Hidden Brook: Pârâul Ascuns

Partea 35 - Un apel de la Noah

Caleb's POV.

   Nu a trebuit să aștept prea mult ca Olivia să-mi răspundă. Aud un "Alo?" mormăit și obosit din partea ei, iar eu îi răspund, râzând:
–Nici nu mi-am deschis gura și deja te obosesc?
–Hmm? Cine e la telefon? întreabă, pe același ton.
–Cum? Nu-mi recunoști vocea? Sunt rănit, să știi...
După o scurtă pauză, pare că se dezmeticește în sfârșit:
–Caleb...ah da! Trebuia să stabilim următoarea ședință! Uhh, o secundă!
   În telefon se aud bufnituri și obiecte căzând, iar Olivia fugea de colo-colo prin cameră, bănuiam eu, după cum i se auzeau pașii. Apoi, o aud înșfăcând din nou telefonul.
    –Ce Dumnezeu ai făcut? Ai provocat o avalanșă? întreb, amuzat.
    –Căutam doar agenda, îmi răspunde, de data aceasta pe un ton indiferent.
   Nici nu s-a sinchisit să se supere pe glumele mele.
     –Bine, păi, mâine dimineață va trece un doctor pe la mine, așa cum ți-am mai spus. Iar după-amiază am o grupă de copii de care trebuie să mă ocup, deci nu am cum să te strecor în program.
     –Nicio problemă, oricum, mâine e destul de frig. Nu aveam chef să...
     –Atunci vei veni poimâine, dis de dimineață, ca de obicei, continuă, ignorându-mă. Cât despre restul zilelor, te voi anunța dacă se schimbă ceva. Cum fratele meu nu poate ajuta, eu și tatăl meu vom prelua cursurile lui; va fi puțin mai greu.
      –Bine atunci, răspund, după câteva secunde de tăcere.
      –O seară bună, îmi răspunde și ea, atât de formal, de parcă aș fi un personaj complet străin, după care închide, iar eu mă gândesc la cum Tyler m-a țintit cu privirea azi dimineață, o privire deloc plăcută.
     Cu siguranță știe că l-am observat, asta își și dorea. Gândindu-mă la el, mă înfurii. Cine crede că e? Cine i-a dat lui voie să își bage nasul în treburile altora? Aud sunetul unei notificări pe laptopul meu, pe care, aparent, l-am lăsat deschis înainte să cobor la cină. Am primit un nou email de la Anthony, unul din fotografii cu care lucrez cel mai frecvent pentru ședințe foto, reviste de modă, etc. Îl deschid și citesc conținutul:
      "Către: CalebBrown@businessmail.com
     Subiect: Acum câteva zile am trimis pozele pentru colaborarea ta cu Adīīdas. Le-am atașat și acestui email, nu uita că trebuie să selectezi câteva dintre ele și să le postezi pe contul tău oficial. De asemenea, etichetează brandul, dar și pe mine, ca de obicei. Transmit salutări ție și familiei tale! "
   Deschid atașamentul și analizez fotografiile, rând pe rând. Anthony face o treabă excelentă. Niciodată nu mi-e ușor să hotărăsc ce poze să postez, toate mă avantajează! Îmi văd de treabă, iar câteva momente mai târziu, telefonul meu sună din nou. Fără să mai verific cine e, răspund și îl ridic în dreptul urechii.
    –Măi să fie, cineva a hotărât să îmi răspundă!
    –Noah, eram sigur.
    –Da, da. O întrebare, de ce vorbesc cu urechea ta?
    –Cum? întreb, derutat.
  Apoi îmi dau seama că Noah m-a sunat pe FaceTime, așa că depărtez telefonul și îmi văd prietenul. Ochii îi trădează oboseala, iar el stă cu capul rezemat de tăblia patului.
    –Măi să fie, ce tip arătos! Părul e puțin ciufulit, dar n-are nimic. E mai atrăgător așa!
    –Vai, mulțumesc de compliment, prietene! Nu mă așteptam! răspunde el, măgulit.
    –Pentru ce îmi mulțumești? Eu vorbeam de mine. Tu arăți ca o epavă! glumesc eu, în timp ce Noah zâmbește și își dă ochii peste cap.
