"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♧
— Ce drace vreți și voi? Reușesc să pronunț, deși glasul îmi era foarte slab și răgușit.
Privirea mea scrutează încăperea, realizând că eram doar într-un birou simplu. Bărbatul care mă privea atât de încruntat—stătea pe un fotoliu întins, cu picioarele unul peste celălalt. Era înconjurat de niște gorile care nu aveau mult până dădeau cu capul de tavan, la cât de înalțide erau. Și toțierau cu privirile asupra mea. Nu era nimic bun din partea bărbatului din fotoliu, simțeam că până și privirea sa îmi făcea rău. Mi-am scrâșnit dinții în gură simțind cum nervii îmi jonglau dintr-o parte în alta. Aș fi vrut să fac ceva, dar corpul îmi era mult prea slab.
— De la tine personal nimic. Eu cu Axel aș vrea să discut. Deja mă exasperă Hardin că nu face nici un progres, oftează lung, lăsându-și capul pe o parte.
— S-a găsit unul mai deștept decât altul. Ce treabă am eu cu asta? N-am nici o idee, idiotule, unde mi-e frate-miu, îi răspund sincer, privindu-l enervant.
— Axel nu prea sare să te salveze, huh? Părea ușor amuzat.
— Doamne ajută că nu o face. Nici eu nu aș avea chef să discut cu niște idioți ca voi.
Un mușchi îi tresări pe față și am putut vedea în colțul buzelor sale o urmă ușoară de zâmbet încordat, dar și-o ascunse repede. Nu aveam dracu cine mai este și tipul ăsta din fața ochiilor mei, dar îmi testa nervii. Nu că aș putea face mare lucru oricum—dar doamne ce nu suportam boșorogii băgăcioși.
— E mai puțin legat de fratele tău în mod direct și mai mult legat de Sierra.
Îl privesc indiferent. Se contrazice singur. Acum două minute zicea că e legat de Axel, acum că de Sierra… să se decidă odată.
— Tu cine mai ești? îl fulger cu privirea.
Se încruntă.
— Nu ți-a zis Hardin?
— O, da, logic că mi-a zis. Mi-a prezentat tot arborele său genealogic, mi-a arătat și unde a copilărit, toți oamenii pe care îi cunoaște, m-a băgat și pe mine, în genere, în arborele său. Am stat cu nopțile și am discutat despre fiecare nimeni pe care îl știe.
După expresia iritată de pe chip nu prea înghițea foarte bine răspunsul meu. Lovi cu degetele în birou și făcu schimb de priviri cu una dintre gorilele sale.
— Ați zis că l-ați sedat?
— Da, dar cred că a cam trecut efectul.
— Injectează-i ceva mai puternic, îmi calcă pe nervi. Nu degeaba au zis oamenii lui Hardin că ar trebui să fim mai atenți cu el.
