Before

6.Nemernicul de Rainer!

     

     Capitolul 6:"Nemernicul de Rainer!"

     — Oh, scumpo, îmi spune înainte sa mă cuprindă într-o îmbrățișare.

     Îi simțeam mila și voiam doar să înceteze. Mama știa ce se întâmplase între mine și Trevor și totuși de puține ori făcea ceva ca eu să trec peste, pentru că îl simpatiza. Asta până când îi cerusem ca vizitele la psiholog să devină săptămânale. Însă acum, Trevor nu mai avea niciun impact asupra mea.

     — Chiar sunt bine. Mi-a propus sa ieșim diseară, îi spun eu.

     — Și o sa ieși cu el? Mă întreabă mama cu un zâmbet.
Știam ca că întotdeauna l-a plăcut. A avut grijă de mine și se purta exemplar la începutul relației, ceea ce îi dădea mamei motive să îl aibă la inimă, dar acum îmi venea să o lovesc drept în față ca să îi fac zâmbetul să dispară. 

     — O să ies cu el, dar nimic mai mult, îi răspund apoi mă ridic și merg până în fața dulapului meu.

     — Atunci te las sa te pregătești. Distracție plăcută! îmi spune apoi iese din cameră.

     Îmi scot din dulap o pereche de blugi si o maletă neagră cu care mă îmbrac. Îmi pieptăn parul și mă uit în oglindă. Desfac rimelul și îl aplic pe genele mele lungi. Sunt gata!
Îi dau un mesaj lui Trevor apoi îmi iau jacheta în care îmi bag telefonul și cheile.
Cobor în sufragerie și mă încalț în timp ce observ cum Oliver se uita la mine.

     — Hei Oliver, îi spun când observ că el se holba la mine pierdut în propriile gânduri.

     — Mama ta a spus că ieși la o întâlnire. Mult succes cu asta, îmi spune apoi se așază pe canapea.

     Nu au trecut nici două minute iar mama deja îi spune lui Oliver că ies la o întâlnire. Câteva claxoane puternice se aud din fața casei, așa ca îmi iau rămas bun de la mama si Oliver și ies pe ușa.

     — Bună, spun urcând în mașina lui.

     — Hei, frumoaso, îmi spune și pornește motorul, plecând de pe loc.

     — Unde mergem? îl întreb fâstâcindu-mă pe scaunul din dreapta.

     — Vreau să păstrez surpriza, îmi spune și conduce drept spre următoarea noastră locație.

     Aproape se întunecase afară și se făcea din ce în ce mai frig. Suntem în ianuarie și vremea este destul de schimbătoare. Sunt zile in care plouă, altele cu zăpadă și între ele zilele rare în care răsare soarele.
     După aproape o oră de mers, Trevor derapează de pe șosea și parchează în fața unui lac. Un lac? Nu am mai fost niciodată în partea asta a orașului și este destul de departe de casă ca să ajung singură până aici.
Se dă jos din mașină și o ocolește deschizându-mi portiera.

     — Mulțumesc, am spus încet apoi am coborât în urma lui.

     Îl urmam din spate cu o oarecare reținere, care era bine întemeiată. Am înaintat spre câteva bănci din lemn de lângă malul lacului apoi ne așezăm. Trevor se apleacă și scoate de sub masă un coș de picnic. Trebuia să mă aștept la asemenea surprize din partea lui, însă o parte din mine spera că ieșirea noastă o să rămână la stadiul de discuție de jumătate de oră și nimic mai mult.

     — Asta da surpriză, am spus chicotind. Eram mai mult ca sigură că nu îmi recunoștea sarcasmul din voce.

     — Mă bucur ca îți place, spune și așază coșul pe masă.
     Un moment de liniște se instalează între noi iar de pe șosea derapează o motocicletă, venind direct spre locul în care ne aflam.