Legământul: Promisiunea mea

Capitolul XXXII

La câteva zile după aniversarea lui Josh, Dominic se gândi că era cazul să îi pregătească o surpriză lui Meredith. Iubea să o vadă zâmbind ca un copil, așa că, într-o singură zi, el pregătise totul. De la locul în care urmau să meargă, până la rochia pe care voia ca Meredith să o poarte.

Dominic plecă mai devreme cu două ore de la birou și, când se întoarse acasă, merse în camera lui Naty.

— Tati? Te-ai întors devreme astăzi, se miră Naty când îl văzu.

— Asta pentru că am pregătit o surpriză pentru Meredith. De fapt, aș avea nevoie de tine. Vrei să mă ajuți? îi spuse el.

— Bineînțeles, dacă asta ar însemna ca Meredith să fie fericită.

— Bun, atunci, du-te să îi dai această cutie și spune-i să coboare în living.

— În regulă, tati.

Fetița luă cutia din mâinile tatălui ei, apoi merse în camera lui Meredith, pe care o găsi învățând.

— Naty, ce faci aici? o întrebă Meredith.

— Tati mi-a spus să îți dau asta, spuse fetița lăsând cutia pe pat. Te așteaptă jos.

Naty ieși din camera lui Meredith iar aceasta luă cutia de la Dominic. După ce îi scoase capacul, fata văzu un bilețel așezată de o bucată de material. Ridică bilețelul și văzu un singur cuvânt scris de mână pe acesta.

     Poartă-mă.

Meredith era confuză, până când ridică bucata de material din cutie și realiză că era, de fapt, o rochie. Fata inspiră adânc, apoi merse în baie și ieși de acolo îmbrăcată cu rochia. Materialul negru al rochiei îi ajungea până la glezne. Mânecile erau lungi dar spatele gol.

Meredith zâmbi timidă atunci când se privi în oglindă. Nu mai purtase niciodată o asemenea rochie iar faptul că Dominic o cumpărase pentru ea o făcea să se simtă specială.

După ce își pieptănă părul, fata coborî la parter. Nu îl văzuse pe Dominic acolo, în schimb Preston tocmai ieșise din bucătărie și rămase blocat atunci când o văzu.

— Arăți minunat, îi zâmbi el.

— Mulțumesc, lăsă ea privirea în jos.

— Bănuiesc că te grăbești dar poți aștepta aici un minut? o întrebă el.

— Desigur, spuse ea.

Preston urcă scările până în dormitorul său și se întoarse ținând în mână o cutie de bijuterii. O lăsă pe măsuța de cafea de lângă canapea, apoi scoase din aceasta un colier de aur, cu pietre verzi de jad.

— Îmi permiți? spuse bătrânul, referindu-se dacă îi poate pune colierul la gât.

Meredith zâmbi și își ridică părul. După ce colier fu prins în jurul gâtului ei, fata se întoarse cu fața către Preston.

— A fost al unei persoane foarte importante pentru mine. Dar acum cred că trebuie să fie al tău, spuse el.

— Sunteți sigur? Pare un colier destul de scump. Nu vreau să îl stric în vreun fel, mai ales dacă a aparținut cuiva important pentru dumneavoastră, spuse Meredith.

— Nu. Cu siguranță și ea ar fi vrut să te vadă purtându-l. Acum, du-te. Dominic probabil că te așteaptă.

Meredith îi zâmbi bătrânului, apoi ieși pe ușa casei. În curte, Dominic o aștepta în fața mașinii sale dar aproape că își pierdu echilibrul atunci când o văzu.