Before

31. O lună.

   
   

    Capitolul 31: "O lună."
     

  
    Dimineață, alarma lui Rainer a sunat din nou aproape făcându-mă să vreau să îi arunc telefonul pe geam. Mi-am deschis ochii ușor, iar când am vrut să mă ridic mi-am dat seama că nu îmi sprijinisem mâinile în saltea, ci în pieptul lui Rainer.

    Rahat, rahat, rahat!

   M-am retras pe partea mea de pat înainte ca el să se trezească și mi-am acoperit fața cu palmele simțind cum îmi ardeau obrajii. L-am privit cu coada ochiului printre degete, gândindu-mă că se preface din nou că doarme, însă de data asta chiar o făcea.

    Am aruncat o privire spre telefonul meu și observ cât de târziu era ceasul. Am dat cearceaful la o parte de pe mine și aproape am sărit din pat. 

     — Unde te duci? Vocea lui Rainer, răgușită și somnoroasă a răsunat din spatele meu. 

     — E deja târziu, ar trebui să plecăm, am spus scurt fără să mă întorc spre el. L-am auzit oftând, după care a mormăit ceva și și-a lăsat capul pe perne. 

     — Te aștept în sufragerie, i-am spus înainte să ies din cameră. 

      Am coborât în bucătărie fără să fac prea mult zgomot. Fata care intrase peste mine în baie ieri seară, era acolo deja aprinzându-și o țigară. Mi-am luat un pahar cu apă încercând să nu îi acord atenție, până când am văzut-o întorcându-se alene spre mine. 

     — M-ai mințit seara trecută, mi-a spus ea. 

     — Nu îmi aduc aminte să fi făcut asta, i-am răspuns.

     — Mi-ai spus că nu e nimic între tine și Rainer, iar aseară când i-am propus să rămână la mine, mi-a spus că tu îl aștepți.

     — Atunci putem spune că a făcut alegerea corectă, nu? 

     — Ești dulce, dar ar trebui să îl întrebi cum obișnuia să mă lege de patul în care ați dormit împreună seara trecută. 

     — Poate, i-am spus privind-o serioasă. Nu aveam de gând să o las să mă calce pe nervi, dar îmi  întrecea toate limitele. Dar nu îmi pasă, am continuat eu. 

     — Doar nu credeai că motociclistul îți va promite dragoste eternă?

      Un moment de s-a lăsat între noi pentru o secundă, înainte ca ea să se întoarcă spre mine cu un zâmbet fals. Întrebarea ei îmi rămăsese în minte pentru câteva secunde, înainte să îmi dau seama că cuvintele ei și-ar fi atins scopul dacă le-aș fi lăsat să mă afecteze. 

     — Îmi pare rău, dar e mai mult decât evident că ești nebună după el, am spus trecând pe lângă ea. În următoarea secundă, mâna ei s-a agățat puternic de părul meu. 

     — Da-mi drumul! Am spus încercând să o îndepărtez de mine.

     S-a retras pentru o secundă, iar palma ei s-a lipit de obrazul meu. Am împins-o din reflex încercând să o țin la distanță, înainte ca pumnul meu să o lovească drept în față. Și-a pierdut echilibrul pentru o secundă, apoi s-a ridicat și m-a împins. Am simțit pentru o secundă că rămăsesem fără aer, când mă lovisem cu spatele de colțul mesei. Ea s-a năpustit asupra mea imediat ce observase momentul de slăbiciune, însă înainte să ajungă la mine mi-am ridicat piciorul și am lovit-o cu putere drept în față. A căzut pe spate iar eu mă ridicasem încercând să îmi recapăt respirația. O loveam fără măcar să mă uit, și nu îmi dădeam seama ce mă enervase atât de tare. Oare era faptul că îmi spusese despre ea și Rainer? Sau poate faptul că pusese la îndoială sentimentele lui Rainer pentru mine, de parcă ar fi fost ceva ce el nu ar fi putut face vreodată?