Cᴇɪ ᴀʟᴇșɪ

Black Heart

   Se pare că ea chiar era captivă în acel coșmar. Creierul ei știa că totul e real, dar inima nu accepta.

   Ceilalți dădură buzna unul câte unul în camera Kirrei, neștiind ce se întâmplase.

   — Kirra, ce...Ce-ai pățit? se încruntă Carla, aplecându-se pentru a se uita la ea.

   Aceasta nu-i răspunse. Lacrimile i se scurgeau neîncetat pe obraji, iar Kirra nu putea să mai vorbească, deși ar fi vrut să-și plângă amarul. Deschise gura pentru a spune ceva, dar o închise la loc, de parcă cuvintele ar fi sugrumat-o.

   Carla îi smulse foaia din mână. Kirra nu reacționă. Michael și Oliver se apropiară de ea și o ridicară. Kirra nu reacționă nici de data aceasta. Se simțea goală pe interior, de parcă cineva i-ar fi furat sufletul, inima și sentimentele. Mai putea fi om fără aceste lucruri?

    Carla citi biletul de la Eric și-și duse mână la gură șocată.

    — Ce scrie? Ești bine!? spuse Oliver, punându-i mâna pe umăr.

   — Nu-mi vine să cred..., își roti Carla privirea prin cameră, șocată de-a dreptul și îi dădu foaia lui Oliver pentru a o citi și el.

   Ely, Tina și Michael veniră lângă Oliver și citiră mesajul lui Eric. Toți în afară de Michael erau șocați de gestul lui Eric, care acum o zi nu-și putea lua ochii de la Kirra.

   Dar, Michael..., Michael își strânse pumnii pe lângă corp nervos. Era foarte furios pe Eric că a făcut-o să sufere așa de mult pe Kirra, însă simțea și o stranie ușurare...

   Toți au încurajat-o pe Kirra, spunându-i că totul va fi bine și că a fost greșeala lui. Carla avu grijă de ea. Tuturor le păsa de Kirra. Încet-încet deveneau cu adevărat, o mică familie.

***

   Timpul trecu, însă lacrimile și durerea mare a Kirrei rămăseseră la fel. Pentru ea totul devenea din ce în ce mai greu. Îi era greu să mai respire, să mai mănânce, să mai socializeze, să mai iasă afară, să se mai antreneze și mai ales să nu să se gândească la el.

   Asta până-n într-o zi, când răbdarea și suferința îi măcinaseră tot optimismul și senzația de a fi în viață.

   În cap i se derulau momentele sale petrecute cu Eric. Râsete, tachinări, zâmbete, adrenalina ce le curgea prin vene și senzația că nu ar fi putut trăi unul fără celălalt, toate rămăseseră doar o amintire. O amintire dureroasă care o ucidea încet pe Kirra.

   El era plecat... Nu se știa unde, cu cine sau cât va fi plecat. De fapt, nici nu știa clar dacă se va întoarce vreodată.

   Ea stătea și aștepta neputincioasă ca el să se întoarcă. Gândurile negre o acaparaseră, făcând-o să-și dorească să nu fi existat. Unii ar fi zis că exagera din toate punctele de vedere, dar Eric chiar însemnase totul pentru ea. Eric fusese primul care avusese putere asupra inimii ei. Probabil și singurul...

   După ce lăsase pe pat o foaie pe care scria: "Iertați-mă" pentru prietenii săi, Kirra intră în baia sa personală. Aceasta se privi în oglindă cu dispreț. Avea ochii împodobiți cu cearcăne ce îi dădeau de gol nopțile nedormite. Pielea ei era palidă, iar obrajii nu mai erau rozalii. Sclipirea din ochi i se stinse. Știa ce avea de făcut pentru a opri tot zbuciumul său sufletesc...

   Kirra întinse mâna, tremurând spre robinetul din cadă și dădu drumul la apă. Se așeză orizontal în ea, ca și când s-ar fi pregătit să adoarmă, doar că de data aceasta să adoarmă pe veci. Își închise ochii, lăsând lacrimile să se amestece cu apa din cadă, devenind insignifiante. În câteva minute avea să se sfârșească totul.

   Își aminti de toate momentele fericite din viața ei, de când era mică și până când a plecat Eric. Zâmbi trist. Cada se umplu suficient, iar ea se află sub apă, continuând să zâmbească. Totuși se văzu eliberată. Zâmbetul i se șterse de pe față, bătăile inimii încetiniră. Viața avea să o părăsească, la fel cum o părăsise el.

***

   Ceilalți tocmai se întorceau de la antrenamente desfășurate în spatele casei lor invizibile.

   — Ce facem cu Kirra? E din ce în ce mai rău...Nu mai vine nici la antrenamente, s-a izolat de tot. Nu mai vrea să vorbească nici cu mine. Mi-e frică să nu..., spuse Carla, aproape plângând. Simțea că ceva nu e în ordine.

   — Nu trebuie să o lăsăm singuri. Cine știe ce îi trece prin cap..., vorbi Tina.

   — Ar trebui să facem ceva în grup ca să o înveselim, sugeră Ely.

   — Da! E o idee bună, așa va mai uita și ea de Eric, fu de acord Tina.

   — Stați puțin... De data asta nu a mai stat nimeni cu Kirra, nu-i așa? se încruntă Oliver, realizând cât de aiuriți au fost.

   — Oh, Doamne! Dacă..., Michael făcu ochii mari, îngrozit. Își dădu o palmă mintală, certându-se în gând că putuse să uite de așa ceva.

   O luă la goană pe scări, spre camera Kirrei, cu inima până-n gât de frică. O frică ce nu o mai simțise cu adevărat până acum: frica de a pierde o persoană apropiată - persoana care-și lăsase amprenta pe sufletul lui încă de la prima atingere -. Ceilalți îl urmară și ei speriați.

***

   Kirra deschise ochii sub apă, iar primul lucru pe care-l zări fu Eric. Dar acesta dispăru într-o secundă. Kirra dădu să se ridice, însă era prea târziu. Nu mai avea aer și nicio putere...

***

   Michael ajunse primul în camera ei. Nu o văzu nicăieri, dar auzi apa de la robinet. Acționă din instinct, zbughind-o în baie când observă ușa larg deschisă. Cu respirația tăiată, intră. Aproape căzu din picioare, atunci când o zări pe Kirra sub apă cu pielea albă. Prima dată când avea să se simtă slab ca nicicând. Prima dată când avea să simtă că poate muri doar privind cum lumina ce-l menținea pe drumul bun, nelăsând umbrele întunericului să-și arunce tentaculele scârboase în calea lui; se stingea sub ochii neputincioși ai lui.

________________

Daa, daa, iar postez alandala și iar e scurt și nașpa capitolul. Dar sunt super mega happy căci CEI ALEȘI SUNT 5 ÎN SF!!! Deci nu pot să cred, vă mulțumesc enorm pentru listare, urmărire, voturi și comentarii! Sunteți cei mai tari!（＾ｖ＾）