Kendrick

Epilog

— Vă rugăm să vă cuplați centurile! În curând o să aterizăm în aeroportul din Boston.

Vocea unei însoțitoare de bord se aude în tot avionul, făcându-l pe Kendrick să-și deschidă instant ochii.

Faptul că urma să revină în orașul în care a copilărit, a pierdut persoane dragi și a cunoscut cu adevărat ființa androgină pe care a ajuns s-o iubească, îl năucește total, însă îi și stârnește sute și mii de emoții plăcute.

Nu a fost zi și nici interval orar destul de ridicat în care să nu-și sune frații și mama, întrebându-i despre sănătatea lor, fericirea și nu în ultimul rând, despre tânăra cu ochi căprui, cu zâmbet micuț și cu un suflet răpuns acum de amintiri deloc frumoase.

Mereu primea din partea lor răspunsuri seci și deloc potrivite, legat de Tegan, spunând doar că ea este okay, deși era clar că îi este la fel de dor de el precum și lui de ea. Când îl sunase o dată pe Tommy, pe fundal se auzise vocea ei, și simțise pentru puțin timp că îi vine să spargă tot ce-l înconjoară, venindu-i de asemenea să evadeze din casa bunicii sale și să alerge ca un nebun spre Boston, la fata pe care el o iubește, pe care a rănit-o cu planurile sale idioate.

Își cumplă destul de rapid centura și își mută iarăși privirea pe geam, Boston-ul zărindu-se de deasupra într-o formă frumoasă și senină, împânzit de nămeții zăpezilor.

Când avionul aterizase după cinci minute, ieșise de urgență din acesta și intrase în aeroport. Luase bagajele de pe bandă și le cărase pe acestea pe roțile lor până ajunse afară, unde se întristase brusc, sesizând că nimeni nu-l așteaptă. Însă când de după mașina fumurie din fața lui se ivesc mai multe siluete de diferite înălțimi, zâmbetul îi revine, iar emoțiile devin din ce în ce mai profunde și mai reale. Frații săi, pentru care a fost nevoit să-și mintă mama că lucrează, când de fapt lua bani de la cine apuca și punea o pâine pe masă, sunt aici.

— Kenny! țipă entuziasmat Tommy și își dezvelește zâmbetul plin de iubire, alergând spre fratele său mai mare.

Puștiul de numai cinci ani își strânge cu putere fratele mai mare în brațe, ajungându-i abia la coapse, însă asta nu reprezintă o problemă pentru Kendrick, tot ce contează este modul în care a fost primit de către micuț.

Ken' se lasă pe vine, ajungând la aceeași înălțime cu micuțul, privindu-se adânc în ochi și venindu-i să lăcrimeze de fericirea sufletească pe care o simte.

— Ți-a căzut un dinte, zice mirat șatenul și continuă să se uite la spațiul liber dintre celelalte perluțe micuțe și albe de porțelan.

— Nu-i mare lucru, o să-mi crească la loc, surâde și dă scurt din umeri. Ce mi-ai adus? întreabă după, uitându-se la cele două valize mari pe care tânărul le are în spatele său.

— Bunica ți-a croșetat o vestă din lână, a zis că pe vremea asta, e numai bună s-o porți.

— Nu din nou..., oftează copilul, dându-și ochii peste cap. Mă mănâncă pielea de la ele..., se plânge micuțul, iar ceilalți izbucnesc în râs de drăgălășenia acestuia.