Constat ca mă iubești!

Capitolul 14

Delilah :
-Haide frate, esti un ratat. Strig eu cu putere. Am exact jumate de ora de cand sunt aici si deja sunt nervoasa. Prima cursa a început, cea de începători ce concurează pentru idolul lor. Unul de la primii cincizeci de metri a facut pana, si a zburat o data cu masina pe iarba de langa.

Palmele ma mananca si gândul sa concurez si eu este tentant. Mult, dar mult prea tentant. La naiba cu criza asta de timp. Calum se uita la mine zambind si deja imi dau seama ce o sa zica.
-Nu iesi asa des din oras, si cu iubitul tau nu prevăd ca o sa iesi, asa ca haide, intra într-o masina si invata-i sa conducă. Ma încurajează prietenul meu facandu-mi cu ochiul. Simtul de patruped a fratelui meu protector e pus in miscare si se uita, de la trei metri depărtare, foarte urat la noi de parca stie exact despre ce am vorbit.
-Eu chiar acum plecam. Chiar as vrea dar nu am timp. Spun si dupa fata lui, a devenit confuz. Trec pe langa el si ma apropii de Luke. –Scuze ca va întrerup vorbăria, eu ma intorc la hotel. Il anunt, el surazand.
-Nu pleci nicaieri. In treizeci de minute e cursa seniorilor, iar tu vei concura într-o ora jumate, esti deja înscrisa. Hotărârea din ochii fratelui meu ma sperie si stiu clar ca nu este loc de comentarii. Bat nervoasă din picior si fac cale întoarsa uitandu-ma disperata la telefonul din mana mea. Nu am concurat de mult timp, o sa ma fac de rahat.
                 *cu putin timp in urma*
Michael:
Telefonul imi suna într-o veselie chiar inainte sa intru in sala de ședințe. Ma opresc si raspund confuz.
-Michael O'Pry.
-Frate, ce faci? Esti in Seattle? Vocea lui Holden ma bucura si surâd, omul asta stie cand sa ma contacteze.
-Da. De ce? Intreb confuz si aud un icnet din partea lui.
-Cum sa nu stii? Azi este cursa deschisă pe pista. Cei mai buni dintre cei mai buni vor fi acolo. Imi dau ochii peste si plescai zgomotos realizand ca deja am intarziat.
-Nu e de motoare deci nu o sa ma vezi pe acolo. Ma bucur ca am vorbit, tinem legatura amice. Inchid telefonul acompaniat de injuraturile sale si intru in sala de ședințe salutand respectuos din cap. In momentul asta vreau doua chestii. Motorul meu pretios si fetita mea la fel de prețioasă. Fetița mea...Delilah. Cei mai buni dintre cei mai buni. –La naiba. Elena notezi absolut tot. Stiam ca ideea de a lua pe Elena Delilah una rea. Da afirmativ din cap si ies cu pasi repezi din incapere.

Ii dau un mesaj lui Elliot sa depisteze locatia telefonului lui Delilah, adica a Delilei si intru in masina asteptand.

"De la: Elliot Castle
Subiect: Domnișoara Carren
Mesaj: Telefonul domnișoarei Carren a fost localizat in Seattle, la 100 km de dumneavoastră, pe pista de curse a orasului mai exact. O seara buna!
Catre: Michael O'Pry"

Citesc mesajul de noua ori si a zecea oara pornesc masina cu un vuiet puternic spre cursa aia nemernică. Strang volanul masinii pana degetele mi se inalbesc si incerc din rasputeri sa nu fac o criza de nervi care sa duca la un accident sau moartea cuiva. Pufăi si dau cu pumnul in volan. Cica este acasă, sa nu imi fac griji, cand din colo ea este in acelasi oras cu mine si bat pariu ca si-a dat seama ca eu o sa imi dau seama ca e aici. Maresc viteza vazand doar rosu in fata ochilor si furia fierband in sangele meu. Imi consum nervii cu pustoaica neserioasa si mincinoasa pe deasupra. Ce o sa ii fac eu ei...

Primul meu gand a fost sa ma despart de ea insa as suferi mai mult eu daca as pierde-o. O sa o fac sa regrete ca m-a mintit si o sa am grija sa nu o mai faca niciodata. I-am suportat comentariile si reactiile vulcanice insa mi-a ajung pana in gat. "Nu fii dur cu ea" "Nu o speria" "O sa o indepartezi de tine". Asta imi spun de cand o cunosc dar degeaba, de vorba buna nu poate intelege copila asta.

Delilah :
Stau ca pe cuie uitandu-ma stanga dreapta si in jos la telefon panicata. Nu imi place sa il mint pe Michael, mai ales ca el o sa isi da seama de asta. Oftez îndelung si aud din spatele meu un fluierat lung si subtire, de gen masculin.
-Salut ca bunăciune esti deja. Inalt, blond, ochi albastri, un Ken in varianta de cocalar sincera sa fiu. Imi dau ochii pest cap si trag aer adanc in piept.
-Pentru binele tuturor spun sa te dai doi metri in spate si sa nu mai faci contact cu mine. Ii spun baiatului ce pare cu un an sau doi mai mic decat mine. Se pare ca gardienii mei nu sunt in jur si chiar ma bucur, nu mai vreau o moarte pe constiinta.
-Esti arțagoasă. Imi place. Oare in pat zgârii la fel de tare cum o faci verbal? Imi clatin capul si ma uit urat la el.
-Daca nu iti iei talpasita te fac una cu pământul. Amenint si el rade zeflemitor. Ridic pumnul drept si in doua secunde face contact cu fata sa, acum fiind pe jos. Aud trompeta de început si imi dau seama ca mi-a venit randul sa concurez. La naiba! Ma indrept spre Porche-ul meu Chimera, pregătit special pentru curse si intru in el dand drumul maxim la muzica incercand sa ma calmez.

Daca am remarcat bine, sunt doua drumuri de la jumatete. Primul este podul abrupt, in panta insa mai este unul drept, sunt acela, si totusi nimeni nu l-a vazut fiind ascuns. Eu am fost atenta si am observat o întindere lunga, provenind din locul de sub pot deci ar trebui sa apartina unei șosele. Daca am dreptate...câștig. Daca nu am dreptate...mor.