Before

22. A fost o greșeală.

     Capitolul 23: "A fost o greșeală."

       Pe la şapte seara, când cerul s-a întunecat într-un albastru indigo, mi-am tras fermoarul bluzei de trening să mă încălzesc și am închis cartea pe care o citeam. Mama și Oliver erau plecați iar Kai bântuia prin casă ca o fantoma, așa că am ales să ies.

     După aproape două ore, m-am dat jos din leagănul din curtea din spate și în mai puțin de cinci minute sunt asaltată de claxoanele mașinilor care intră pe stradă și opresc în fața casei noastre.
     Kai.
    Câțiva adolescenți cu cutii de bere și jucării gonflabile intră în casă fără să se deranjeze să întrebe dacă e cineva pe acolo. Jucării gonflabile?
Alerg până în fața casei unde Kai îi întâmpina pe majoritatea și mă opresc lângă el încercând să le blochez calea celorlalți spre sufragerie.

     — Ce naiba crezi că faci aici? Am strigat spre el.

     — Dau o petrecere surioară, îmi răspunde făcându-mi cu ochiul. Uitasem să îți spun, îmi place să trăiesc pe teren minat, a continuat el.

     Mi-am dat ochii peste cap și m-am întors încercând să intru în casă pe lângă ceilalți, un tip probabil deja beat, mă îmbrăncește din spate.

     — Scuze Barbie, se lălâie tipul trecând mai departe.

     — Adu niște pahare, Rylee, a strigat Kai spre mine.

     Imediat ce am intrat în bucătărie îmi adusesem aminte unde erau așezate paharele noastre de plastic. Ultimul etaj al dulăpiorului de bucătărie, la care nici măcar Oliver nu ajungea fără să se ridice pe vârfuri, iar el era înalt pe lângă mine.
      Am încercat același lucru ca el, însă a fost în zadar.

     — Ai nevoie de ajutor? Vocea lui Rainer m-a cutremurat din cap până în picioare.
     Tresar iar dintr-o singură mișcare mă întorc și îl văd stând la masa din fața mea cu o sticla de Cola lângă el.

     — Ce cauți aici?
    
     — Ai nevoie de ajutor cu paharele alea? Repetă întrebarea ridicându-se de la masă și venind spre mine.

     — Da. Adică, nu. Mă descurc, spun făcând un semn din mână, apoi mă întorc la pahare. Mi-am întins mâinile în speranța de a ajunge la mânerele dulapului însă în zadar.

     — Fundul tău arata bine de aici.

    " Încerc să mă concentrez, Rainer." aș fi vrut să îi spun, însă nu am făcut-o. Doar m-am întrebat spre masă, am scos un scaun și l-am tras după mine până în partea opusă a bucătăriei. Am reușit să iau paharele mai repede decât mă așteptam și aș fi plătit să îi văd fața șocată lui Rainer. 

     — Vezi? A fost floare la—

     Fără să îmi dau seama, paharele se izbesc de pământ iar eu mă trezesc la Rainer în brațe după ce eram atât de aproape să cad lată pe podea.

     — Te puteai rănii, mi-a spus calm, fără niciun gând să mă lase jos.

     — Dar nu am făcut-o. Sunt bine acum, îi spun privind în urma mea spre scaunul ce acum avea un picior rupt.
     Dumnezeule, se făcuse așa cald aici!

     — Ești frumoasă când te emoționezi.

   Un sughiț ne ia prin surprindere pe amândoi. De obicei asta se întâmplă când mă emoționez prea tare dar nu credeam că se poate întâmpla și în preajma lui Rainer.
     Nu știam dacă ar fi trebuit să îi mulțumesc sau nu, așa că tot ce am spus a fost: