3. E doar o petrecere.

17.5K 710 84
                                    

    

      Capitolul 3: "E doar o petrecere."

     — Trevor? Am spus încet când l-am văzut pe băiatul din fața mea, clipind neîncetat pentru a alunga socul.
     De ce eram în șoc? Pentru că fostul meu iubit care locuia în Chicago, bate la ușa mea într-o zi fără niciun motiv.

    — Bună, Rylee. Mi-ai lipsit, spune în timp ce intră și mă îmbrățișează.

     Nu îmi aduc aminte să îi fi spus să intre dar nu asta ar trebui să fie cea mai mare grija mea acum. Poate că îmi lipsise îmbrățișarea lui și parfumul de bun gust pe care încă îl poartă, dar asta mu mă făcea să uit ce îmi făcuse înainte. Mă chinui să afișez un zâmbet după ce ne desprindem din îmbrățișare și îl invit în casă.

     — Deci, ești la facultate acum? îl întreb în timp ce așez pe măsuța din sufragerie doua căni, una cu ceai și una cu cafea.

     — Da, Universitatea din Boston, spune sorbind din cafeaua lui.

     — Și stai în campus? îl întreb cu un zâmbet.

     — Nu, m-am mutat cu niște prieteni și am decis să stăm acolo pe timpul facultății. Tu? Cum ești după, despărțirea noastră?

     Ce-i drept, îmi picase fața când i-am auzit întrebarea dar adevărul era că mă simțeam extrem de bine după ce mă despărțisem de el.

     — Sunt bine. Nu mă așteptam să te văd, doar atât, spun ridicând din umeri.

     — Știu că probabil nu îți pasă, dar dăm o petrecere diseară. Pot să vin să te iau dacă vrei.
     Aș fi putut să îi spun să iasă afară din casa mea de mult, pentru că nu aveam nimic de demonstrat.

     — Ai avut dreptate, Trevor, nu îmi pasă, i-am răspuns.

     — Haide, Rylee. Nici când eram împreună nu îți plăceau petrecerile. Nu ai vrea sa schimbi puțin asta?

    Să mă schimb? De ce as vrea să mă schimb? Nu îmi plac petrecerile și el știe bine asta. Nu le văd rostul. Nimic bun nu se întâmplă acolo dar o parte din mine se gândește să îi accepte propunerea și nu am nicio idee de ce.

    — Bine, o să mă gândesc. Doar dă-mi adresa, o să vin cu o prietenă, îi spun și pot simții că deja regret că fusesem de acord.

     — Ai acceptat mai repede decât mă așteptam, spune zâmbind.
Se ridică de pe canapea și mă îmbrățișează iar apoi mergem împreună spre ușă.

     — Ne vedem diseară, Rylee, zice și se îndreptă spre mașina lui.

     Imediat cum mașina se îndepărtează trântesc ușa si respir usurată. O petrecere. Merg la o petrecere și chiar trebuie să o sun pe Jess.
    Alerg pe scări către camera mea și mă așez în pat formând numărul lui Jess.

     — Hei, Rylee! aud din difuzor.

     — Jess, sper că ești liberă diseară pentru că am fost invitată la o petrecere și vreau să vi cu mine.

     — Programul meu pentru petreceri e mereu liber. Vin să te iau mai târziu, spune chicotind.

     — Mă bucur să aud asta, îi spun la rândul meu apoi închid apelul.

     O petrecere. O petrecere cu oamenii pe care nu îi cunosc și habar nu am ce îi taie capul. Dar sunt prietenii lui Trevor deci probabil sunt de treabă. Încercam doar să mă mint singură.

BeforeUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum