Constat ca mă iubești!

Capitolul 30

Delilah :

Iau loc in biroul bunicului meu si ma uit la incruntarea sa subtilă. Se așează la birou si oftează.

-Delilah, vreau sa ma asculti cu mare atenție.

Incepe el iar inima mi se strânge imposibil de mult.

-Sunt bolnav. Doctorii mi-au găsit o formă de cancer pulmonar acum doua săptămâni insa nu voiam sa va stric apele. Luke stie, părinții tăi stiu, majoritatea stiu insa, daca ar fii fost moral, nu ti-as fii spus niciodată deoarece stii cat de mult te iubesc micuțo, si nu vreau sa versi nici o lacrimă după mine.

Pieptul mi se ridica rapid in sus si in jos si incerc sa nu izbucnesc.

-Există leac. O sa facem chineto terapie si o sa iei medicamente. O sa fie bine dupa aceea bunicule.

Se poate identifica disperarea vocii mele insa nu ma intereseaza. Nu ma poate părăsi acum. Nu cand totul este asa de frumos iar eu abia am iesit de pe băncile școlii si ma maturizez. Am nevoie de el langa mine.

Ma priveste galeș si imi ia mana in a sa, mângâind-o.

-Draga mea, vrei sa fiu chinuit? De ce sa imi lungesc suferința când aș putea pur si simplu sa o accept ? O sa va fie bine, banii va vor fii de ajuns. O sa las trei sferturi din averea mea inclusiv cu lanțurile de hoteluri, doua vapoare si o companie aeriană tie si lui Luke. Iar un sfert impreuna cu familia o sa ii las lui Stefan si Sarei, de acolo ei producând bani in continuare. Totul e asigurat.

Vorbeste cu atata nepăsare insa stiu ca nu ii pasa sa mai trăiască. A muncit si a suferit pana acum iar eu...poate ar trebuii sa ii las liniștea dupa care a tânjt.

-Cât mai ai de trăit?

Intreb serioasă iar el da din umeri.

-Nimic nu e sigur bambina, pot muri maine cum pot muri la fel de bine peste zece ani.

Nu ma gândeam ca o sa vina vreodată acel moment in care ma voi simți mai dărâmată decat dupa ce a fost faza cu Thomas insa se pare ca da. Incerc sa fiu puternică și imi ascund lacrimile, ridicandu-ma de pe scaun.

Ma întind dupa birou si plonjez in bratele bunicului meu care mă mângâie pe creștet.

-Poți să plângi. Sunt bunicul tau si sa stii ca o sa imi fie a dracului de dor de tine.

Imi dau drumul lacrimilor iar pieptul imi vibrează de la hohotele din pieptul meu, nu pot crede că se intampla totul asa. Simt un nod in gât și nu pot respira cum trebuie gandindu-ma la tot ce e mai rău.

Doamne, te rog nu il lua de langa mine.

Michael :

După treizeci de minute si o ora de cand lipseste iubita mea, stau in camera ei de aici si ma uit pe pereti. Oare este bine? Sper sa fie bine.

Cineva bate in ușă si eu ma ridic in fund.

-Intra.

Sarah intra timidă în cameră și se uită la mine tristă. Si pe de aceeasi parte, compătimitor.

-A adormit in bratele lui tata, poti sa vii sa o aduci in dormitor?

Imediat cum aud ma ridic de pe pat si gasesc biroul unde se aflau cei doi. Uit de bunele maniere si dau buzna încet peste ei. Bunicul se uita la mine trist iar Delilah este in bratele sale si doarme, rosie la față, cu lacrimi uscate.

-Să ai grijă de ea tinere. Este lumina ochilor mei.

O iau din bratele lui si aprob, înțelegând o ultima dorință a unui om ce e pe moarte.

-Nu așa. Jură-mi că ii vei fii alături mereu, chiar si atunci când ea nu o sa mai vrea. E un copil inca si e posibil sa mai aiba scăpări de atitudine.

-Jur. Si stiu si eu cu ce pot avea de-a face. Este iubita mea pana la urma urmei.

Șoptesc la rândul meu iar acesta imi zâmbește. Ies din camera si Sarah inchide ușa.

-Atunci când tatal meu o sa moara, o sa aiba parte de o avere colosală, iar tu, o sa trebuiască sa o ajuți sa o mânuiască dragă Michael.

Cu astea fiind zise, pleaca. O las usor pe pat si ii mângâi gâtul cu nasul meu, sarutându-i apoi un mic semn făcut de mine. De ce toata lumea o crede asa de imatura?

Da, nu pot spune că este un adult insa este inteligentă, ambițioasă si serioasă. Nu mi-aș putea pierde total niciodată increderea in ea, pentru nimic in lume.

Ma asez langa ea, lasand-o sa se odihnească si incep sa imi finalizez proiectele pentru firma de pe smartphone, pentru a le putea trimite subordonaților mei.

Delilah se întoarce la un moment dat si isi baga capul în pieptul meu, iar eu o cuprind cu o mână, trecand-o sub capul sau, începând sa lucrez din nou. Ochii ma ustura usor si imi trebuie doar câteva secunde sa realizez ca au trecut zeci de minute. Trimit 3 din proiecte impreuna cu indicatii si bugetul pentru acestea, apoi imi las jos telefonul, ațipind pentru un moment.

Mozart / Bunicul:

O tusă ușoară mă ia in momentul cand sunt lăsat singur. Deschid amorțit geamul in larg și imi aprind un trabuc micuț.

Imi tot spun ca nu e bine, ca ele m-ai băgat în pământ însă știu că o să mor cu păcatul ăsta impreuna cu multe altele. E ca un strop de ploaie intr-un desert infinit.

Telefonul imi suna si dau pe speaker, așteptând să văd cine mă poate suna.

-Tată, ce faci? Esti bine?

Aud vocea ficei mele si un sentiment de bucurie ma acapără.

-Da puiule, sunt bine. Am vorbit cu Delilah. E bine, acum doarme liniștită impreuna cu Michael. A luat-o somnul după ce a început să plângă. Mi se rupe sufletul insa trebuia si ea sa afle de acest fapt.

Relatez ce s-a intamplat in mare parte si aud oftatul de cealalta parte a firului. Isi face griji pentru fiica ei.

-O sa fie bine. Sper din răsputeri. A sunat avocatul. Lași testamentul așa până la urmă? Stefan a acceptat? Delilah?

Pufnesc in ras si arunc tutunul ce il mai conține trabucul, luând o gură de apă.

-Stefan e deacord, stii cat ii place sa fie seful iar restul? Nu au încotro. Sunt lucruri valoroase si la naiba să fiu, o sa le bag pe gât daca nu vor sa respecte dorința de moarte a unui bătrân.

O aud cum râde. Acelasi râs ascuțit și sonor ca al mamei ei. Ca a Mirandei. Inchid apelul si ma uit la poza cu mine si sotia mea de pe birou. In momentul cand a murit, acum șapte ani, am simtit cum regatul meu moare, iar daca nu aveam sprijin, ar fii fost intr-un sfârșit doar ruine si mult praf.

Tusesc din nou iar dureri abdominale pun stăpânire pe mine. O lacrimă de durere imi scapă și scâncesc uitandu-mă deasupra capului meu.

-Nu azi Doamne, te rog nu azi.

Ma ridic cu greu de pe scaun si ma întind pe canapea de langa birou, deschizandu-mi veșnicul costum, luându-mi doza de droguri prescrise de medic si intinzandu-ma inapoi.

Încă un pic Doamne, inca un pic. Nu mi-am finalizat toate lucrurile de pe acest pământ.