    –Trebuia să-mi dau seama. Nu faci tu complimente atât de ușor.
    –Oricum, ce faci treaz la ora asta?
–Am terminat de studiat acum o oră, dar nu pot să adorm.
–Mamă, cred că ai fost tare ocupat de când ai plecat! E primul telefon pe care mi-l dai din Berlin!
–Da, păi, nu e timp de pierdut. Oricum, sunt obișnuit, fac asta din clasa a 9-a.
–Ah, da, îmi amintesc. Dormeai mereu în pauze, fetele începuseră să răspândească zvonuri cum că ești vampir! îmi amintesc, amuzat.
   Noah a luat lecții particulare de la un profesor universitar încă din clasa a 9-a. Niciodată nu am înțeles cum reușește să mențină stilul acesta de viață; însă apoi îmi amintesc de cât de strict e tatăl lui, al meu nici nu s-ar putea compara vreodată. 
–În fine, cum mai merg treburile pe la voi?
–Eh, treburile s-au mai schimbat de când ai plecat. Am fost destul de ocupat, așa că nu i-am mai văzut prea des pe băieți. Știi, sunt mai mereu ocupat ba cu ședințe foto, ba cu interviuri, ba cu Cyrus...
     –Cu cine? Cine e Cyrus? întreabă nedumerit Noah.
     –Calul meu, bineînțeles! răspund eu, ca și cum ar trebui să fie evident. Eu i-am ales numele. Cool, nu?
     –TU i-ai dat nume calului? Nu spuneai că nu te interesează?
     –Ei bine, acum mă interesează. Am realizat că nu e așa de rău să călărești. E chiar...destul de tare! îi mărturisesc.
    Noah îmi zâmbește, un zâmbet satisfăcut, sincer.
     –Mă bucur pentru tine, pe bune.
     –Știu, îi zâmbesc și eu.
     –Și Olivia? Ce mai face? Presupun că dacă ți-ai schimbat părerea despre călărit, și ea și-a schimbat părerea despre tine, măcar puțin.
     –Da, ai dreptate, oarecum. Deși, cred că era mai bine la începutul lecțiilor.
     –Ce vrei să spui?
     –Fratele ei a avut un accident. Iar de atunci, toată lumea i se închină la picioare! Soră-sa face tot ce spune, zici că e ceva prinț!
     –Caleb, e prea puțină informație, dezvoltă! cere Noah, derutat.
     –Hai să zicem că am fost destul de drăguț încât să mă ofer să o ajut pe Olivia cât timp fratele ei a fost la spital. Ba chiar am rămas cu ea în spital cât timp a așteptat noutăți despre Tyler. Și cum sunt răsplătit? Cu ignoranță! De ce? Pentru că frate-su mă urăște și cu siguranță a convins-o să nu vorbească cu mine în afara cursurilor! mă înfurii eu. Ce ratat, îți dai seama? Se crede dictator, sau ce?
     –Caleb, se amuză Noah, de ce te enervezi așa? De când vrei tu să vorbești cu Olivia în afara cursurilor? Nici nu îți păsa de ea până acum...
   Îmi dau seama de reacția pe care am avut-o și cum ar putea fi interpretată.
     –Nn-nu. Încă nu îmi pasă. —mă bâlbâi. —
     –Încă? continuă să mă tachineze Noah.
     –Nu îmi pasă deloc! Pur și simplu nu-mi place să fiu controlat. Să îmi pună limite unul ca Tyler...nu, e inacceptabil. Dacă eu vreau să vorbesc cu soră-sa, nu îmi poate interzice!
      –Dar nu ți-a interzis ție, i-a interzis ei.
      –Tot aia e...în fine. Putem vorbi despre altceva?
      –Bine. Ai spus că ai fost ocupat cu ședințe foto?
      –Ah, da. Chiar trebuia să postez despre asta pe InstanTgram. Am un parteneriat cu Adīīdas. Anthony a făcut niște poze extraordinare, dar nu știu pe care  să le aleg. Sunt în total 40 de fotografii, iar eu nu pot posta mai mult de 4, altfel, lumea va crede că sunt narcisist!
       –Hmm, ia să văd...

*******************************************