"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♧
Nimic nu mă speria mai mult decât fața lui Acosta. Și nu pentru că e urâtă, ci pentru că de fiecare dată când o vedeam, știam că nu mă aștepta ceva bun.
Mai ales când mă privea fix pe mine. Iar astăzi era una dintre aceste zile.
După situația cu Mia, nu am mai vorbit nici cu fata, dar nici cu el. Eram pur și simplu izolat de lume, singurii care mă păstrau departe de a înnebuni fiind câinii lui Acosta care erau nevoiți să rămână cu mine nonstop pentru a mă supraveghea. Ei nu voiau însă să vorbească cu mine, deci cu sau fără ei— nici o diferență.
Nu înțelegeam DELOC care era planul lor.
Însă acum Acosta intră cu pași rapizi la mine și își trage o pereche de mănuși de piele peste degete, privindu-mă serios. Nu știu dacă să fiu defensiv sau să fiu cuminte. Doar mă retrag mai în spate.
— Nu fugi, îmi ordonă clar.
— Dacă nu m-ai fi răpit și sechestrat într-un loc necunoscut, m-aș mai fi gândit la asta, murmur terifiat.
El nu îmi mai răspunse de data aceasta și își scoate telefonul din buzunar, urcându-se în genunchi în patul în care eram și eu. Mă apropii de perete, lipindu-mă de el, dar Acosta nu ezită să se apropie și el de mine. Apropierea sa îmi făcea stomacul să se întoarcă. Simțeam cum sângele îmi fierbea în vene, atât de tare nu îl suportam pe bărbatul din fața mea. Nu aveam idee ce voia să facă.
— Plănuiești să mă violezi sau ceva? Îngân sarcastic cuvintele, ridicându-mi genunchiul fiind gata să-l lovesc dacă se apropia mai tare de mine.
— Oh, doamne, pisoiaș, aș muri după vocea ta gemându-mi numele, însă nu cred că sexul e soluția. Ai auzit vreodată cât de bine îți sună propriul nume de pe buzele cuiva care își dă ultima suflare?
Mă strâmb.
— Nu, dar te propui tu să mă ajuți să aud și eu asta?
El râse. Nu l-am văzut râzând până acum prea des și nicidecum din cauza unei glume făcute de mine.
— Ridică-ți bărbia, pisoiaș, spuse și își întinde degetele, ridicându-mi fața.
Mi-o mut încordat, dar el nu ezită din a-mi face câteva poze. Încerc să-mi acopăr fața, însă el mă apucă de încheietură. Ce dracu avea în minte nu am idee nici eu.
