Povestea Noastra

Cap. 30

Aproximativ 5 ani mai tarziu ( prezent an 2018 😁)

Taeyong's pov

- GGGAAAAAHH!!!

- Ce naiba, Haechan?

Jur baiatul asta tipa de nicaieri. Il gadila fantomele sau ce? E posedat?

- Ce? se uita la mine de parca nu ar fi facut nimic.

Are noroc ca nu e nimeni pe holuri care sa il auda. SM a fost destul de pustiu in ultima vreme ceea ce e neobisnuit, da de banuit pentru ca in mod normal oamenii nu lipseau de pe coridoare.

- Are cineva cheile?

- Ce vrei sa spui? il intreb pe Mark.

- Usa e incuiata.

- Ciudat.. pun mana pe clanta incercand sa o deschid; se pare ca Mark avea dreptate, nu se clinteste.

- Dimineata am fost la sala de canto dar si aceea era incuiata, spune Doyong punandu-si mana pe umarul lui Taeil. De doua zile nu am mai vazut pe nimeni pe aici, e straniu...

Reflectam asupra situatiei cand l-am observat pe Jongin indreptandu-se spre noi. El trebuie sa stie ce se intampla.

- Hyung!!

- Oh.. hey, ne saluta zambind. Voi ce mai cautati pe aici?

Ma uitam la el ca la masini straine. Ce vrea sa mai insemne si asta?

- Cum adica? Ten cere explicatii.

- Nu v-a spus nimeni ca puteti pleca acasa?

- Nu. De ce?

- SM are un director nou si ne-a dat liber doua saptamani pana ce revizuieste toate actele. Asta e tot ce stiu pentru moment, ridicand din umeri. Oricum... trebuie sa plec dar daca mai aflu ceva va anunt. Pa baieti, ne saluta si isi continua drumul.

- Asta chiar e pe bune?

Jaehyun e suspicios, ii dau dreptate pentru ca nimeni ne-a anuntat. In mod normal atunci cand aveau loc evenimente de genul acesta domnul Kwon ne anunta direct, sau macar managerul insa dupa cum se pare primul dintre ei nu mai e pe aici  iar celalalt aparent nu se afla prin preajma. Pentru prima data suntem lasati de capul nostru.

La scurt timp dupa ce Jongin a disparut din peisaj baietii s-au imprastiat pe holuri vorbind la telefon. Cred ca ar trebui sa-mi sun parintii sa le spun ca merg acasa.
_______

- Agh..

Dintre toate lucrurile pe care le puteam uita, trebuiau sa fie castile.. si am observat asta abia dupa ce am iesit din cladire.

Am facut cale intoarsa indreptandu-ma spre lift.

- Haidee.. nu mai e nimeni pe aici. De ce e tocmai la ultimul etaj? apasand pe buton din nou. Chiar in acel moment simtisem o lovitura in picior, iar atunci cand am privit in jos am vazut un caine care a latrat imediat ce  a realizat ca il observasem. Totusi continua sa ma loveasca cu labuta.

Nu stiu de nimeni care sa fi avut un Akita japonez printre idoli pentru ca am mangaiat fiecare caine existent din cladire. Arata ca Yato, si el facea acelasi lucruri atunci cand voia sa se joace. Ar fi mai bine sa verific pentru a fi sigur.

Spre norocul meu are un medalion la zgarda. Atunci cand m-am aplecat pentru a-i verifica numele, acesta si-a ciulit urechile intorcandu-si capul spre stanga si a plecat.

Poate nu era el. Jisol a plecat in urma cu cativa ani si sunt convins ca l-a luat cu ea, trebuie sa fi fost cainele altcuiva.

Flashback (cu 5 ani in urma)

Stiti momentele acelea in care cauti un lucru cand ai nevoie de el si nu il gasesti urmand ca mai apoi sa dai peste el? Asta se intampla si in cazul persoanelor aparent.

