Hidden Brook: Pârâul Ascuns

Partea 34 - Sfaturi peste sfaturi

Olivia's POV.

Mă uit şocată la prietena mea, care își mănâncă în continuare felia de pizza, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Ne petrecem următoarele 5 minute în tăcere. Defapt, aproape tăcere: Kenna încă ronţăia bucata aia de pizza. Se ridică și merge la geam, stând cu spatele la mine. Într-un sfârşit, clatin din cap și spun:
-Ştiam eu...
-Hmm?
Kenna se întoarce spre mine, iar eu observ că are bărbia mânjită cu ketchup.
–Kenna, locul acela nu e potrivit pentru o adolescentă de 17 ani. Cum poți să mai vrei să lucrezi acolo, după toate prin câte ai trecut?
–Nu e că vreau, Via, dar trebuie. Știi și tu foarte bine care e situația acasă.
–Da, dar sunt atâtea alte locuri de muncă...
–Într-adevăr, dar nu mă plătesc la fel de bine ca la bar. În plus, mi-e frică de reacția lui Bruce...
     –Deci asta e tot? Vei lucra pentru tot restul vieții tale acolo, riscându-te, pentru că îți e frică de reacția șefului tău? Ia mai dă-l încolo pe Bruce!
     –Olivia, tu nu înțelegi! Nu îl cunoști, dar eu da. E un bărbat dubios, periculos, care cunoaște mulți alți bărbați ca el. Dacă renunț, s-ar putea să mă pun în pericol și pe mine, și pe familia mea! se agită Kenna.
      –Deja ești în pericol oricum...răspund eu, încet, mutându-mi privirea la fereastra din spatele ei.
    Kenna oftează, ștergându-și ketchup-ul de pe bărbie cu tricoul și așezând apoi farfuria, acum goală,  pe biroul meu. Se așează lângă mine, mă ia de mâini și îmi spune:
       –Hai să nu ne certăm. Nu e ca și cum îmi voi schimba părerea, și nici tu pe a ta.
       –Dar Kenna, îmi fac griji pentru tine! protestez eu.
       –Știu, și îți mulțumesc. Ești cea mai bună prietenă pe care mi-aș putea-o dori. Dar te rog, încearcă să mă înțelegi!
    Oftez și eu, gândindu-mă pentru câteva secunde dacă mai are vreun rost să mai sap după argumente ca să o conving. Decid să renunț, nu aș avea cum să fac asta.
        –Bine atunci. Dar te rog, Kenna, promite-mi că îndată ce tatăl tău își găsește o slujbă, vei încerca să găsești o modalitate de a pleca de acolo, odată pentru totdeauna!
    Kenna îmi zâmbește:
       –Bine, îți promit că o să încerc. Deci, cum se mai simte Tyler?                                                                                  –E mai bine. Dar încă mai are mult până va fi complet vindecat.
–Atunci e bine. Atât timp cât e sigur se vindecă, nu mai contează durata.
–Mda...șoptesc, cu capul plecat și privirea ațintită spre covorul meu bătătorit de pași: chiar ar trebui să-mi fac puțin timp să îl curăț.
Kenna începe să îmi vorbească despre ceva, însă nu știu exact ce. Sunt prea îngândurată să-mi dau seama ce se întâmplă în jurul meu, așa că aud doar frânturi de enunțuri pe care le uit înainte să pot să le procesez. Nu știu cât de mult timp a durat să își dea seama că vorbea cu pereții, însă la un moment dat, îi simt palma rece pe umăr și tresar.
–Ce s-a întâmplat? mă întreabă ea. Tot mai ești îngrijorată pentru fratele tău? N-ai de ce, va fi bine, chiar tu ai spus-o!
–Nu, nu are de-a face cu fratele meu. Defapt, are, dar nu e legat de starea lui de sănătate...
–Povestește-mi, mă îndeamnă.
–N-nu. Lasă. Ai destule pe cap. E o prostie, nimic îngrijorător.
Și n-am mințit. Chiar nu e nimic îngrijorător, doar derutant și dezamăgitor.
–Păi dacă nu e, înseamnă că n-ar trebui să fie nicio problemă în a-mi povesti.
Vreau să îi povestesc, chiar vreau. Dar dacă e de aceeași părere cu fratele meu? Până la urmă, tot ce i-am spus până acum despre Caleb n-a fost întocmai de bine. Ca Tyler, ea n-a văzut cealaltă latură a lui Caleb, cea pe care o știu eu acum. Sau...poate doar mi se pare că acea latură există.
Kenna așteaptă răspunsul meu, însă eu sunt încă ocupată să decid dacă ar trebui să îi spun sau nu. Nu trece mult și își pierde răbdarea:
–Haide, Olivia, de ce nu vrei să îmi povestești? Îmi dai indicii că ceva nu e în regulă și apoi refuzi să vorbești!
– M-a luat gura pe dinainte!
–Ei, acum nu mai poți da înapoi. Hai, scuipă tot!
–Dar, dacă îți spun, s-ar putea să mă critici. S-ar putea să te împotrivești.
–Adică ce tocmai ai făcut când ți-am spus despre incidentul de azi? Eu ți-am acceptat părerea...
–Ai dreptate, spun, oftând. Știi, azi am început din nou lecțiile de călărie. Iar Caleb a fost...diferit, în sensul bun.
–Ultima dată când am vorbit mi-ai spus că s-a comportat ca ultimul nesimțit în vizită la Tyler, la spital, îmi reamintește Kenna.
–Da, dar azi a fost din nou de treabă. Chiar și când nu eram prin preajmă! L-am văzut mângâindu-și calul, i-a dat chiar și un nume! El, cel care spunea că nu îi pasă de soarta calului. S-a oferit să îi dea el apă! A părut cu adevărat încântat! Dar...Tyler crede că tot un dobitoc rămâne, și mi-a cerut să stau cât mai departe de el. Doar că, nu știu...uneori, când e cu mine, pare altfel. Poate nu e o persoană așa rea.
Îmi termin lunga explicație și mă uit la prietena mea, care are o expresie confuză pe chip.
–Liv, nu știu ce să spun. Am ascultat totul și tind să cred că fratele tău are dreptate.
Știam eu. Nici nu mă așteptam la alt răspuns.
–Dar, în același timp, cred că și tu ai dreptate.
  Poate că totuși am o urmă de speranță.
     –Serios? o întreb, căscând ochii.
     –Da. Poate Caleb chiar e o persoană bună. Poate e doar țâfnos din când în când. Însă eu te sfătuiesc să îl mai analizezi puțin, nu trage concluzii pripite.
   Zâmbesc cu gura până la urechi și îmi îmbrățișez prietena.
     –Mulțumesc mult! Ah, ce bine că în sfârșit mă crede cineva!
     –Da, da, răspunde Kenna, bătându-mă ușor cu palma pe spate. Cum să nu te cred?
    Îmi invit prietena să rămână la cină, dar se scuză, căci trebuie să își culeagă fratele de la antrenamentul de baseball. Cina o iau tot cu fratele meu, și niciunul dintre noi nu mai aduce vorba de Caleb. După ce spăl toate vasele, urc înapoi în camera mea, mă trântesc în pat și mă holbez la tavan. Sunt tare obosită. Îmi imaginez că sunt una cu plapuma. Hehe, una cu plapuma, ce stupid! gândesc. "Ritualul" meu e întrerup de un ton de apel.

**********************************************
După o luuuungă absență, Hidden Brook s-a întors! Enjoy :)