Cᴇɪ ᴀʟᴇșɪ

√ Stay strong √

   Oliver le indică exact locul, cu toții alergând în direcția acestuia. Fugiră de-a lungul cărării ce ducea la Tunelul Antic, bineînțeles, Chanel mergând normal. Eric îi opri brusc, aproape făcându-i să tresară. Ba chiar, pe Oliver îl lovi puțin cu o aripă.

   — Stați! Ne trebuie un plan! rânji Eric în pofida stresului și a agitației emanată de toți ceilalți.

   — Ce plan? Vin! strigă agitată Carla, îndreptându-și mâna spre tunel.

   Aleșii se întoarseră automat, zărind mulțimea de Exilieni.

   — Pe toți aleșii! se îngrozi Oliver.

   — Meuuoou! se auzi vocea nouă și groasă a lui Chanel.

   — Nu-i luați în seamă dacă spun că sunt Inubi! spuse Eric, zâmbind, pornind în direcția lor.
Aleșii îl urmară cu sufletul la gură.

   Începură să alerge cu toții prin apa ce le ajungea puțin mai sus se glezne acum. Cu Eric în frunte, ai fi zis că deja câștigau.

   Exilienii de abia se mișcau. Ce era îneregulă? Oliver era cel mai confuz dintre toți, realizând ce se întâmplă. Oare chiar Exilienii nu se arătau interesați în luptă? Sau doar erau plictisiți să lupte cu cei care n-au nicio șansă? Cine știe...

   Eric alergă, cu aleșii în spate și dragonul Chanel, ce tropăia prin apă, aproape udându-i din cap până-n picioare. Tina îi aruncă o privire furioasă când o gheară a dragonului mai că o descălță de bocanc. Chanel râse ciudat, cerându-și scuze și mișcându-și "lăbuța" de dragon discret, încat o pufni râsul pe Tina, chiar și în acea situație. Chanel avusese noroc că nu trebuia să se aplece mult ca să încapă sub tunel.

   Eric se opri la câțiva metrii de extratereștrii, zâmbindu-le acru și uitându-se cu dispreț la ei.

   — Hai, ce așteptați? Acum vă e frică fiindcă ne-ați văzut în forță? se plimbă Eric, în stânga și-n dreapta, cu privirea în apa ce-i oglindea distorsionat chipul. Acesta dădu din picioare nervos, sub apă, formând valuri mici. Se opri brusc și se uită la conducătorul lor, ce stătea puțin mai în față.

   — Eric, suntem noi, Inubii...Exilienii sunt pe drum, suntem aici pentru a vă ajuta! se auzi vocea căpeteniei în mințile tuturor.

   — Vedeți!? se întoarse Eric către aleși. V-am spus că vor să ne păcălească... Și-au plănuit totul! țipă Eric, gesticulând violent.

   Eric se întoarse la extratereștrii, și ținta fu căpetenia. Acționă atât de rapid, încât aleșii nici nu apucară să vadă cum și ce a făcut. Sabia neagră din teaca lui ajunsese acum în inima extraterestrului-șef. Și încă..., Eric o răsuci de mai multe ori cu plăcere, râzându-i în față. Dacă extratereștrii ar fi putut avea o expresie, ar fi rămas cu gurile căscate, însă fața lor semăna mai mult a o mască ce respingea orice fel de emoție.

   — La atac! Nu mai urmați planul!! se auzi în mințile tuturor, vocea altui Exilien, de prin spate.

   Restul extratereștrilor își îndreptară capetele spre cel care vorbise telepatic.

   — Ce naibii așteptați?? Nimiciți-i! porunci Eric.

   Ely se băgă prima. Formă niște valuri imense în apă, acestea îndreptându-se spre Exilieni. Apoi începu să tragă cu raze de curcubeu nocive.

   — Haideți! scrâșni Eric din dinți către aleșii înmărmuriți.

   O parte din Exilieni se pregătiră de atac, în timp ce cealaltă rămăsese blocată. Chiar așa de pierduți erau fără căpetenia lor?

