El, un băiat de bani gata, orgolios, viitor om de afaceri, ea, o olimpică în concursurile de călărit și instructor de călărie. Planurile de vacanță ale lui Caleb Brown se schimbă atunci când este obligat să ia lecții de călărit la Hidden Brook de la...
Caleb's POV. Până la urmă, am fost obligat să ies din casă și să merg la centrul ăla de echitație. Nu-mi vine să cred că o să-mi petrec vara într-un loc unde mai mult ca sigur miroase a bălegar de te îneci, în loc să merg cu prietenii mei pe insulă și să mă distrez. După ceva timp, ajungem la destinație. Cobor din mașină împreună cu ai mei.Proprietarul ne salută și ne urează bun venit. –Domnule Brown! Ce plăcere să vă cunosc! –Oh, te rog, spune-mi Richard! spune tata, afișând un zâmbet. Dă-mi voie să ți-i prezint pe soția mea, Barbara și pe fiul meu, Caleb. –De asemenea, o plăcere să vă cunosc! Sunt Gabriel Wilson. Bun venit la Hidden Brook Stables! –Sunt foarte încântat, abia aștept ca fiul meu să înceapă lecțiile. Aș dori să știu cine îi va fi instructor fiului meu. –Chiar fiica mea, Olivia! E foarte pricepută. Am trimis-o și la concursuri, a adus acasă medalii de multe ori! Mai mult, fiica mea are 17 ani, e doar cu un an mai mică decât fiul dumneavoastră. De aceea sunt sigur că se vor înțelege foarte bine! "Da, sigur...mai vedem noi." –Excelent! spune tata. Și calul despre care am discutat zilele trecute? –E aici. A ajuns ieri. –Bun. Păi, atunci mai rămâne doar să completăm fișa de înscriere! –Desigur. Poftiți înăuntru! Putem să mai discutăm la o cafea. –Cu mare plăcere! răspunde tata. Domnul Wilson se uită în spatele lui, apoi se întoarce către noi și spune: –Ah! Minunat! Fiica mea tocmai a sosit. Cu ocazia asta poate să îi arate împrejurimile lui Caleb. Din depărtare, o figură mică își face apariția pe un cal negru și chipeș. Domnul Wilson o strigă. Acum că se apropie de noi, o pot vedea mai clar. În fața noastră stă o tânără nu foarte înaltă, blondă, cu ochi albaștri și un chip blând, dar foarte energic.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
"Deci ea e Olivia". Seamănă mult cu tatăl ei. –Olivia, vreau să ți-i prezint pe domnul și doamna Brown. Fiul lor, Caleb, va fi elevul nostru și, ei bine, tu îi vei fi instructor. –Cum?! Nu mi-ai spus nimic despre asta până acum. Nu trebuia să mă ocup de grupa de 10-12 ani? –Te vei ocupa și de acea grupă. De Caleb însă te vei ocupa în afara celorlalte ore, de luni până vineri, de la 4 la 6. –Dar...bine. –Minunat! Acum, până ce eu, domnul și doamna Brown mai stăm de vorbă, arată-i împrejurimile lui Caleb. Și...calul cel nou, e al lui. Părinții mei și tatăl fetei se grăbesc să intre în casă. Ea îi privește până ce ușa se închide, mai zăbovește o clipă, apoi se întoarce brusc spre mine. –...Bine atunci. Să mergem! Îmi arată fiecare loc de care se presupune că va trebui să știu (nu-mi mai amintesc mare lucru; nu i-am dat atenție) și apoi mergem în grajduri. Sunt o grămadă de cai pe aici. După un timp, ss oprește în fața unui cal alb.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
–Ăsta e al tău...îmi spune. Calul are ochii mari și negri ațintiți spre mine. De-abia clipește. Cred că nici măcar animalele nu pot rezista chipului meu fermecător! –N-are un nume încă. Poți să îl alegi tu. –Las asta pe seama ta. Nu va fi nevoie să-i aleg un nume dacă nu voi călări. –Cum adică? Dar nu pentru asta ai venit? –Am venit pentru că m-au târât ai mei aici. Crezi că îmi convine să vin să strâng bălegar de unicorni? Pare ușor enervată. Era pe cale să spună ceva, dar s-a oprit. Așa că am continuat: —Uite, îți propun un târg. Ce ai zice dacă îi lăsăm pe ai mei și pe tactu să creadă că mă înveți să călăresc și ne vedem fiecare de drumul nostru. Am lucruri mult mai bune de făcut decât să îmi petrec timpul cu oameni de serviciu jalnici și cu animalele lor de companie. –Cum îndrăznești? Tu... Iar dă să spună ceva, dar de afară se aud vocile părinților noștri. Ies afară. Iese și ea după câteva secunde și merge cu pași lenți în spatele meu. –Eh, tinere, cum ți se pare? mă întreabă tatăl ei. –Centrul dumneavoastră de echitație se întinde pe o suprafață vastă. Îmi place...de-abia aștept să încep. Mă întorc către Olivia și spun: –Rămâne așa cum am stabilit. Intru în mașină înainte să mai apuce să spună ceva. Când în sfârșit plecăm, primesc un mesaj de la unul din prietenii mei buni. "Vino la Felix mai târziu. S-au schimbat planurile. Nu mai mergem nicăieri." Măcar nu trebuie să dau eu veștile proaste.
********************************************** Cum a fost? Am impresia că deocamdată nu vi se pare foarte interesantă. Sorry!!! Dar promit că va deveni din ce în ce mai interesantă.
