"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♧
Schițez cu creionul pe hârtie ideea pe care o aveam în minte, în timp ce femeia mă urmărea curioasă cu privirea. Nu mai era prima zi la muncă, dar situația mi se părea la fel de tensionată de parcă chiar era prima. Abia acum am realizat cât e de inconfortabil să te privească cineva când desenezi. Înainte o făceam oriunde apucam, dar acum—totul era diferit.
— Drace, Jayden, ești bun la asta, exclamă femeia impresionată și se holbă peste umărul meu.
Râd inconfortabil și îmi întind degetele după pixul de pe masă, pentru a face conturul. Am început deja de ieri prin a picta pereții, dar abia de am făcut un progres. Era dureros de lent. Creionul mi se rostogoli de pe masă, lovind podeaua. Nici măcar nu aveam materiale suficiente, trebuia să așteptăm să vină și restul materialelor comandate.
— Mai am de învățat, îngân și hașurez linii negre pe hârtie.
Dau din greșeală cu mâna, iar culoarea se întinde pe hârtie, distrugând absolut tot la ce am muncit până acum. Șoptesc o înjurătură printre dinți și strâng hârtia în pumn frustrat. Nimic nu mai mergea bine. Totul mergea fix pe dos.
— Pentru 17 ani e impresionant, subliniază ea cuvintele. Și nu trebuie să fii atât de dur cu tine însuți.
Da, pentru 17 ani poate. Dar eu am 23. Înghit cuvintele și nu îi mai acord atenție doamnei Bratt. Doar îmi trec degetele prin păr, continuând să ascult radioul care se auzea pe fundal și încercând să mă gândesc la ce să desenez în continuare. Ea m-a pus să fac 10 concepturi de tatuaje, asta până când o să vină comanda pentru pereți. Din când în când îmi mai ridicam privirea spre televizor, dar era în franceză și stătea pe mut.
Mă întind după creionul aruncat de pe podea, lovindu-mă cu capul de masă când mă ridic. De data aceasta înjur mai tare, iar femeia mă privi compătimitor. Universul deja își bătea tot mai mult joc de mine. Învârtea cuțitul în rana care și așa era suficient de adâncă.
Eram atât de frustrat, încât mă simțeam pe marginea de a izbucni.
— Jayden, aș putea să te întreb ceva? Dacă nu te deranjează, zice doamna, iar eu îmi ridic privirea înspre ea.
Îmi zâmbi scurt și își încrucișează brațele la piept, încercând să îmi scoată gândul de la lovitura de masă. Deși durea ca naiba. Brațele îi erau pline de tatuaje, iar diferența de vârstă dintre ea și Sahra nu era atât de mare. Doar vreo 7-8 ani, nu mai eram sigur. Dar o să admit, tatuajele mi se păreau geniale. Modul în care cerneala îi era întinsă pe piele, prelingându-se pe gât, și coborând până la încheieturile mâinilor ei; cu diverse desene care poate pentru mine nu aveau sens, dar pentru ea da; cu diversitatea culorilor lui—mi se părea superb. Poate o să am și eu acum ocazia să îmi fac ceva pe mână, deși mi-e frică de mor de ac.
