"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♧
POV. Hardin
— E periculos să fii prezent aici, crezi că asta vrei să faci? Întreb în timp ce sorb o înghițitură din lichidul amărui.
Fata mă privi de parcă am spus o tâmpenie.
— Oh, și pentru tine nu este periculos sau ce? Vreau și eu să văd, se încăpățânează Mia și își sprijină obrazul în palmă, privind imaginea parterului de la balcon.
Era o petrecere obișnuită, nimic scos din comun. Cel puțin asta se încerca să pară.
Dau din umeri și las un surâs scurt să îmi scape buzele, trecându-mi privirea peste oamenii de la parter. Erau multe persoane, majoritatea pe care nici nu le știam. Însă atenția mea nu era pe ele. Era pe un anumit bărbat care acum se îneca în gustul unei băuturi care îi va aduce sfârșitul. Iar eu voiam să văd spectacolul.
— Tu ești fată, accentuez ultimul cuvânt.
— Iar tu ești băiat, mai slabi decât fetele și tot vă puneți în risc, zâmbi.
Strânse balustrada între palme, privirea plimbându-i-se curioasă prin încăpere. Îmi trec vârful limbii peste buzele uscate și mai iau o înghițitură, oftând zgomotos. Lumina i se reflecta în ochi, privirea fugindu-i printre persoanele din încăpere. Deja știam că degeaba încerc să o fac să plece. Era mai încăpățânată decât tatăl ei. Asta era un nivel suprem de încăpățânare.
Încă nu înțelegeam de ce mă urmărește peste tot, deși nu are treburi directe cu toată treaba noastră. Tatăl ei lucrează pentru noi, însă atât. Ea are viața ei. Dar preferă să își piardă tot timpul cu mine. Era o prietenă bună, nu pot să mint, dar tot ea i-a adus somnifere lui Park și el a scăpat. Făcea probleme.
Privirea îmi fuge spre bărbatul din colțul încăperii. Buricele degetelor îi trec peste marginea paharului, în timp ce colțurile buzelor i se arcuiesc într-un zâmbet larg. Vorbea cu o fată, alta diferită deja, în timp ce mima și dădea din palme. După expresia lui și a fetei, zicea tot felul de tâmpenii, dar ea îl suporta.
Își trage gulerul și se apropie de fată mai mult. Ea cred că face o scuză și se ridică, lăsându-l pe bărbat singur. De data asta se satură să o facă pe modestul și dă întreaga sticlă pe gât. Beat și frustrat. Nu mai ai mult oricum.
— Știi, Mia, chiar nu este nevoie să te riști pentru mine, îi răspund, iar ea mă privi nesigură.
— Fac asta pentru mine, nu pentru tine.
— Dacă spui tu.
Știam ce voia să facă ea. Cumva să înlocuiască golul lui Axel și să își petreacă cât mai mult timp cu mine încât să nu am ocazia să mă gândesc la el. Avea intenții pure, voia să nu îmi mai stric dispoziția degeaba—dar nu funcționa.
Îmi lipesc încheietura de frunte și îmi las capul ușor pe spate, luând o gură adâncă de aer. Strâng paharul între degete, lovind cu degetele în sticla subțire. Chiar fusesem convins că Axel o să vină după ce a văzut mesajul, dar au trecut deja săptămâni și nimic. Nici o urmă din partea lui. De parcă intrase în pământ. Poate a dat Ash de el? Deși nu prea cred—atât de ușor este posibil?
Drace, totul este posibil în lumea asta. Trebuia să pun mâna pe netrebnicul ăla mai rapid. Nu am idee unde a dispărut, dar aproape toți oamenii mei erau pe urmele sale. Dacă nu îl găseam curând, era totul pentru nimic. M-am săturat deja de a fugi după oameni.
Tot ce voiam era să știu adevărul. Gândurile îmi sunt întrerupte de glasul oamenilor de la parter. Bărbatul pe care îl urmărisem până acum atât de curios cu privirea căzuse lat pe jos, iar cineva acum striga să se cheme ambulanța.
Dau și ultimul gât de alcool pe gât și așez paharul pe masă, apucând-o pe Mia de mână și trăgând-o după mine. Nu mai vreau să pierd timpul degeaba. Chemați ambulanța, oricum în maxim 2 minute, otrava o să dispară din sistem.
Reușim să ne întoarcem acasă, iar vestea că deputatul rus și-a găsit sfârșitul în urma unui "infarct" a izbucnit în întreaga mass-media destul de repede. Dacă lăsa omul băutura, poate mai avea o șansă. Dar a băut din sticla aia de parcă viața sa depindea de asta. Oare eram chiar eu atât de vinovat?
— De ce te-ai dus la locul crimei? Întreabă frustrat unul dintre bărbați.
— De ce nu?
— Hardin, îmi pronunță numele mânios și își masă fruntea. Tu vezi gravitatea problemei? Ne chinuim atât de mult să îți păstrăm numele curat, iar tu faci asta?
Casc larg și îmi dau jos sacoul de pe mine, trecând pe lângă el indiferent.
— Mi-e somn, spun obosit.
— Trebuia să dormi în loc să te duci acolo.
Plesnesc din buze zgomotos și dau din cap că am înțeles, complet indiferent. Singura problemă era că mă simțeam că vorbeam cu pereții când vorbeam cu ei. Încercam și eu să îmi iau gândul de la toată situația cu Axel și Sierra într-un mod. Poate nu cel mai bun mod—dar dă-o dracului că sunt iritat. Chiar mă întreb dacă Sierra mai este vie, iar salvarea ei era principalul meu scop. Trebuia să îmi iau gândul de la asta, doar la acest lucru mă gândeam și mă omora pe bune.
Faptul că nu prea făceam îmbunătățiri în găsirea lui Axel nu prea ajuta.
— Okay, îi răspund în timp ce mă urc pe scări leneș.
— N-am terminat discuția, îmi spune.
— Ba da, flutur mâna prin aer și mă întorc spre el.
Mă privi neconvins și oftă lung.
— Hardin, măcar ai văzut că ți-am trimis ceva?
Nu știu ce mai voia și ăsta de la mine. Aveam suficiente lucruri pe cap fără să intervină și ei. Îmi stricau ziua.
— Da, am văzut că mi-ai trimis un mesaj.
— Și de ce nu ai răspuns?
— Pentru că nici nu l-am citit. Mi-e foame, îmi aduci ceva de mâncare în cameră? Îi fac semn spre camera mea.
Încruntătura dintre sprâncenele sale se accentuă.
— Am trimis acum o săptămână cerere ascunsă la toate magazinele, restaurantele, centrele, etc care au supraveghere video că în caz de îl văd pe Park Ashton să ne anunțe. Asta cât și în România, dar și în Franța.
— Okay, și? Asta ați făcut și la Axel.
— Dar citește mesajul.
Îmi dau ochii peste cap neimpresionat, dar îmi scot telefonul din buzunar și murmur nemulțumit când realizez că este descărcat, dar tot apăs pe notificarea mesajului său. Simțeam privirea bătrânului pe mine, avea ceva de zis. Nu înțeleg de ce nu-mi spunea direct ce avea de spus. Probabil se enerva că îi tot evitam mesajele, dar îmi trimitea atât de mult nonsens încât mă exaspera deja.
