Cᴇɪ ᴀʟᴇșɪ

Pregătiți

   După două zile serioase de antrenament, în care Michael nici nu se uită la Kirra; Ely nu mai putea de fericire că Michael o băga în seamă, pentru a-i face în ciudă roșcatei ce-i frânse inima; Tina slăbise legătura cu Ely; Oliver era îndrăgostit nebunește de Carla; Kirra și Carla începuseră să Vorbească des; iar Eric se bucura într-un mod egoist de iubirea Kirrei; ultima zi de odihnă putea să fie chiar ultima pentru ei, dar și pentru omenire.

   O rază palidă, lipsită de culoare, se strecură printre jaluzea și îi mângâie obrazul Kirrei. Ea nu simți nici o căldură, ci doar o lumină ce-i deranjă somnul. Toamna era aproape pe sfârșite. Ba chiar, era o minune că soarele încă se mai făcea remarcat.

   Kirra nici nu dori să-și deschidă ochii, d-apoi să se ridice din pat...

   — Mhm, murmură ea și se întinse ca o pisicuță. Căscă, dar nici acum nu-și deschise ochii. Ba din contră, se așeză cu capul mai bine pe pernă, ca și când nu avea nimic de făcut. Perna ei, moale și pufoasă, nu o lăsa să se dezlipească de ea, de parcă ar fi fost unsă cu "lipiciul magic al viselor".

   " Hmm...Ce confortabil e! Ia stai...Nu am uitat ceva important? Oh, nuu! Mâine este luptaaa! O să fac alzheimer, clar! " se luptă ea, cu gândurile ei, în mintea sa.

   Nu voia să se ridice sub nicio formă din patul ei călduț și primitor. Cine ar vrea, când afară vremea e mohorâtă și urâtă...

   Kirra oftă și vrând-nevrând, se ridică din pat. Se îndreptă spre fereastră și trase jaluzeaua până sus. Lumina orbitoare o deranjă la început, dar ochii i se acomodară rapid. Își lipi fruntea de geamul rece și privi peisajul, amintindu-și de toate lucrurile rele posibile și imposibile...

   De această dată, vântul era nemilos. Culoarea cerului nu-ți transmitea nici o emoție, nu era nici gri, nici albastră, dar nici albă nu părea. Era o combinație între ele, ca o combinație între melancolie și indiferență. O stare ciudată. Însă, Kirra nu putea avea acea stare, oricât ar fi vrut. Gândurile o îndrumau spre frică, nesiguranță, necunoscut, stres și teroare.

   Soarele era un simplu cerc strălucitor, gălbui, ce se chinuia cu disperare să străpungă pătura de nori ce nici nu se observa. De fapt, norii acopereau tot cerul, dându-ți impresia că ei nu există, din cauza densității lor.
  
   Copacii erau goi și arătau ca niște bătrânei lipsiți de ajutorul copiilor și lăsați în voia sorții. Crengile lor erau aplecate în bătaia crudă a vântului, iar frunzele de pe jos erau luate către văzduh, tulburându-li-se liniștea mormântală.

   Kirra se trezi din amorțire abia când vântul șuieră înfricoșător și mai tare printre bietele ramuri ale pomilor, dându-i fiori pe șira spinării. Toamna anului 2017 fusese cea mai friguroasă din toate vremurile Philadelphiei.

   Două ore mai târziu, se întâlniră toți în sufragerie.

   — Faceți-vă bagajul. Fiecare își va lua un rucsac mic, în care va pune strict cele necesare. Restul vă spun după ce vă pregătiți. Pornim în câteva ore. La ora unu, le comunică Eric, apoi toți se împrăștiară ca furnicile.

   Ely se îndreptă spre Tina, însă aceasta nu-i acordă nici cea mai mică atenție. Ba din contră, Tina merse cu pași mai repezi spre camera ei. Ely opri ușa înainte de a se închide și întră înăuntru. Tina stătu cu spatele la ea.

   — Ascultă, Tina...Îmi pare foarte rău pentru ce am făcut. Ți-am spus și mai înainte, și-ți spun și acum. Știu că ai dreptate... Dar ce să-i fac inimii mele? Tina, nu vreau, Doamne ferește, să moară una din noi, fiind certate. Te iubesc! îi mărturisi Ely cu regret.