Cum crezi că arată fericirea, când tu ești predispus doar eșecului? Cum crezi că vei supraviețui, când ai devenit povara de pe umerii celorlalți?
Acestea sunt întrebările ce-i traversează mintea lui Kendrick Jones, un suflet care a fost silit să fi...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Tegan Hayes
Confesiunile băiatului rău.
Ziua următoare își face simțită prezența destul de repede, găsindu-mă pe mine întinsă în pat, cu lacrimi uscate pe chip. Tot ce s-a întâmplat aseară este un șoc pentru mine, un șoc care nu-mi provoacă decât durere peste durere. Kendrick a reușit să mă distrugă într-un timp atât de scurt. A umplut paharul prin chestia asta, sărutându-mă doar ca Rico să poată vedea, să-i demonstreze că nu este el mai presus de acesta, iar inima mea nu-i va aparține vreodată. Mă așteptam să o facă din proprie inițiativă, să-și dorească cu adevărat să mă sărute, însă se pare că totul s-a rezumat la propria sa plăcere de a mă vedea cât mai zdruncinată. Îi place să râdă pe seama naivității mele, care oricât aș vrea, nu înțeleg cum o pot opri.
Continui să țin ochii deschiși, privind pe geamul casei copacii ce își mișcă crengile în stânga și-n dreapta sub adierea rece a vântului. Tropote de scări urcate se aud în liniștea ce predomină, apropiindu-se. Ușa camerei mele se deschide încet și îmi întorc instant privirea în altă parte, ne îndrăznind să mă uit spre persoana ce a dat năvală, deoarece mi-e teamă ca persoana ce tocmai a intrat să nu fie exact el. Mi-e teamă să nu apară și să mă pună iarăși într-o situație rușinantă sau chiar mai rău. După un timp, se aude un oftat feminin și constat că este tocmai mama, însă tot nu îndrăznesc să mă întorc pentru a o privi adânc în ochi. Nu pentru că i-am simțit lipsa persoanei și a sfaturilor sale, care cu siguranță mă ajutau în această situație. Am nevoie de liniște, și chiar dacă azi am școală, nu pot să fiu prezentă. Starea mea nu e deloc potrivită pentru a-mi încărca capul cu informații utile, iar ora de desen se află în orarul de azi, presupunând ca profesoara Jefferson să ne chestioneze cu privire la proiect.
La naiba cu el de proiect! Nu pot să-l fac singură. Necesită să ai talent la desen, iar eu nu am așa ceva, și nici Kendrick. Și pe lângă asta, bineînțeles, eu nu vreau să mai lucrez cu acesta. O să-mi fac partea mea de proiect și cu asta basta. Sunt clasa a unsprezecea, mai am un an de liceu după, pentru o oră neimportantă ca și aceasta nu o să mă stresez, pentru că nu contează la adimiterea la o facultate, corect?
— Draga mea, știu că nu dormi, începe să vorbească mama, venind mai aproape de mine, trăgându-mi pilota de pe cap și lăsând ca întunericul ce fusese adineauri, să fie astupat de lumina cea naturală. Știu, de asemenea, că nici nu te simți bine după tot ce s-a întâmplat aseară, așa că le-am spus profesorilor tăi că nu vei merge la școală zilele acestea, nu până nu știu sigur dacă ți-ai revenit sută la sută.
În momentele acestea, mă bucur că mama a lăsat baltă munca pentru mine. De cele mai multe ori, uitau complet ambii mei părinți că au o fiică, preferând să se refugieze în biroul de acasă, nepăsându-le dacă mă frământa ceva sau nu. Asta e oribil, ca un părinte să nu-ți fie alături, atunci când ai nevoie de cineva care să te ajute să te ridici de jos, când ceilalți te-au doborât.
