El, un băiat de bani gata, orgolios, viitor om de afaceri, ea, o olimpică în concursurile de călărit și instructor de călărie. Planurile de vacanță ale lui Caleb Brown se schimbă atunci când este obligat să ia lecții de călărit la Hidden Brook de la...
Drumul spre casa Oliviei a mai durat încă 40 de minute. În mod normal, de la spitalul unde e Tyler și până la Hidden Brook sunt 15 minute, dar am mai prins trafic, încă odată. În timpul acela, Olivia și-a sunat prietena, pe Kenna. I-a spus ce s-a întâmplat și a rugat-o să petreacă noaptea la ea, din moment ce nu știa dacă tatăl ei va mai veni acasă în seara aceea. În rest, n-a mai scos o vorbă tot drumul. Când am ajuns, afară se întunecase și încă ploua. –Păi, am ajuns, îi spun, puțin nesigur, în timp ce iau din portieră o sticlă cu apă. Clatină din cap, uitându-se pe geam, apoi la mâinile ei, încleștate în poală, și spune: –Hai înăuntru. Tocmai când spune asta, iau o gură de apă, cu care mă înec, surprins de replica ei. Tușesc de vreo 3 ori, apoi îi răspund: –Cum? –Păi, da, trebuie să completezi o fișă pentru un dosar de-al tatei. Aveam de gând să îți cer să o completezi la următoarea lecție de călărie, dar dacă tot ești aici... –Ah, sigur, fișa, spun, după care ieșim amândoi din mașină și alergăm spre verandă, unde aștept vreo 2 minute până când Olivia își găsește chelie. –Intră, mă îndeamnă, după ce aprinde lumina pe hol. Intrăm apoi în sufragerie. Profit de timpul în care Olivia merge sus, să caute fișa pe care trebuie să o completez, și studiez sufrageria. Nu e foarte mare, nici foarte mică. În partea dreaptă a camerei observ o canapea galben muștar, presărată cu câteva perne și o pătură cenușie împăturată pe marginea ei, o măsuță de cafea pe care sunt răsfirate câteva reviste, apoi șemineul și deasupra lui un televizor, iar în partea stângă, urci o mică treaptă, iar lângă ferestrele mari e o masă cu scaune, rafturi pline cu cărți și multe, multe plante. Oricine a decorat casa, are gusturi chiar bune. Și e foarte pasionat de plante, bănuiesc. Pe partea opusă a încăperii, în mijloc, se zărește bucătăria, despărțită de sufragerie de o ușă dublă, care aproape că pare veche și nu departe de ea, scările care duc la etaj. Pe șemineu sunt câteva fotografii, pe care nu le-am observat la început. Merg să le văd; oricum nu am altceva de făcut până la întoarcerea Oliviei. Sunt 5 fotografii: una cu Olivia și Tyler, copii, lângă un mânz, una cu Olivia, lângă calul ei, fluturând o medalie, cu un zâmbet larg, alta cu Tyler,copil, cu un zâmbet la fel de larg, alături de tatăl lui și un alt mânz, apoi alta, lângă bradul de Crăciun, în care micii Tyler și Olivia țin fericiți cadouri în mână, iar lângă ei, tatăl lor și o femeie, care nu poate fi decât mama lor. În ultima poză apare aceeași femeie, cu o privire caldă.
Ups! Gambar ini tidak mengikuti Pedoman Konten kami. Untuk melanjutkan publikasi, hapuslah gambar ini atau unggah gambar lain.
–Ce faci? întreabă Olivia, surprinsă, făcându-mă să tresar și eu, surprins, la rândul meu. –Doamne, mai nou ești și fantomă? Mă întorc spre ea și observ că ține, pe lângă fișă, niște haine, împăturate. –Ce e cu hainele? Acum te-a apucat febra curățeniei? Știi, ai fi putut să le împături după ce îmi dădeai fișa aceea. Își dă ochii peste cap, după care mi le trântește în brațe. –Sunt pentru tine, idiotule. Am luat niște haine de-ale fratelui meu. Ești ud leoarcă. –Oh, Olivia! exclam, aproape râzând. Te-ai gândit la mine, sunt flatat! –Taci și pune-ți hainele alea până nu mă răzgândesc și le iau înapoi, răspunde, iritată. –Bine, bine. Vin imediat. Unde e baia? –Mergi pe hol și vei vedea o ușă lângă o măsuță cu flori. Pe lângă haine, găsesc și un prosop pe care îl folosesc ca să mă usuc puțin înainte să mi le pun. Hainele îmi sunt aproape bune. Pantalonii sunt puțin scurți; am fost mereu mai înalt decât Tyler. Nu cu mult, totuși. Însă hanoracul mi se potrivește. Când mă întorc în sufragerie, o văd pe Olivia ținând în mână fotografia acelei femei, și cred că am auzit-o suspinând. Mă apropiu și întreb: –Aceea e mama ta, nu-i așa? Olivia tresare, se șterge la ochi și se întoarce spre mine, cu capul în pământ. –D-da, ea e mama mea, răspunde, confirmându-mi bănuielile. –O să risc să fiu din nou insensibil, dar... –Știu ce vrei să întrebi. A murit acum 10 ani. Urmează un moment de liniște. Nu se aude decât ploaia, lovind geamul. Devine puțin jenant, așa că decid să rup tăcerea: –Știi, era foarte frumoasă. Pune fotografia la loc și zâmbește. –Da, da era. Tyler seamănă foarte mult cu ea. Când mă uit la Tyler, o văd parcă pe ea. Au aceeași privire caldă, iubitoare, parcă ar fi îngeri. –Și tu ești, răspund eu, fără să gândesc, și aproape că îmi vine să îmi dau o palmă. Ce tocmai am spus se poate interpreta în o mie de feluri. Olivia se uită la mine, la fel de surprinsă. –Vreau să spun că și tu arăți ca ea. Da, tu...semeni cu ea chiar mai mult decât Tyler. –Eh, nu chiar. Lumea zice că semăn cu tata, spune ea, cu obrajii puțin colorați. –Cine spune asta probabil n-a văzut-o pe mama ta. –Hmm...adevărat. Poate... De afară se aude un tunet foarte zgomotos, după care se ia lumina.
******************************************** Suprise!!! Am postat mult mai repede decât de obicei. :))
