Before

1.Fii atentă la străini.

    

      Capitolul 1: " Fii atentă la străini."

     "Rylee! Te-ai trezit?" O aud pe mama strigând de la parter.

      La naiba!

     Abia când reușesc să îmi deschid ochii, o aud strigându-mă din nou. Parcă eram captivă într-un coșmar deși strigătele ei erau cât se poate de reale. Obișnuia să mă trezească în felul acesta destul de des, și știam că dacă nu îi răspundeam acum, următoarea mișcare era să vină și să bată la ușă. 

     Stau pe marginea patului în timp ce îmi dau părul de pe față și afișez zâmbetul de îngeraș cu care o convingeam de obicei că nu făcusem nimic greșit, sau că, în sfârșit mă trezisem la timp.

     — Fața de îngeraș nu mai funcționează de când aveai zece ani, Rylee, spune mama intrând direct in cameră. Mă așteptam să bată dar m-a surprins total. Ce ai făcut aseară? continuă în timp ce îmi ridică bluza roșie de pe podea.

     — Am învățat până târziu, apoi m-am uitat la un film și am uitat să fac curat, spun sec, în timp ce adun celelalte haine și caiete de pe jos.

     — Trebuie să te odihnești când ai școală, Rylee, nu să stai până târziu, spune ea în timp ce deschide larg geamurile, lăsând lumina să îmi intre drept în ochi.

     Poate că predicile ei mă aduceau la disperare uneori, dar erau cât se poate de folositoare când le luam în seamă.

     — Știu mamă, dar am preferat să îmi petrec seara învățând pentru orice surpriză nasoală: un examen, un test, orice, spun ridicând din umeri.

     Evident, nu cred că am convins-o spunând de examen, mai ales după vacanta de iarnă.

     — Ai putea să lași predica pentru mai târziu, cred că am întârziat și chiar trebuie să mă pregătesc, spun în timp ce îi deschid ușa. Iese, dar se oprește pentru două secunde în fața mea și mă privește cu veșnica expresie de "Trebuie să mă asculți pe mine ". Era mama mea, îmi puteam da seama că știa mai multe decât mine, dar nu trebuia să o ascult ca să îmi dau seama dacă ce făceam era greșit sau nu. Preferam să aflu pe pielea mea. 

     Slava domnului!

     Mă rezem de ușă si oftez.

     Imediat ce ea a ieșit, m-am îmbrăcat simplu, cu o pereche de blugi și un tricou alb. Mi-am prins părul într-un coc care arată mai mult ca cuib de vrăbiuțe ce stătea să cadă și am ieșit din cameră luându-mi geanta de pe scaun. 

     Cum mama era mult prea ocupată cu manichiura ei, am presupus că nu făcuse micul dejun. Nu îl mai făcea de când aveam cincisprezece ani, însă pentru moment m-am gândit să îmi încerc norocul.

     — Mamă, ai făcut ceva pentru micul dejun? strig în timp ce mă încalț cu cizmele negre.

     — Scumpo, ai niște cereale în cutie și lapte în frigider. Cred că ști ce trebuie sa faci.

     — Îmi ajunge un măr. Ne vedem mai târziu! Strig la rândul meu în timp ce îmi iau geaca apoi ies pe ușă.

     Afară era destul de însorit pentru sfârșitul lunii ianuarie iar zăpada se topise chiar mai repede decât mă așteptam, însă căldura încă nu se întorsese. După aproape jumătate de oră de mers pe jos ajung în fața liceului, mă uit in jur apoi trec prin parcarea plina de adolescenți și intru în clădire. Nu aveam prea mult timp să explorez școala, însă în secundele în care mi-am plimbat privirea peste exteriorul clădirii observasem cât de grandioasă părea.