"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♧
Avea o iubită și tot a acceptat să se culce cu mine? Se pare că în fiecare zi aflam câte un lucru nou. Nu prea puteam dormi în pat, învârtindu-mă printre plapume și mai mult privind interiorul camerei scufundate în întuneric. Vedeam reflexiile luminii orașului jucând viu pe podea, odată cu spectacolul întâmplător de artificii de afară. Probabil era vina acestui spectacol colorat de eram treaz la ora asta, însă nici măcar nu mă enerva atât de mult. În schimb, gândul la Acosta îmi făcea sângele să fiarbă în vene.
Mă ridic din pat, atingând cu degetele podeaua rece. Un fior electrizant îmi străpunge întreg corpul, în timp ce eu țopăiesc înspre șlapii mei de cameră, înjurându-mă în gând că nu aveam ciorapi pe mine. Mă obișnuisem cu temperatura de sub plapume, răceala camerei atacându-mi pielea. Murmur câteva cuvinte incoerente și cu brațele încrucișate, ies din cameră.
Poate un pahar de lapte sau ceva iaurt o să mă pună mai cu picioarele pe pământ și o să mă lase să închid un ochi normal noaptea asta. Dacă nu reușesc să ațipesc, voi fi obosit toată ziua de mâine. Și mai era și vina idiotului de Acosta pe care nu îl înțelegeam deloc. De aia mă refuzase inițial? Pentru că are pe altcineva? De ce nu a pomenit nimic? Nu e de parcă mă supăr, măcar nu mi-a stricat planul.
Știind că sunt doar eu cu el în întreaga casă, nu era cel mai plăcut sentiment. Avea și gărzi afară, dar cam atât. Nici nu eram sigur dacă era acasă în genere, îl auzisem cum a plecat pe la vreo 10 noaptea, dar tind să cred că s-a întors deja. Nu că tare mi-ar păsa. Aveam toată bucătăria la dispoziția mea dacă nu era.
Cobor scările în cea mai mare liniște, singurul zgomot care se auzea era sunetul aproape mut al pașilor mei pe podea. Cobor cât pot de repede și îmi răvașez părul cu degetele, direcția mea fiind direct bucătăria. Stomacul meu visa și el la ceva de înghițit, mai ales de când mintea doar la mâncare îmi era.
Încep să fredonez o piesă, fiind atent să nu alunec pe podea, direcția mea fiind fix frigiderul. Mi-aș fi dorit acum să îmi am și telefonul și să las o melodie să îmi direcționeze sângele în vene, dar ca întotdeauna Acosta era cel care îmi strica planurile. Nu aveam voie cu tehnologie, deși Mia mă mai ajuta din când în când să nu fiu chiar ultimul prost fără să știu măcar ultimele știri. De parcă eram un copil mic care a călcat pe greblă.
Îmi fac un sandwich la fugăreală și îmi trag un scaun, privind imaginea de pe geam. O noapte destul de liniștită, deși vântul mai vuia. Suna înfricoșător chiar, răsuna puternic în toată bucătăria. Artificiile s-au terminat de câteva minute deja, iar cerul era din nou senin. Nu părea că vor începea altele, deși celelalte au durat jumătate de oră! Bătaie de joc pentru oamenii care chiar vor să doarmă.
Lumina de la geam începe să mă orbească, astfel că îmi mut privirea. Erau farurile unei mașini care parca, iar după modul lejer în care venea, cel mai probabil era Acosta. Hai că aveam noroc. Chiar îmi imaginasem că doarme în camera sa precum un băiat bravo ce este. Dar el umblă noapte pe străzi. Patetic. Iar pe mine mă blochează în casă.
