"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
♧
POV. Autor Pentru că lupul își schimbă blana, dar năravul ba.
Ajungând în fața apartamentului său, ceva parcă îl lovi direct în suflet pe Ash. Privea nostalgic construcția din fața sa, simțind greoi acel sentiment de goliciune din stomac. Se simțea mai pronunțat de data aceasta. Îl simțise și înainte, dar nu atât de puternic.
Fusese locul pe care îl iubise odată cel mai mult. Iar acum era— păi era ce era.
Trase o gură adâncă de aer în piept, lipindu-și buzele într-o linie dreaptă. Chiar dacă locul pe care îl numea înainte "acasă" îi devenise străin, nu însemna că și oamenii. Deși inima îi făcea de cap când se gândea că trebuie să discute cu Becky—îi bătea nebunește din cauza emoțiilor—știa că trebuia să facă acest pas. Sau însemna să o piardă pe veșnicie. Fusese prietena sa de când se știe, fusese alături de el mult prea mult încât doar să se întoarcă cu spatele la ea și să renunțe atât de ușor. Trebuia să fie bărbat măcar o dată în viața sa, deoarece fuga nu este întotdeauna o opțiune.
Trece pe lângă floarea uscată de la ușă și descuie ușa, fiind atent să nu îl vadă nimeni în jur. Nu îi era frică de a realiza lumea că este viu, îi era frică mai degrabă de reacția lor. Le-ar fi zis tuturor că este viu, dar știa că mai mult ar stârni panică și nu voia asta.
Numai agitație nu voia acum.
— Și tu ai venit fix acum? Auzi glasul ei în spatele său, iar pe șiră îi curg fiori electrizanți.
— M-ai speriat, Doamne, Becky, surâse. Intră.
Dădu să își ridice privirea înspre ea, dar ea îi evită privirea. El înghiți în sec—un obicei pe care îl repeta mult de prea multe ori atunci când era inconfortabil, mărul său al lui Adam, mișcându-se ușor de fiecare dată. Becky îl ura. Cel puțin el credea asta. Îi venea să se bage în pământ de rușine.
— Când ai zis că te gândești când vei reveni în România, nu m-am așteptat atât de repede, trece pe lângă el, intrând în interior.
— Nici eu, îi răspunde onest și închide ușa în spatele său.
Poate pentru că nu se așteptase ca situația dintre el și Hardin să ajungă atât de rapid, atât de oribilă. Avuse poate o speranță, cam deșartă—dar tot speranță era—că o să se rezolve lucrurile între ei, dar tot ce a mai rămas din Hardin pentru el sunt visele din fiecare noapte și gândurile care îi bântuiau mintea.
Drace, chiar sperase. Sperase mult prea mult să poată trece ușor peste el, dar chiar dacă au trecut doar câteva zile de când nu l-a mai văzut — simțea că o să fie un drum mult prea lung până o să reușească cu succes să se întoarcă la viața de înapoi. Cumva, o parte din el chiar spera ca Hardin să îl sune și să își ceară scuze. Iar cealaltă parte era mai mult orgoliul său care voia doar să îl refuze.
