Cᴇɪ ᴀʟᴇșɪ

Spre Texas!

   Oliver se trezi abia în următoarea zi. Și se trezi de la zgomotul ușii, când Carla o închise.

   — Oliver? verifică ea dacă acesta se trezise. Carla oftă și se așeză lângă el. El își deschise ochii. Carla zâmbi.

   — Mhm... Trebuie să vă spun ceva. E important! îi spuse Oliver, apucând-o de braț, înainte ca ea să se ridice.

   — Oh, Doamne! Lasă asta acum...Ne-am făcut griji pentru tine! Ce ți s-a întâmplat? se încruntă ea.

   — Așteaptă-mă jos. Adună-i pe toți! Vin imediat, se agită Oliver și se ridică din pat.

   Carla îl ascultă și iată că în câteva minute se adunară toți la parter, în afară de Oliver. Întârziat cu câteva secunde, Oliver coborî rapid treptele, pe ultimele trei sărindu-le.

   — Astă-seară am avut o viziune. De aceea am țipat și am rămas inconștient. Eram într-un cartier retras din...ăm. Nu știu sigur... Ah! Da! Eram în Texas. Și mergeam grăbit spre un bloc. Din acel bloc straniu a ieșit o fată cu gluga în cap. Nu i-am putut vedea fața, dar știu că am văzut clar pe încheietura mâini sale un tatuaj bizar.

   — Pe toți aleșii! Dacă este cea pe care o căutăm?! Sigur ea este! își dădu seama Kirra.

   — Da! Ea trebuie să fie..., îi dădu Eric dreptate.

   — Bun, atunci vom merge în Texas? se bucură Ely.

   — Dar cum vom merge în Texas, dacă nu știm exact unde!? își ridică sprincenele Michael.

   — Ăh...Căutați pe internet toate orașele din Texas și poate îmi voi da seama! sugeră Oliver.

   Zis și făcut. Lista imediat fu găsită de google. Oliver vizualiză toate denumirile până când se opri o secundă la numele "Midland".

   — Ăsta îmi sună familiar. Trebuie să fie orașul Midland, spuse Oliver sigur pe el.

   — Nu putem să ne dăm cu presupusul... Adică, dacă nu e cum spui tu, atunci va trebui să cercetăm fiecare colțișor din tot Texas-ul? își dădu seama cu părere de rău, Kirra.

   — Cred că Oliver nu se înșeală. Efectiv doar el își poate da seama care este orașul..., îl susținu Michael pe Oliver.

   — Mda... Pregătiți-vă oameni buni, pornim într-o nouă călătorie! Către Midland! hotărî Eric.

   — Eu zic să ne pregătim încă de acum, ca să plecăm mâine foarte devreme! propuse Kirra.

   — Exact! Vom pleca la șapte dimineața, decise Eric, apoi toată lumea plecă cu treaba sa.
Oliver o reținu puțin pe Kirra.

   — Nu am avut ocazia să-ți mulțumesc, Kirra. Dar o am acum. Îți mulțumesc foarte mult că m-ai vindecat! îi zâmbi el și o îmbrățișă. Surprinsă, Kirra îl îmbrățișă și ea.

   — Nu ai de ce! Asta fac eu! E datoria mea! zâmbi ea și îi făcu cu ochiul. Carla văzu tot din bucătărie și se încruntă.

   Toată lumea se pregăti în acea seară. Noaptea trecu repede, iar dimineața se treziră toți odihniți. Așa că, deja în jumătate de oră fiecare fusese gata de plecare. Toți își luaseră un bagaj mic cu haine, pachețele de mâncare și truse de prim ajutor. Nu aveau de gând să stea prea mult timp în Midland. Doar o luau pe Tina și se întorceau cu ea în Philadelphia.

   Nimeni nu spuse nimic când traversară jumătate din pădure, în drum spre dubița lui Eric. Când ajunseseră la dubă, fiecare intră și se făcu comod. Eric era la volan, iar Kirra lângă el.

   — Pregătiți? întrebă Eric și aruncă o privire în spate, pentru a vedea dacă erau toți.

   — Dap! îi făcu Kirra cu ochiul.

   — Atunci...spre Texas! râse Eric și porni dubița.

   Secundele, minutele, orele trecură. Mergeau deja de o zi, dar încă nu ajunseseră. Făcuseră cu rândul la condus: când Eric, când Michael, când Oliver. Doar ei aveau permis. Luau pauze dese, însă mici. Timpul era prețios și aveau nevoie de el. Nu se știa când va avea loc lupta. Se putea să aibă loc și mâine. Orice era posibil.

   Era la rând Oliver. Michael opri. Când să facă schimb cu Michael, acesta urlă brusc și se ținu cu mâna de cap. Toată lumea se trezi din amorțire instantaneu.

   — Oliver?!! se sperie Ely.

   — Oliver! Oh, Doamne! Are o viziune! își dădu seama Eric. Toți ochii erau ațintiți asupra lui.

   — Nu e drept! De ce trebuie să-l doară așa tare!? spuse Carla cu milă, dorind să-l ajute.

   — O să-l doară doar în primele dăți..., spuse Eric încruntat.

   Michael și Kirra se îndreptară spre el. Michael îl ajută să se așeze. Oliver țipă din nou, zbuciumându-se. Kirra se apropie de el și se uită la Eric. El dădu din cap. Atunci, Kirra îi strânse lui Oliver mâna, în mâna sa. Acesta își mai reveni. Carla stătea lângă el, sperând că se simte mult mai bine.

   Nu dură mult până când Oliver deschise ochii. El se ridică din senin, cu inima până-n gât. Se uită în jur la ceilalți ce așteptau să afle ce viziune avuse.

   — Eric... Ce puteri are fata pe care o căutăm!? întrebă Oliver, uitându-se în gol. Atitudinea lui o sperie puțin pe Carla.

   — De ce? se încruntă Eric.

   — Oliver, ce se întâmplă...? se îngrijoră Carla.

   — Spune-mi! țipă și dădu Oliver brusc din cap și-și crispă gura. Arată de parcă se abținea cu greu să nu facă ceva.

   — Poate mișca lucrurile fără să le atingă, poate face iluzii false, dublându-și idenititatea de mai multe ori, încât să-i deruteze pe inamici și se poate transforma în orice animal, spuse repezit Eric. La auzul ultimului lucru, Oliver tresări.

   — Oh, Dumnezeule! În puțin timp o să se transforme în fața oamenilor din greșeală! spuse Oliver, bâlbâindu-se și tremurând.

   Eric trecu imediat la volan și începu să conducă dubița. Erau în contra timp. Mai aveau două-trei ore ca să ajungă în Midland, și în plus nici nu știau exact adresa ei.

   Nu puteau risca să li să descopere acest secret. Altfel, lumea va înțelege greșit. Așa cum o face întotdeauna. Îi va lua pe ei drept de " dușmani". Dacă nu ajungeau la timp, s-ar putea duce de râpă toată munca lor care au depus-o pentru a învăța să se lupte ca să protejeze omenirea. Dar ce ar face omenirea pentru ei? Nici măcar nu i-ar asculta, i-ar lua drept niște extratereștrii meniți să-i distrugă. Apoi, când vor veni adevărații extratereștrii cu pricina, va fi mult prea târziu pentru Terra.

   Oare vor trece și peste acest obstacol? Vor supraviețui măcar până la lupta finală, sau până aici a fost?