"și de-ar ști lumea întreagă cum este să te iubesc
nu ar mai întreba niciodată
ce am văzut în tine"
Ashton Park este probabil cea mai optimistă, plină de viață și aeriană persoană pe care o cunoști. Hardin Acosta este genul de persoană de care conșt...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
♧
Coborând scările spitalului, pe retină mi se conturează imaginea celor 5 mașini de lux parcate în fața scărilor. Nu eram singurul care le observase, fiecare trecător își întorcea gâtul spre priveliște. Nu vedeai în fiecare zi o așa imagine. Oamenii lui Hardin stăteau împrăștiați în jurul lor, accentuând imaginea dramatică a scenei. Chiar oferea acea impresie, acea imagine de 'mafie'. Nu semănau a oameni simpli și probabil toți realizau asta. Îi prind privirea lui Hardin, care îmi zâmbi în momentul în care îmi întâlni privirea.
El stătea în mijloc. Rezemat de una dintre mașini, discutând cu unul dintre bărbați. Postura îi era relaxată, iar expresia ușor mai luminată la vederea mea. Modul în care arăta în momentul acesta îmi tăia ușor răsuflarea. Era fierbinte. Modul în care primii nasturi nu era încheiați de la cămașă, îi accentua clavicula. Modul în care părul îi ajungea aproape până la gene, îi accentua irișii negri. Iar modul în care i se plimba degetul mare peste bărbia, accentua acel zâmbet ștrengărește de pe buze.
— Ți-e frig? E destul de răcoare, iar tu ești cam dezbrăcat, zice nesigur și își dă jos sacoul de pe el.
Nu eram absolut deloc obișnuit ca cineva ca el să îmi țină de grijă.
— E okay, nu-mi este, zic și totuși el îmi așeză haina pe umerii mei fără să mă asculte. Ce se întâmplă?
— Ce să se întâmple? Întreabă curios și își bagă mâinile în buzunar.
— De ce sunt atât de mulți oameni aici? Îl întreb suspicios.
Văzusem des oamenii lui Hardin, dar nu îi văzusem niciodată pe atât de mulți în același loc. După săptămânile în care am fost doar eu și cu el, cumva mă obișnuisem cu mediul liniștit de viață. Mă obișnuisem doar cu atmosfera dintre noi doi. Atunci când eram doar eu și cu el. Practic uitasem cine este el cu adevărat. În ochii mei el devenise doar un bărbat simplu, îngâmfat uneori și foarte gălăgios.
Trag o gură de aer, iar el îmi deschide ușa de la mașină. Îl privesc mai mult suspicios, dar nu intru.
— E mai bine să fim siguri decât să regretăm, nu? Întrebă amuzat.
— De ce? S-a întâmplat ceva?
— Nu, nu s-a întâmplat nimic. Cel puțin nu încă. Dar poate o fi fost Vincent un gândac, iar noi l-am omorât, dar știi cum sunt gândacii. Niciodată nu vin singuri. Trebuie să stăm o perioadă cu ochii în 4, astfel că intră mai bine în mașină.
Toată ambianța din jurul meu părea atât de încărcată, însă mă conform cuminte. Se pare că Hardin s-a schimbat de haine, acum purta cu totul alt costum, hainele sale fiind curate. Mă simțeam puțin mai bine știind că nu trebuia să văd sângele de mai devreme. Mă simțeam anxios doar gândindu-mă la scena de acum câteva ore. Îmi întorcea stomacul pe dos fără de dubii.
