Hidden Brook: Pârâul Ascuns

Partea 31 - Cyrus

    
Caleb's POV.
 
   E luni dimineața. Ceea ce înseamnă că mă trezesc devreme și merg la călărit. Sunt în mașină. Mă uit în oglinda retrovizoare a șoferului, gândindu-mă că arăt mai puțin obosit decât arăt de obicei la ora asta. Telefonul meu vibrează în buzunarul paltonului. E răcoare azi, așa că m-am îmbrăcat puțin mai gros. Scot telefonul și îi răspund lui Evan.
–Cum de mă suni la ora asta?
–Spre deosebire de tine, eu merg la alergat mereu dimineața, în vacanța de vară. În plus, știam că azi te întorci la lecții, mă plictiseam și am zis să te sun. Cum te simți?
–Foarte bine. Cred că asta e singura dimineață în care mă bucur că merg în locul acela. Abia aștept să văd cum o să se comporte Olivia. Sunt sigur că îi pare rău pentru ce a zis săptămâna trecută. Trebuie să se fi învățat minte după ce a trebuit să umble atât pe jos până acasă.
–Am înțeles. Deci încă ești supărat că Tyler te-a făcut să te simți ca un intrus la spital, și dai vina pe Olivia?
       –Ce? Nu...de ce m-aș supăra? Pentru că tipul s-a uitat la mine ca la o coajă de banană de pe marginea unui tomberon după ce a aflat că soră-sa a urcat în mașina mea chiar dacă nu era treaba lui? Adică nu înțeleg de ce s-ar băga el, chiar n-are sens, n-am mâncat-o pe fată, ba chiar am fost un gentleman și toate cele și el a făcut să pară că eu sunt un monstru, iar tipa îl ascultă de zici că e ceva zeu, mna, dar nu, nu mă supără asta, chiar deloc.
–Mda, văd. Te sun mai încolo, cred că tocmai m-a sunat tata. Sau mai bine trec pe la tine când termini cu orele de călărie.
–S-a făcut. Te sun eu când merg acasă.
După încă 5 minute, ajungem la Hidde...locul ăla în care învăț cum să stau pe spinarea unor animale mirositoare. Mă dau jos din mașină și inspir aerul curat. În fine, ajung la locul obișnuit, unde călăresc mereu. Mă aștept să o găsesc acolo pe Olivia, mângâindu-mi calul, ca de obicei, dar nu văd decât calul în capătul îndepărtat al țarcului. Unde e fata asta? "Olivia!" strig și aștept, dar nu apare nimeni. Simt o adiere caldă pe obraz, îmi întorc privirea și realizez că e defapt respirația calului care stă la nici zece centimetri de fața mea. "Bwaaaah" țip, sărind înapoi. Calul nu reacționează, mă privește în continuare. Mă uit în jur, sperând că nu mi-a văzut nimeni reacția ridicolă. Sunt obișnuit ca lumea să creadă că sunt un tip fermecător, perfect chiar. Mă apropii din nou de el, încetișor, sperând să nu mă muște. Caii pot să muște, nu? În fine, mă apropii și pun mâna pe capul lui. Din nou, nu are nicio reacție, așa că încep să îl mângâi. Tresar puțin când își apropie mai tare capul, dar nu mă mușcă. Defapt, cred că îi place și cred că îmi place și mie.
     –Până la urmă nu ești așa de rău, nu? N-ai cum, doar ești calul meu. Cred că noi doi semănăm: la fel de frumoși, eu am o grămadă de bani, tu valorezi mulți bani...Da, un cal atât de scump ca tine are nevoie de un nume pe măsură. Ce spui de...Cyrus? E cool, huh?
În timp ce eu comunicam cu calul meu, Olivia apare, ducând într-o mână o găleată cu apă.
–Uite cine s-a hotărât să apară! Știi, au trecut vreo 10 minute și eu n-am timp să stau toată ziua pe aici.
–Tata e plecat din oraș din nou, așa că am rămas doar eu să dau de mâncare tuturor cailor, în plus, am un frate rănit de care trebuie să am grijă.
–Hmm, și eu care credeam că mă eviți. Auzi, dar parcă nu mai vorbeai cu mine dacă nu era ceva legat de lecțiile de călărie. Așa repede ți-ai schimbat părerea?
–Te înșeli. Sunt instructorul tău. Am întârziat la lecție, trebuia să mă justific.
–În fine. Eu credeam că după un drum lung pe jos până acasă te-ai răzgândit și ți-ai dat seama câtă nevoie ai de mine să te duc cu mașina și că ai exagerat când m-ai lăsat așa, cu ochii în soare.