Baietii ma sunasera sa ma intorc pentru ca ei erau inapoi la SM, dar in momentul in care ajunsesem in fata intrarii Jisol iesea.

- Sol-ah..

- Hey.. ma saluta oprindu-se in fata mea. Ce? ma intreaba dupa ce a observat ca o priveam insistent. Ma puteti invinui?

- Unde ai fost? De ce nu mi-ai raspuns?! DE CE?!

Fara sa-mi fi dat seama am ridicat vocea mult prea mult. Se pare ca toata ingrijorarea, stresul si nervii au ajuns la limita, cu toate astea n-ar fi trebuit sa tip la ea.

- Imi pare rau..

- Putem sa nu vorbim despre asta aici te rog?

- Sigur.
______________

- Ma intorc in Canada, Taeyong.

In momentul in care am auzit asta am ramas blocat.

- Cum? Glumesti, nu-i asa?

- As fi vrut, da nu.. imi raspunde lovind cu piciorul in pamant.

- Cand vei pleca? Si cand te intorci?

Se duce sa-si viziteze prietenii si se intoarce in cateva zile. Corect?

- Maine dimineata si nu stiu daca ma mai intorc.

- Dar..

- Nu prea am motive, continua.

Nu pot sa cred ce tocmai am auzit. Eu nu sunt un motiv pentru ca ea sa stea? Dar familia ei? Nu are logica.

- Si eu ce sunt!? Un cartof!? Pe mine cu-i ma lasi Jisol?!

Tacere. Asta am primit in schimb.

- Imi pare rau dar nu am de ales...

- Ce vrea sa mai insemne si asta? Explica.

- E complicat. Mai bine las-o asa.

Tot ce a facut a fost sa ma bage mai mult in ceata. Ce e complicat si de ce nu are de ales nu inteleg. Simt ca nu ajungem nicaieri cu discutia asta.

- Jisol, uitate la mine, ii spun punandu-mi mainile pe oblajii ei.

M-a privit in ochi pentru o secunda, apoi a spus:

- Faci ca totul sa fie mult mai dificil decat este deja.

M-a prins de incheieturi inlaturandu-mi bratele.

Ma deranjeaza enorm faptul ca nu vrea sa-mi spuna ce se intampla. Imi evita intrebarile ca si cum ar ascunde ceva de mine. Ea isi doreste asta? A fost decizia ei?

- Chiar vrei sa pleci? o intreb iar ea da din cap. Ar fi fost mai bine daca nu m-ai fi mintit totusi..

- Taeyong, asculta-ma. Nu e ceea ce crezi..

- Oh, deci nu ma lasi balta si pleci la mii de kilometri departare? o intreb fiind ironic. Multumesc ca m-ai anuntat abia acum. Apreciez efortul.

Auziti asta? E inima mea care e sparge in bucati. Asa a ales ea sa se desparta de mine; plecand pur si simplu vara vreo explicatie.

Daca nu ne-am fi intalnit oare ar fi plecat fara sa-mi spuna? Inclin sa cred ca da.

- Imi pare rau..

Daca i-ar fi fost macar ar fi trebui sa-mi spuna de la bun inceput ca sa stiu si eu sa nu mai pierd timpul incercand sa dau de ea. Nu am putut dormi noaptea din cauza ei deoarece eram ingrijorat; m-a speriat; m-a facut sa-mi imaginez ce e mai rau. Ar fi trebuit cel putin sa-mi spuna sa renunt sau ca nu are rost sa mai insist pentru ca o fac degeaba.

- Si mie..

End flashback

Nu a mai vorbit cu mine de atunci. Nici pana astazi nu stiu motivul pentru care a ales sa plece. Am ales sa ma dau batut si sa nu mai cer explicatii.

______________________________________

😅 TheExoArmy posibil sa fi stricat partea cu "trecutul". Mian ㅠㅠ nu am gandit-o pana la capat.