   — Mor doar dacă le înfigeți sabia în piept! îi avertiză Eric.

   Michael începu să arunce cu foc în ei. Oliver și Tina stăteau deoparte, lângă Kirra și Chanel.
Carla se aruncă în bătălie, sfâșiind pe unii, pe alții înjunghiindu-i cu sabia neagră.
Ely formă o vijelie, apoi o furtună de apă în jurul lor. Exilienii păreau să nu riposteze deloc. Oliver fu atent la orice mișcare și observă că Eric fusese prins în furtună.

   — Stooop! Ely, stop! Eric e prins în furtuna de apă cu Exilienii! țipă el din toți plămânii.
  
   Acum Kirra și Tina înmărmuriseră de-a dreptul, îngrozite. Michael se oprise din aruncatul cu foc, Carla se retrase, dar Ely pierdu controlul din cauza panicii.

   — Oprește-te, Elysa! o zgâlțâi Kirra.

   Înainte ca Ely să se oprească, tavanul tunelului de piatră, se făcu fărâmele din pricina furtunii imense ce părea că se îndreaptă spre ei acum.

   — Fugiți! strigă Michael, întorcându-se cu fața la ei.

   Kirra rămase împietrită, gândindu-se că Eric era cuprins acolo, cine știe dacă viu sau nu. Michael acționă ingenios, o luă din zbor pe Kirra, în brațe.

   — Țineți-vă de mâini strâns! Acumm! urlă Michael în toată nebunia.

   Oliver o apucă strâns de mână pe Carla, ea o apucă pe Tina, iar Ely îl ținu de cealaltă mână pe Oliver.

   — Țineți-va foarte bine!! strigă Michael din nou. O strânse mai tare pe Kirra la piept, ea ținându-se puternic de el.

   Michael o apucă brusc de mână pe Elysa, fix înainte ca furtuna de apă, acum controlată de nimeni, să-i înghită și pe ei. Tot peretele tunelului se prăbuși în urma lor.

   Michael își folosi puterea, alergând cu viteza luminii, în câteva minute, străbătând cărarea ce despărțea zonele. Chanel îi ajunse din urmă, alergând, zgâlțâind pământul.

   Michael îi dădu drumul Elysei, apoi Kirrei și răsuflă ușurat că au scăpat. Acum, aleșii priveau cu groază scena macabră a tunelului, odată întreg, acum făcut bucăți, în apa albăstruie, străvezie.

   Exilienii și Eric se aflau sub bucățile imense de piatră a tavanului? Chiar să fi avut Eric, un așa sfârșit tragic? Chiar să se fi terminat așa de brusc, de repede? Era aproape imposibil...

   Kirra se clinti, dar se sprijini de Michael, simțind cum i se taie răsuflarea. Nici un semn de viață. De parcă nici nu ar fi fost acolo, de parcă nici nu ar fi existat...

   Michael o sprijini, încercând să o îmbrățișeze. Restul se uitară disperați când la roșcată, când la dezastru. Șocul le înghițise vorbele.

   Kirra se desprinse puțin din brațele lui Michael, realizând că Eric nu avea să vină spre ea, spunându-i că nu-i e frică, ci doar ea crede că îi este. Se prăbuși în genunchi, cu lacrimi în ochi și cu palmele lipite de pământ. Eric nu mai avea să vină să o întâmpine, încercând să zâmbească și să le spună ce au de făcut în continuare. Pentru că Eric se dusese..., se dusese de tot.

   Michael se îndreptă spre ea, dorind să o ridice de jos, dar Carla îl opri, dând negativ din cap. Trebuia să o lase în pace, pentru că durerea era prea mare.

   Mai simțise asta odată. Dar acum era diferit. Atunci știa că era undeva departe de ea, dar cel mai probabil în viață. Acum știa că era undeva aproape de ea, dar cel mai probabil mort. De fapt, acum putea simți cum, chiar ea este prinsă între acele bucăți de piatră reci și nemiloase, nu Eric.