Cᴇɪ ᴀʟᴇșɪ

❗❗ Shock ❗❗

   Kirra se trezi întinsă pe jos. Simți o durere ce îi străbătu tot corpul, din pricina impactului cu podeaua de metal. Dură ceva până își putu mișca mâinile și picioarele, care parcă nu le mai putea folosi. Într-un final, își deschise ochii, la început văzând totul în ceață. Clipi de două ori nedumerită, iar vederea i se limpezi.

   Se afla într-o încăpere ovală, fără nici un geam. Pereții arătau ca și când de ei se lipise un praf argintiu-sclipitor. Podeaua era dintr-un material asemănător metalului sau al oțelului, dar nu era rece cum ar fi trebuit. În încăpere nu era nicio sursă de lumină, nicio lanternă, bec sau altceva ce ar fi putu provoca lumina care era.

   Kirra înghiți în sec, confuză și speriată. Se ridică în picioare, uitându-se în spatele său și făcu câțiva pași înainte, fără să vadă pe unde merge. Astfel, se ciocni de o armură argintie și rece. Ea țipă când observă că se lovise de corpul unui extraterestru care arăta exact ca un Exilien.

   — Ești în siguranță Kirra. Suntem Inubi, Kirra îi auzi vocea în mintea sa, făra ca extraterestrul să facă ceva.
Chiar dacă ar fi vrut să vorbească ca un pământean, nu putea, căci nu avea gură.

   — De unde să știu eu că nu minți!? Ești un Exilien, arăți la fel ca ei! spuse Kirra îngrozită.
       
   — Tocmai de asta te afli în nava noastră. Ești aici pentru a afla niște lucruri care vă vor ajuta în lupta cu Exilienii, îi răspunse acela prin aceeași metodă.
   

***

   Carla aproape rămase cu gura deschisă. Nu o șocă atât de tare ceea ce spuse pe cât o șocă faptul că Oliver fu așa de direct. El se înroși la față, dându-și seama ce tocmai a spus. Inima îi bătea până-n gât de emoții. Suspansul nu-l ajuta cu nimic.

   Tina veni între cei doi fix în acest moment nepotrivit. Elysa se îndreptă și ea din capătul coridorului spre ei. Ea veni cu pași grăbiți când observă lipsa lui Michael. Tina și Ely vorbiră în același timp.

   — Oare Kirra e bine? se frământă Tina înăuntrul ei.

   — Unde-i Michael? întrebă Ely, cu gândul numai la el.

   Brusc, Carla și Oliver, se treziră simultan din atmosfera de îndrăgosteală. Își aduseră aminte de ceea ce le spuseră Michael îngrozit și le îngheță sângele în vene.

***

    Michael o căută înnebunit pe Kirra, exact ca în acea noapte. Nici urmă de ea. Nici măcar nu mai știa unde să o caute. Ely apăru de nicăieri, alergând printre copaci și crengi, spre el.

    — Michael! Michael! strigă Ely disperată, gâfâind.

    Michael nici nu se uită la ea. Ely îi apucă brațul, întorcându-l cu fața spre ea. El se uită la ea mai mult furios.

    — Totul va fi bine..., îi zise ea, uitându-se în ochii lui.

    Oliver, Carla și Tina veniră, mâncând pământul din depărtare.

    — Michael stai calm...Kirra e bine. Știu asta. Cel mai probabil e cu Eric, dat fiind că și el și ea au dispărut în același timp, vorbi Oliver printre guri mari de aer.

    — Să stau calm? Cum pot să stau calm!? Dacă te înșeli? Cine știe ce-i face și idiotul de Eric?!! strigă Michael plin de nervi.

   Ely, care se afla la câțiva pași de el, tresări. Aceasta se aruncă în brațele lui, surprinzându-l nu numai pe el, ci și pe ceilalți, în afară de Tina. Michael nici nu putu să o îmbrățișeze prietenește din cauza focului său interior.
Ely se îndepărtă de el și îi mângâie obrazul cu mâna ei. Michael o privi încruntat și îi împinse mâna.

    — Ia o pauză Michael... Ia o pauză de la toată agitația asta. Kirra e cu Eric. Îmi pare rău, îi spuse Ely.

    Michael turbă când auzi ce spuse Elysa. Vorbele ei îi rămaseră în minte ca un ecou neîntrerupt: " Kirra e cu Eric". Nu mai văzu nimic de furie. O izbi cu forță de trunchiul înalt al unui copac din pădure.

    Toți ceilalți rămaseră cu gura căscată. Până și Michael se sperie de puterea furiei sale. Toată lumea se adună în jurul trupului Elysei. Michael împietri. Două secunde mai târziu, când văzu că restul aleșilor erau speriați de moarte, Michael se repezi spre ei, împingându-i pe Oliver și pe Carla. Tina plângea amarnic, zgâlțâind-o pe Ely. Ea nu dădea nici un semn de viață.