"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
♧
Nimic nu cred că era mai în stare să îmi atragă atenția decât când auzeam câinii lui Acosta vorbind. Erau mai tăcuți decât un mort la propria înmormântare, iar când îi auzeai vorbind—știai exact că se întâmpla ceva. După plictiseala care bântui casa în ultimul timp, aveam nevoie de ceva revigorat. Iată cum acum mă regăsesc cu privirea urmărind curios forfota de la parter. Privirea îmi fuge printre bărbații preocupați, realizând că au diferite cutii pline toate cu băutură în mâinile lor. Nu orice fel de băutură, desigur că alcool. Probabil mai mult decât am văzut eu în viața mea vreodată.
Pentru ce naiba aveau ei nevoie de atât de multă băutură? A înnebunit Acosta și a ajuns un alcoolic pătimaș sau au poate de gând să facă o fântână nu cu apă? Nici unul dintre ei nu mai spunea nimic, se mișcau rapid și atenți. Pe Acosta nu îl vedeam, însă eram sigur că el era cel din spatele acestei situații. I-aș fi întrebat pe câinii lui, dar știam deja că-mi bat gura de pomană. Câțiva dintre ei știau engleza, dar ori ceilalți nu o știau, ori să discute cu mine era ultimul lor gând. Cum o fi, știam ca vorbeam cu pereții dacă încercam să îi întreb pe ei.
Stăteam la etaj, privind de la balcon cum se mișcau vigilenți prin a aduce toate produsele din mașină înăuntru. Alcool, mâncare, tot felul de dulciuri care îmi lăsau gura apă, pahare, farfurii… Voia să organizeze cumva o petrecere?
— De ce a schimbat locația azi? Încerc să trag cu urechea la una dintre conversații, deși idioții vorbeau foarte încet.
Cel puțin vorbeau în engleză.
— Că data trecută s-a strecurat cineva din presă și multe conversații importante au fost compromise. Aici nu mai are cum nici dracu să se strecoare.
— Este pușlamaua aia de Park, dacă are chef de făcut ceva tâmpenii?
— E mai ușor de ținut sub control decât o grămadă de reporteri nebuni. Dacă chiar ne enervează, îi putem strecura ceva somnifere și am scăpat de el. Numai să vreie și Hardin asta.
Mă strâmb când aud asta și îmi dau ochii peste cap. Mai nou sunt invizibil, dar măcar mi-am făcut o notă mintală: doamne ferește să beau ceva de la ei! Nu e de parcă aveam de gând să beau sau ceva, mă limitez la apă—nu risc să mă îmbăt aici—dar e bine să fii atent. În casa lui Acosta altfel nu puteai fi. Doar cu ochii-n patru.
Întrebarea oare ce fel de petrecere mai punea la gând Acosta? îmi răsări în minte, dar decid să ascund acest gând mai departe în minte și să nu-mi preocup mintea cu întrebări la care voi afla oricum răspunsul.
Trec câteva ore, iar locul ăsta acum arăta diferit. Au aranjat totul pe mese, iar mie mi-au zis să rămân mai bine în cameră. Au încercat să-mi vândă minciuni ca să stau cuminte în cameră, de parcă aveau impresia că vorbesc cu un copil, nu cu un bărbat în toată firea sa. M-am prefăcut că bag de seamă ce îndrugă ei acolo, dar o să îi ascult oare? Nici pe departe. Eram prins constant între 4 pereți, aveam nevoie de puțină adrenalină ca să-mi dau seama că nu sunt chiar atât de mort.
