Before

30. O cursă serioasă.

   

    Capitolul 30 :" O cursă serioasă."

         Mașinile noastre erau parcate una lângă cealaltă în mijlocul șoselei întunecate. Să fiu sinceră, simțeam cum emoțiile își făceau simțită prezența, însă nu aveam de gând să le las să mă copleșească. Rainer a coborât geamul mașinii lui și s-a întors spre mine.

     — Nu vrei să renunți nu-i așa?

     — E o cursă serioasă, Rainer. Să nu te întristezi când vei fi acoperit de fum, i-am spus cu un zâmbet.

     Rainer a închis muzica ce răsuna în boxe mai devreme și m-a privit serios de parcă îmi spunea că nu se v-a lăsa așa ușor.

     — Când semaforul acela își schimba culoarea în roșu, începem cursa, a spus făcându-mi semn spre unul dintre semafoarele de la colțul intersecției alăturate. Ne vedem în același loc, Rylee. Nu mă face să aștept prea mult, a continuat el ridicând fereastra mașinii.

     Mi-am îndreptat atenția spre semafor în timp ce strângeam volanul ușor cu măna stângă în timp ce cu dreapta atingeam schimbătorul de viteză. Piciorul meu apăsa ambreiajul și puteam să jur că ceva penibil se va întâmpla și voi rata startul cursei. Însă, când culoarea devenise roșie, am schimbat vitezele și m-am întors spre Rainer care mă privea deja cu un zâmbet.

    Ambele mașini au plecat de pe loc în același timp, fiind la egalitate până la prima curbă pe care reușisem să o fac înaintea lui Rainer. Aveam o speranță că voi ajunge înaintea lui, însă de fiecare dată când acest gând îmi venea în minte, îl vedeam din ce în ce mai aproape de mine în oglinda retrovizoare.
     Am apăsat ambreiajul și am schimbat din nou vitezele, însă ceva îmi spunea că o făcusem prea devreme. Rainer trecuse cu viteză pe lângă mine imediat ce ieșisem din a doua curbă, lăsând o dâră de fum în urma lui. Roțile mașinilor scârțâiau pe șoseaua goală, iar eu îmi puteam auzii bătăile inimii răsunându-mi în timpane. Mai aveam o singură curbă până la finalul cursei, iar Rainer era înaintea mea, probabil mult mai relaxat decât eram eu acum. Am mărit viteza ca să îl ajung din urmă, iar el a încetinit până a ajuns în dreptul geamului meu. 

     — Haide, îngeraș. Credeam că vrei să câștigi, mi-a spus rânjind. 

     Am apăsat accelerația iar roțile mele au lăsat urme pe șosea în timp ce intram în ultima curbă. Un zâmbet mi-a apărut pe față când mi-am dat seama că eram aproape de finalul cursei. Ieșisem din ultima curbă, iar când eram pregătită să apăsat accelerația pentru ultima dată, Rainer mă depășise cu ușurință.

     L-am privit ajungând la finalul cursei simțind deja cum îmi transpirau palmele. Eram cuprinsă de emoții dar nu numai pentru că pierdusem, ci pentru că îmi amintisem care era miza.

     Când am oprit motorul, l-am văzut pe Rainer coborând din mașina lui și îndreptându-se spre mine. Eram pregătită să încui ușile mașinii și să nu mai cobor vreodată doar că să evit conversația care urma.

     — Fă-ți bagajele, Rylee. Vi acasă cu mine, l-am auzit spunând în timp ce îmi lăsăm capul să se sprijine de volan.

     După câteva minute, ce s-au simțit ca ore întregi, mi-am acceptat pedeapsa și am coborât din mașină.

     — Recunoaște că eu am fost înainte pe aproape tot parcursul cursei, i-am spus.
     Rainer s-a aplecat ușor spre mine pregătit să îmi acorde meritele cuvenite.

     — Accelerezi prea devreme, intri în curbe cu viteză nepotrivită și poate că ai fost înainte, dar nu contează cine este primul sau ultimul pe șosea. Contează cine câștigă, mi-a spus el.