Before

15.Nu însemni nimic pentru mine.

    

      Capitolul 15:  "Nu însemni nimic pentru mine. "
      

     Stătea cu capul ridicat, dar privirea îi era ațintită în pământ. Avea brațele pe genunchi și ținea strâns în mâna strângă sticla de alcool aproape goală pe care o învârtea printre degete.
    
     — Rainer? Am spus încet ridicând privirea spre el. Mi-am trecut palma peste față încercând să îndepărtez picăturile de ploaie și am închis ochii pentru o secundă. Însă când i-am deschis, privirea lui s-a contopit cu a mea.
     Rainer își linse buzele și își ridică privirea alene alungând clipind ploaia de pe fața lui, toate astea sub privirile mele.

     — Casa arată oribil. Ce s-a întâmplat?

   Nu e treaba ta, Rylee! Pleacă de acolo! conștiința parcă țipa la mine însă eu refuzam să o ascult. Nu voiam să fiu înțeleasă greșit, voiam să plec. Doar că nu o puteam face.

     — Nu te privește, murmura el.
Știam deja că nu e treaba mea și că locul meu nu era acolo în momentul acela, dar trebuia să știu ce se întâmplase.

     — Știu deja asta, dar nu e momentul potrivit să îți distrugi singur casa, îi spun.

     — Ce-ți pasă? Mă urăști, nu-i așa? Nu astea au fost cuvintele tale?
Pentru o clipă am închis ochii simțindu-mă vinovată. Spre surprinderea mea, situația luaseră o întorsătură greșită spre situația mult mai dezastruoasă decât casa, dintre mine și Rainer.

     — Ba da, am mormăit încercând să mă gândesc la un răspuns care îl putea calma. Îmi pare rău pentru ce am spus mai devreme, dacă asta vrei să auzi, am continuat eu.

     Gata, am spus-o. Deși ar fi trebuit să plec, m-am oprit aici. Privirea mi se opri asupra sticlei aproape goale și m-am îngrijorat. Cu câteva ore în urmă era mult mai bine, iar acum zace prin ploaie înecându-și amarul în alcool. După cum arăta casa, nici nu era în toate mințile.

     — Nu. A spus ferm ridicând privirea spre mine. Nu asta vreau să aud.

     Am înghițit în sec aruncând o privire rapidă spre sticla de alcool doar pentru că aveam impresia că o să se spargă la cât de puternic o strângea Rainer.

     — Ce vrei să auzi?

     A pufnit aplecându-și capul într-o parte pentru a îmi întâlni privirea.

     — Nu te trebuie să te scuzi, a spus încercând să schimbe subiectul. Eu te urăsc mai mult.

     Ticălosul.

     — Mă bucur că am ajuns într-un punct comun, am spus privind cum se întorcea cu spatele la mine, intrând în casă.
     L-am urmat stând la o distanță sigură în spatele lui, în timp ce el pune sticla pe masă, apoi dispare pentru câteva secunde în întunericul din sufragerie, ignorându-mă în continuare.
L-am privit îndepărtându-se și am luat sticla de pe masă, m-am dus spre chiuvetă și am început să vărs tot conținutul din ea.

     Voiam să înjur, de fapt, o făceam în mintea mea în timp ce scuturam sticla agitată în speranța că o să reușesc să vărs tot înainte ca el să se întoarcă.
    Nu mi-a luat mult până să termin de vărsat ce mai rămăseseră pe fundul sticlei, și am așezat-o lângă chiuvetă în timp ce mă întorceam alene cu spatele lovindu-mă de pieptul lui Rainer.
  
     I-am simțit respirația în față, mirosind a whisky și a ploaie, iar privirea lui sălbatică aproape îmi înmuie brațele în timp ce el și-a brațele de o parte și de alta a corpului meu. Pentru câteva secunde, mi-am simțit inima tresărind.
Asta era ceva nou. Ar trebui să îmi fie frică, dar felul în care mă privea și disperarea din privirea lui m-au făcut dintr-un oarecare motiv să rămân înțepenită aici fără să mă pot retrage.