Povestea Noastra

Cap. 6

TheExoArmy scuze scuze scuze scuze scuze scuze scuzeee am fost o lenesa.ㅠㅠ N-am vrut sa dureze atat de mult insa am avut mici dificultati insa voi publica urmatorul capitol mai repede. Scuzeee ♡ ^^'
______________________________________

- Jisol asteapta-ma! striga Taeyong imediat ce iese pe poarta scolii.

- Ce? il intreb cand ajunge langa mine.

- Pai... trebuie sa continuam proiectul, mai stii?

- Ah.. da.. asa e.. vii mai tarziu pe la mine sau..

- Acum ai ceva de facut?

- Trebuie sa trec pe la magazin sa cumpar ceva.

- Vin cu tine, n-am chef sa merg acasa.

Am luat tot ce imi trebuia deci suntem gata de plecare. Sau nu. Unde s-a dus Taeyong?

- Jisol sunt in spatele tau.

- Ah.. nu te vazusem, intorcandu-ma spre el.

- Am observat ca te uitai panicata in jur. Credeai ca m-ai pierdut? zambind.

Nu observasem pana acum insa chiar are un zambet perfect, e chiar dragut si pare asa inocent... si fara sa vreau am ramas cu privirea atintita asupra lui. Pur si simplu m-a captivat. Stai, cum? Imi scutur capul dupa care platesc si plecam.

Timp de o ora si jumatate am facut exercitii la matematica si Taeyong a zis ca ma descurc din ce in ce mai bine ceea ce ma face sa ma simt mandra de mine. In sfarsit am inteles si eu cum sta treaba cu toate formulele alea, multumita notitelor lui, plus ca explica chiar foarte bine; cred ca ar fi un profesor bun. Cand luam pauza merg la bucatarie sa fac niste sandwich-uri si niste limonada pentru ca mi-e cam foame iar cand ma intorc in camera mea il gasesc pe Taeyong citind una din cartile mele.

- "Happy birthday Jisol-ah! I love you - your BFF." Ai primit-o cadou? aratand coperta cu fluturele albastru si atunci imi dau seama, e Fluturi Striviti cartea mea preferata.

- Da, de ce intrebi?

- Pare interesanta, spune punand-o inapoi pe raft.

Hmm.. a fost putin cam ciudat dar in fine.. Terminam de mancat si incep sa caut partiturile pe care le-am scris, le gasesc intr-una din carti.

- Oh, mai stai putin. Nu prea am chef.

Deci el a venit aici ca sa ce? N-ar trebui sa comentez, si mie mi-e lene si in momentul in care ma asez pe pat se asterne o liniste stranie. Primesc un mesaj de la mama care spune ca nu va veni acasa in weekend asa ca raman singura.

- Spune-mi ceva despre tine.

Doar ma incrunt.

- Daca lucram impreuna cred ca ar trebui sa ne cunoastem putin mai bine o sa ne ajute sa colaboram mai usor si nici nu stiu prea multe despre tine.

- Ce anume vrei sa stii?

- Spune tu mai intai.

- Pai am copilarit in Canada, culoarea mea preferata e mov, sunt retrasa ceea ce probabil stiai deja. Nu ma pot gandi la altceva deci intreaba-ma tu.

- Pai, e clar ca iti place sa citesti, aratand spre biblioteca, esti foarte ordonata si organizata, evident iti place muzica.. mult (am un perete plin de postere kpop) si jucariile de plus. Camera ta e draguta, imi place.

Pare ca ma stie destul de bine dar totusi m-a intrebat.

- Mersi.

- Locuiesti doar cu mama ta?

- Acum nu, tata e foarte ocupat si de obicei vine foarte tarziu acasa doar ca acum e plecat din tara. Bine, randul meu. Culoarea preferata e negrul, esti clar un geniu, compozitor foarte bun, popular si..

Am vrut sa spun idolatrizat de toate fetele din liceu insa m-am abtinut. Sigur o stie. Nu-mi place asta la el, am spus-o si o s-o mai spun.

- Si ce?

- Nimic, i-am taiat intrebarea instantaneu. Mai spune-mi tu.

- Hmm, imi place sa citesc manga, iubesc cainii si legat de personalitate, poate n-o sa ma crezi dar in realitare sunt o persoana introvertita.

El? Introvertit? Poate intr-un univers paralel. Am trait  s-o aud si pe asta. Asa ceva e macar posibil?

- Ai dreptate, nu te cred, spun razand.

- De ce nu?

- Pentru ca tu esti tu...

- Ce mai argument, razand.

- Ya.. bine nu spun ca nu-i adevarat dar tinand cont de reputatia pe care o ai in scoala ma asteptam sa fii genul badboy sau asa ceva, in nici un caz introvertit.

- E valabil si in cazul tau, adica toti spun ca esti speriata sa vorbesti cu oamenii dar nu e adevarat. De ce nu vorbesti cu ei la fel cum o faci cu mine?

- Pentru ca nu vreau si nici nu am de ce.

- Ti-e frica sa nu te judece sau e altceva la mijloc?

- Nu-mi pasa de ce cred ei.

- Atunci?

- Asa sunt eu. Pana la urma de ce vrei sa stii?

- Pentru ca suntem prieteni si prefer sa stiu de la tine decat in loc sa ascult teoriile altora.

Ce se.. ok gata pauza. Nu ma stiut ce sa-i mai spun asa ca am reluat proiectul, mi-a aratat cum si-a imaginat el negativul si am incercat si eu alte variante insa doar cu un pian nu putem face mare lucru deci am hotarat sa incercam maine.  La o ora dupa ce a plecat i-am trimis un mesaj spunandu-i unde sa ne vedem. Imediat dupa primesc un mesaj de la un numar pe care nu il cunosc: Ti-am spus ca nu scapi de mine. O sa ma distrez. Lisa". Wtf? De unde naiba are numarul meu? In secunda urmatoare imi suna telefonul pe ecran aparand acelasi numar. Nu am de gand sa raspund doar nu-s nebuna insa o las sa sune doar ca sa-mi ascult melodia si sa poarte o discutie cu casuta vocala daca tot s-a deranjat.