Kendrick

Capitolul 12

KENDRICK JONES

Confesiuni.

— Poate tu crezi că eu am fost suficient de beat, încât să nu-mi amintesc nimic a doua zi, însă te înșeli amarnic, Tegan. Mă bucur că n-ai simțit nimic, atunci când te-ai sărutat cu Rico. Însă dacă te vei săruta vreodată cu mine, o să regreți. Ți-am zis. Nu sunt menit să iubesc o ființă, sunt menit să iubesc doar drama.

De ce am spus asta?

Ceva în sufletul meu începe să mă doară, de parcă sunt străpuns cu un cuțit direct acolo. Chipul ei trasmite mii și mii de emoții negative, deloc pozitive la auzul cuvintelor rostite de către mine. Ochii săi căprui se închid instant, de parcă s-ar lupta cu lacrimile ce se pregătesc să se prelingă peste fața sa cât ai zice pește. Îi redeschide repede, abținându-se să nu facă o scenă de dramă tocmai aici, putând să fie auzită de către oamenii aflați jos sau la etajele superioare și inferioare.

Îmi pare rău că sunt un bădăran și mă comport în felul acesta, jucându-mă un joc stupid cu sentimentele fetei ăsteia.

— Mda, ai dreptate, rostește cu greu cuvintele, împiedicându-și plânsul. Nu ești menit să iubești o persoană, îmi aprobă și ea cuvintele, iar eu zâmbesc încurajator. Regret amarnic că am ajuns să țin la tine atât de mult, încât să cred că te-aș putea iubi.

Mărturisirea ei mă face să devin dintr-odată stană de piatră, să nu mă mai pot mișca și să-mi pun semne de întrebare în minte.

Când lucrurile au luat-o atât de tare spre vale? Mi se pare că este totul mult prea pe repede înainte, iar ca să naști un asemenea sentiment, îți trebuie timp. Ceva ce ei îi cam lipsește acum. Eram și sunt conștient că are sentimente pentru mine, dar nu mă așteptam să-mi spună că mă iubește. A spune că iubești pe cineva, înseamnă mai mult decât un simplu plăcut, sau o atracție fizică. Totul este mult prea rapid, iar dacă îi voi răni sentimentele, mi-e teamă să nu încerce să facă ceva nesăbuit, iar amintirea morți tatei să nu fie unicul moment de nostalgie pe care l-aș putea avea.

Sunt din nou atent la ea și sesizez că se întoarce cu spatele la mine, așa că încerc să-i mai adresez ceva, să răspund cuvintelor sale, însă revine la starea sa inițială, oprindu-mă cu o mână ridicată.

— Orice ai încerca să-mi zici, nu mai are vreun rost, se dă bătută și ridic o sprânceană de confuzie. De ce aleg întotdeauna să iubesc persoanele greșite? se întreabă mai mult pe sine, dar o spune cu voce tare. Poate Rico m-ar fi făcut fericită cu adevărat, dacă aș fi ajuns la stadiul în care să-l iubesc mai multe decât ca pe-un prieten.

Mârâi nervos când ultimele sale cuvinte ajung la urechile mele, și picioarele mi se pun în mișcare până când ajung în fața ei. Mă opresc în loc și mă uit cu prudență. Și fără să-mi dau seama de reacția pe care o am, îi prind bărbia între degetele mele, strângând-o cu putere. Gestul meu pare lipsit de umanitate și sentimente, ochii îmi urmăresc mișcările, iar de la mișcări se pun pe șatenă, care scoate suspine de durere, în speranța că o voi elibera, însă nu se întâmplă așa cum speră.