–Bine, în primul rând, n-am mers pe jos, am luat un taxi, n-am nevoie să mă duci nicăieri cu mașina ta . În al doilea rând, nu mi se pare deloc că am exagerat. Ai fost un nesimțit.
–Ți-am mai spus că tu și frate-tău nu știți ce e umorul.
–Nu contează, spune Olivia, dându-și ochii peste cap și oftând. Asta n-are nicio legătură cu lecția de azi. Am deviat de la subiect. Să trecem la treabă.
–Da. Eu și Cyrus te-am așteptat destul.
–Cine-i Cyrus? întreabă ea, derutată.
–Tu cine crezi? Calul meu, răspund, mândru, surprinzând-o pe Olivia.
–Cre...credeam că tu...știi tu...se bâlbâie ea. Nu-ți păsa dacă are un nume sau nu.
–Eh, lucrurile s-au mai schimbat între timp. Mi-am dat seama că un cal de rasă, atât de scump are nevoie de un nume, nu? Nu-l poți striga ori și cum. Așa că de acum înainte, așa să îl strigi:Cyrus, o informez eu, deschizând poarta țarcului.
Olivia rămâne cu găleata în mână, nemișcată, uitându-se ba la Cyrus, ba la mine, iar pe mine mă pufnește râsul.
–Ce tot faci cu găleata aia? întreb, iar Olivia tresare ușor și se apropie de Cyrus.
–E pentru calul...adică pentru Cyrus. I-am adus niște apă, spune, ridicând puțin găleata, iar eu dau din cap.
–Aha, am înțeles. Pot să îi dau eu apa? întreb, înainte ca el să apuce să bea, ceea ce stârnește din nou o reacție haioasă din partea Oliviei, care se holbează la mine cu gura întredeschisă, lăsând ușor găleata în jos, după care mi-o înmânează.
–Da,normal, răspunde, și se dă la o parte ca eu să pot ajunge mai ușor cu găleata la calul meu.
Cyrus bea surprinzător de repede toată apa din găleată, iar eu las găleata jos, îl mângâi pe cap și mă trezesc că îi spun "Bun băiat!". Îmi întorc privirea spre Olivia și observ că zâmbește, dar afișează din nou o față serioasă atunci când realizează că am văzut ce făcea.
–Ai de gând să călărești cu paltonul ăla pe tine?
–E vreo problemă?
–Ți-aș sugera să îl dai jos, s-ar putea să fie incomod, dar faci ce vrei, spune, și intră în țarc.
Restul lecției a fost chiar distractivă. Acum pot să îmi controlez calul și să mă deplasez cu el cu ușurință. Până la urmă, a trecut o lună de când iau lecțiile astea (exceptând câteva zile) , de 5 ori pe săptămână, era de așteptat. În plus, învăț foarte repede. Olivia mă lasă să îl conduc pe Cyrus înapoi la boxa lui, după care mergem împreună până la mașină, unde mă așteaptă șoferul. Mă bucur că părinții mei au renunțat la bodyguarzi, erau enervanți.
–Poți să vii puțin mai târziu mâine? O să treacă un doctor să îl vadă pe Tyler mâine și aș vrea să fiu acolo cu el.
–Pe la ce oră ar trebui să vin?
–Hmm...pe la prânz, cred. O să îți scriu un mesaj cu ora exactă mai târziu.
–Dar nu am numărul tău.
–Ah, da, nici eu pe al tău, spune, apoi își apleacă capul, iar după câteva momente de tăcere scot telefonul și i-l înmânez.
–Ar trebui să mi-l dai pe al tău. O să îți trimit un mesaj mai târziu. Altfel, cum o să știu când va trebui să vin?
Ea îmi ia telefonul timidă și îl deschide. Cât timp salvează numărul, eu privesc în jur. Privirea mi se oprește la unul din geamurile de la etaj al casei, unde cred că îl văd pe Tyler uitându-se la mine. Sau poate doar mi se pare?
–Gata...
Olivia îmi distrage atenția de la geam, înapoindu-mi telefonul. Îl bag în buzunar și răspund:
–Bine atunci. Ne vedem mâine.
Mă îndrept spre mașină și, înainte să intru, Olivia strigă:
–Ar trebui să îți pui o parolă la telefonul ăla. Știi tu, pentru siguranță. Arată destul de scump.
–Auzi, parcă nu vorbeai cu mine dacă nu avea de a face cu orele de călărie, îi reamintesc, pentru a doua oară pe ziua de azi.
–Era doar o sugestie, spune, vârându-și mâinile în buzunare, și se îndreaptă spre casă, fără să mai spună ceva.
Zâmbesc și intru în mașină. Îi spun șoferului să mă ducă acasă și scot din nou telefonul din buzunar, ca să îl sun pe Evan.

********************************************
Dacă vă întoarceți la Partea 3 - Hidden Brook veți observa că am schimbat calul lui Caleb:)) acum e alb.