Before

27. Du-te acasă.

    Capitolul 27:" Du-te acasă."

 
 
      Nu eram sigură dacă voiam ca Rainer să mă ducă acasă. Tot ce făcusem de aproape două ore, a fost să stăm în mașină și să vorbim despre orice ne venea în minte. Probabil de asta nu voiam ca momentul ăsta să se termine. Eram cu singura persoană cu care aș fi putut vorbii despre orice, ore înșir. Puteam să îmi dau seama că și lui îi plăcea asta din moment ce nici măcar nu mă întrebase dacă voiam să merg acasă.
     Nu cred că acasă m-aș fi simțit mai bine decât o făceam chiar în momentul ăsta.

     — Am fi primit notă maximă pe proiectul acela dacă nu începeam cu stângul, i-am spus.

     — Greșești, Rylee. Ai nevoie de ambele picioare ca să ajungi unde îți dorești cu adevărat, a spus Rainer.

     — Ai dreptate, plus că nu ți-aș fi spus dacă dorm goală în nicio situație.

     — Nu trebuie să îmi răspunzi.

     — Pentru că nu-ți mai pasă?

     — Pentru că pot să aflu.

     Am pufnit privindu-l cum bagă cheile în contact.

     — Plecăm? L-am întrebat.

     — Te duc acasă, mi-a spus.

     Poc! Am simțit cum bula în care eram tocmai s-a spart. Nu m-am împotrivit, așa că am rămas tăcută și am așteptat să ajung acasă.

      Când a parcat mașina în fața casei mele, aproape că îmi rugam picioarele să se miște. Am apucat mânerul ușii, însă n-am putut să deschis portiera.
     Nu te face singură de râs, Rylee. Mi-am spus încercând să mă motivez să cobor mai repede din mașină. Când m-am întors, pregătită să cobor, i-am simțit mâna lui Rainer strângând-o ușor pe a mea. Respirația mi s-a îngreunat și mi-am aplecat ușor privirea spre mâinile noastre.
     Palma mea era mult mai mică decât a lui. Avea degetele luni și mâinile reci, îmi plăcea asta la el. I-am mângâiat palma ușor fără să îmi ridic privirea spre el. Am făcut conturul literei R, după care m-am grăbit să cobor din mașină.

     Doamne Dumnezeule!

     Am urcat în dormitor și mi-am afundat fața în perne încercând să îmi ascund zâmbetul. Mă simțeam ca și când m-aș fi ținut de mână prima dată cu un băiat la grădiniță. Trebuia să tratez situația dintre mine și Rainer cu maturitate, dar deja auzeam Big Girls Don't Cry de la Fergie.

     Yes, you can hold my hand if you want to

     'Cause I wanna hold yours, too

     Am încercat să îmi alung toate gândurile copilărești din minte în timp ce făceam un duș fierbinte. Voiam să adorm și să sper că mâine îmi voi putea controla sentimentele mai bine.

     Adormisem mai repede decât credeam, până când un sunet repetat mi-a invadat mintea. Eram sigură că nu avea legătură cu visul meu, așa că am deschis ochii ușor doar că să văd piatra ce tocmai îmi lovise ușa de sticlă de la balcon.

     M-am grăbit să cobor din pat și să ies pe balcon în timp ce îmi dădeam părul de pe față. Am căscat, iar când îl văzusem pe Rainer aproape mă înnecasem. Stătea lângă mașina lui și se uita în sus spre balcon.

     — Ce cauți aici?
    Nu credeam că a stat în fața casei mele până acum, și nici nu mă obosisem să arunc o privire la ceas ca să vad cât timp a trecut, dar era cu mult trecut de miezul nopții. Era întuneric și răcoare și simțeam cum mi se făcea pielea de găină.

     — Am venit să te văd.

     M-am încruntat la el și pentru o secundă, m-am bucurat că nu putea să vadă asta.

     — Cât e ceasul? L-am întrebat.

     — Patru dimineața.

     — Nu puteai aștepta până mâine?

     — Este mâine, mi-a răspuns scurt după care a deschis portiera, s-a aplecat înăuntru și a aprins farurile.

     — M-ai văzut, am spus. Poți pleca acum, am continuat pregătită să mă întorc înăuntru.

     — Fie cobori acum, fie îi trezesc pe toți, l-am auzit spunând.

     Mi-am dat ochii peste cap încercând să îmi scund zâmbetul. Închid ușa balconului, mă asigur că nu este nimeni treaz, apoi cobor, îmi arunc geaca peste umeri și ies. Pijamalele mele roșii și geaca neagră arătau penibil, iar părul îmi era atât de ciufulit încât nici măcar nu reușisem să îl prind.
    
     — Arăt ridicol, am mormăit în timp ce mă apropiam de el.
     Rainer s-a întins spre mine și m-a apucat de mână. Respirația mi s-a îngreunat când l-am simțit mângâindu-mi încheietura cu degetul mare.

     — Arăți grozav, mi-a spus încet aplecându-se spre mine. Și-a lipit obrazul de al meu și am putut să îi simt respirația pe gât. Mi-am pus mâna pe obrazul lui și mi-am întors privirea spre el.

     — Adevăratul motiv pentru care ești aici la patru dimineața, i-am spus privindu-l în ochi.
    
     A oftat ușor, după care a făcut un pas în spate și și-a afundat mâinile în buzunarele blugilor în timp ce se sprijinea de mașină. I-am urmat exemplul și m-am așezat lângă el strângându-mi brațele la piept.

     — Mi-a ajuns să o ascund, Rylee, dar n-am avut nevoie nici măcar de o secundă îmi plus că să îmi dau seama ce simt pentru tine. Am știut ce simt din secunda în care te-am văzut prima dată și m-am urât pentru asta.

     — Chiar atât de rău este să fi îndrăgostit de mine? L-am întrebat.
     Și-a sprijinit palma de capota mașinii și s-a întors spre mine.
    
     — Terific, a spus serios aplecându-se ușor spre mine. M-am încruntat mutându-mi privirea de la el, când i-am simțit degetul sub bărbia mea, ridicând-o ușor spre el.
     Buzele lui s-au lipit de ale mele, iar când i-am răspuns la sărut am simțit în mișcările noastre că amândoi aveam nevoie de momentul ăsta. Mi-am așezat mâinile în jurul gâtului său în timp ce mâna lui a coborât în jos pe spatele meu. M-a ridicat ușor și m-a mutat in fața lui. Îmi simțeam corpul luând foc în mijlocul iernii, dar se simțea mult prea bine.

     Ne-am retras ușor din sărut în timp ce frunțile noastre rămăseseră lipite. Rainer mi-a zâmbit pe buze, iar eu i-am atins ușor buzele doar că să mă asigur că nu halucinam.

     — Haide, du-te acasă, mi-a spus.

     Am făcut câțiva pași în spate dar mâna lui încă era agățată de a mea, refuzând să îmi dea drumul. Când a observat ca privirea îmi picase pe mâinile noastre, a retras-o pe a lui. Mi-am întors spatele continuându-mi drumul. 

     Du-te acasă.

     Du-te acasă.

     Du-te acasă.

     Am alergat până în brațele lui, mi-am lasat capul să se odihnească pe pieptul lui, în timp ce îmi încolăceam brațele în jurul corpului său.

     — Ce faci, Rylee? L-am auzit întrebându-mă.

     — Mi-ai spus să merg acasă, mi-am ridicat capul spre el iar privirile noastre s-au întâlnit. Tu ești casa mea, Rainer.