Hidden Brook: Pârâul Ascuns

Partea 12

              Olivia's POV.

    Am reușit să aducem calul în grajd. Nici tata și nici veterinarul nu au ajuns încă. Toby se uită la cal speriat și cu lacrimi în ochi.
        –E numai vina mea. Ce-am făcut?
        –Tyler, în cât timp ajung  tata și veterinarul?
        –Ar trebui să fie amândoi aici în orice clipă.
    Atunci îi vedem venind în fugă spre noi.
–Suntem aici! spune tata, după care se uită la cal și rămâne surprins.
    Apoi, se încruntă și se uită la mine. Nu apucă însă să îmi mai spună ceva, căci veterinarul îi cere să îl ajute. Nu e vreme de pierdut. Veterinarul cere să fie lăsat singur împreună cu tata. Toby rămâne totuși cu ei ca să le explice tot ce s-a întâmplat. Ies, iar Tyler iese după mine. Mă așez pe iarbă, în fața casei. Se așează și Tyler. Privesc într-un punct fix și nu spunem niciunul nimic timp de 5 minute. Apoi, Tyler îmi spune:
–Nu e vina ta, Olivia.
–Ba e. Te-am lăsat să mă convingi. Trebuia să mă opun de la început.
–Exact, eu am fost cel care a insistat până ai cedat. Deci, e vina mea.
–Poate, puțin. Dar eu sunt responsabilă de calul acela pentru că eu îi antrenez stăpânul. Nu am dreptul să fac ce vreau cu el doar pentru că mi-e lăsat în grijă.
Apare tata împreună cu veterinarul. Își strâng mâinile și veterinarul se urcă în mașina lui. Tata urmărește mașina pentru câteva secunde, apoi se întoarce spre noi, cu o expresie dezamăgită și furioasă pe față.
–Olivia...
–Nu e vina ei, tată. E a mea. Eu am convins-o să îi dea calul lui Toby.
–Amândoi sunteți vinovați. Cum ați putut să luați un cal atât de scump la camping în pădure? Mai ales că nu e al nostru. Olivia, am avut încredere că vei avea grijă de el.
–Știu, îmi pare foarte rău. Haide, spune, care mi-e pedeapsa?
–Care ne e pedeapsa! mă corectează Tyler.
–Ceea ce ați făcut voi e grav, calul putea să aibă un picior rupt sau cine știe ce. Dar sunteți destul de mari încât să vă dați seama de greșelile voastre și sunt sigur că incidentul v-a speriat destul încât să vă gândiți de două ori înainte să mai faceți așa ceva. Sunteți iertați.
–Mulțumesc, tată. spun. Apropo, unde e Toby?
–A, a mai rămas puțin cu calul. Se simte foarte vinovat. Însă faptul că ne-a mărturisit tot ce s-a întâmplat l-a ajutat pe veterinar să găsească diagnosticul mult mai repede.
–Ce a spus veterinarul? întreabă Tyler.
–A spus că nu e nimic în neregulă cu el. E doar extenuat și speriat. Cu niște mâncare și odihnă, ar trebui să se pună pe picioare într-o zi sau două.
–Astea sunt vești bune.
–Olivia, ar trebui să îl anunți pe Caleb. Din câte am înțeles, și el a fost în pădure aseară. Și să îți ceri scuze de câte ori e nevoie.
–Nu contează, pe Caleb nu îl interesează nimic legat de cal.
–Totuși, sună-l și cereți scuze.
Îmi dau ochii peste cap și îmi iau telefonul să îl sun pe Caleb.

Caleb's POV.

    Nici nu apuc să intru bine în camera mea, când începe să-mi sune telefonul. "Of, ce-i mai trebuie?"
        –Dacă m-ai sunat ca să-mi spui să mă întorc îți răcești gura degeaba. Sunt deja acasă, nu mai plec nicăieri.
        –Nu e asta. Am sunat să-ți spun că-mi pare rău.
    Rămân puțin surprins. Nu mă așteptam să-și ceară scuze.
–Ce te-a apucat Wilson? Ai febră?
–Îmi pare rău că am luat calul fără permisiune. Putea să i se întâmple ceva grav când s-a rătăcit în pădure. E bine, e doar puțin speriat. Totuși, dacă i s-ar fi întâmplat ceva...
–Părinții mei l-ar fi obligat pe tatăl tău să plătească pentru acel cal. Sau l-ar fi dat în judecată. Sau ar fi făcut tot posibilul să închidă școala.
Vreau doar să o sperii puțin.
–Bine, păi, asta e tot. Pa.
Sunt surprins că nu a comentat. Eram sigur că o să o facă. Parcă cineva ar fi obligat-o să-și ceară scuze. Poate chiar așa a fost. Oricum, după un minut primesc alt apel, de data asta de la Felix.
         –Caleb, la ce oră vii la petrecerea de aniversare a lui Caroline? Mă gândeam să mergem împreună. Șoferul meu e în ziua lui liberă și plănuiam să mă îmbăt la petrecere.
–Băg...am uitat de petrecere! Nu i-am luat nimic!
–No problemo. Am luat eu două coliere și o pereche de cercei. Pot să-ți dau unul din coliere.
–Nu, lasă. Mai am destul timp până la petrecere. O să merg într-un magazin de bijuterii să văd ce pot găsi.
–Cum vrei.

*******************************************
Păi, nu e un capitol foarte reușit, dar promit că următorul va fi mai bun.