Cᴇɪ ᴀʟᴇșɪ

>> It's true ? <<

   Oliver își reveni a doua zi, însă își pierduse memoria în legătură cu acea noapte. Nu-și mai amintea decât că avusese o viziune și se ridicase să le spună celorlalți, apoi firul i se întrerupea mereu. Iar viziunea nu și-o aducea aminte deloc.

   În orice caz, al doilea semn apăruse. Mai aveau unul. Lupta era foarte aproape, iar ei din ce în ce mai tensionați.

   Vremea nu ținea cu ei. Era toamnă, iar afară ploua și era frig. Norii erau colorați într-un cenușiu amenințător, iar soarele nu era nicăieri. Era sufocat de pătura groasă de nori plumburii. Lacrimile cerului reci erau aruncate pe pământ ca niște gloanțe fragile. Vântul bătea puternic, îndoind fără milă, crengile copacilor. Ai fi zis că urma o furtună. Pe jos, pământul era acoperit și el de o pătură protectoare de frunze uscate, arămii, galbene și portocalii.

   Kirra stătea lângă fereastră, cu căștile în urechi și cu Chanel în brațe, admirând priveliștea. O astfel de bătălie se ducea și în sufletul ei de când Oliver îi pronunțase numele lui Eric.

   O perioadă îl uitase, îl îngropase în adâncul inimii sale, dar când și-a adus aminte numele lui, rana de pe inimă i s-a deschis, sângerând și demostrându-i că ea nu l-a uitat cu adevărat.

    Muzica o mai liniștea. O făcea să rămână calmă și să nu verse nicio lacrimă. O alina și o încuraja să treacă peste, dar parcă ceva trăgea de ea cu disperare și nu o lăsa.

    Începuse din nou să se gândească la el. Își permise să-și aducă aminte trecutul, după atât efort depus pentru a-l uita.

   Kirra stătea ghemuită în pat, cu capul pe pervaz. Își dădu jos căștile și decise să asculte melodia tristă și nostalgică a ploii. O mângâie blând pe Chanel și își închise ochii...

   Simți două mâini calde pe spatele ei. Își deschise ochii imediat și se ridică. Mai avu puțin și căzu din picioare.

   — Eric...? făcu ochii mari Kirra ca și când ar fi văzut o fantomă.

   — Sunt aici, Kirra... Nu mai am de gând să plec. Urmează-ți inima, las-o să aleagă ea. Creierul îți crează doar iluzii, ca să te simți bine pe moment! Te iubesc, Kirra! îi zâmbi acesta.

   Kirra avea aceeași reacție. Nu mai putea să se miște sau să vorbească, rămase o stană de piatră. Doar bătăile inimii dese îi amintea că e vie. Într-un final, Kirra deschise gura pentru a spune ceva, dar nu ieși decât " Și eu".

   — Atunci dacă mă iubești, Kirra... Dacă mă ai în inima ta... De ce ești cu Michael? spuse Eric dezamăgit.

   Deodată, afară, cerul se întunecase și mai tare. Kirra își îndreptă privirea spre geam, iar tunetele și fulgerele apărură, făcând-o să tresară. Când își întoarse capul spre Eric îi văzu orbitele ochilor negre, iar capul aplecat puțin în jos.

   — Răspunde-mi! Kirra, Kirra! vorbi Eric pe un ton de monstru înfricoșător.

   Kirra se trezi în urma strigătelor lui Michael. Avusese un coșmar. Înainte îi apărea în vise, acum în coșmaruri...?

   — Da...? spuse ea, respirând sacadat.

   — Ești bine? Am crezut că ai pățit ceva...Te strâmbai, spuse el îngrijorat. Chanel se dădu jos din brațele Kirrei și se urcă pe fotoliu unde așeză liniștită, încercând să doarmă fără ca nimeni s-o deranjeze.

   — Am avut un coșmar, spuse ea și se ridică. Michael o îmbrățișă și o liniști, sărutând-o pe frunte.

   — Dacă nu te superi...Vreau să rămân singură, îl îndepărtă ea cu regret.

   — Ok, acceptă Michael, simțind respingerea Kirrei, dar nu o presă, ci îi respectă decizia.

    Kirra era total bulversată. Nu mai știa diferența dintre bine și rău, nu mai știa ce e dragostea adevărată, nu mai știa nimic.
Se mințise în tot acest timp de una singură? Da, ce era ea, atlasul minciunilor? Probabil că da. Probabil că nu. Nici măcar ea nu se mai înțelegea.

    Deși ploua, deschise larg geamul pentru a lua aer curat.
Apoi, se trânti în pat distrusă și măcinată de gânduri, ca o boabă de cafea, de râșnița de cafea.

   Cunoștința ei și ea, amândouă știau că le era dor de el. Dar conștiința ei susținea că Michael a fost o " iluzie". Kirra credea că ori are dreptate, ori ea e pe punctul de a înnebuni.

   Nu avu prea mult timp să se gândească, căci o siluetă de bărbat intră pe geam. Ea se ridică din pat și avu un sentiment de deja-vu. Inima mai că-i ieși din piept.

   Nu visa. Era real. Era acolo. Era în fața ei. Era el. Era...Eric.