Legământul: Promisiunea mea

Capitolul XXXVIII

     Dominic și Meredith se întoarseră acasă. Cu toate că Meredith nu dormise deloc noaptea precedentă deoarece și-o petrecuse plângând, nu se putea odihni nici acum. Stătea pe pat, cu genunchii la piept, privind în gol și retrăind prin intermediul amintirilor momentele în care mama ei încă nu descoperise alcoolul. Nu trecuseră nici măcar douăzeci și patru de ore de când murise și deja îi era extrem de dor de ea.

     Dacă nu ar fi fost Dominic, Meredith era convinsă că nu ar fi rezistat și ar fi făcut un gest care să îi scurteze și ei suferința. Dar acum nu mai putea face asta. Acum avea oameni care o iubeau și care i-ar fi simțit lipsa. Naty s-ar fi întrebat de ce a părăsit-o iar Dominic probabil că ar fi devenit din nou morocănosul care obișnuia să fie înainte de a o cunoaște pe ea, iar Meredith nu putea permite asta. Trebuia să fie tare pentru ei doi.

     O bătaie în ușă se auzi iar în camera ei intră Naty. Meredith își șterse rapid lacrimile dar era prea târziu pentru că Naty le văzuse deja.

     — Ești tristă, constată ea.

     Fetița se așeză pe pat lângă Meredith.

     — L-am întrebat pe tati de ce nu ai coborât la micul dejun dar nu mi-a spus nimic, așa că a trebuit să vin chiar eu să văd ce ai pățit. Deci, de ce ești supărată și plângi singură aici?

     — Am pierdut o persoană pe care o iubeam foarte mult, spuse Meredith.

     — Cine? se sperie Naty.

     — Mama mea, răspunse fata. A mers la tata.

     — Oh, nu. Asta înseamnă că nici pe ea nu o vei mai vedea niciodată? se întristă micuța.

     — Exact, dădu Meredith afirmativ din cap.

     — Probabil că s-au întâlnit și cu mama mea, nu-i așa? întrebă Naty.

     — Desigur. Știi ce este amuzant, Naty? Faptul că, atunci când o persoană pleacă, ea însăși este foarte bine. Nu o mai doare nimic, nu mai suferă și nu mai are griji. Dar toate suferințele se mută pe umerii celor pe care îi lasă în urmă. Ei sunt într-un loc frumos dar noi nu vom mai fi niciodată la fel după ce îi pierdem pe ei, nu?

     — Așa este. Și eu aș vrea să o întâlnesc pe mama măcar o dată. Nici nu știu cum arată. Tati nu are poze cu ea.

     Meredith oftă. Ea avea o singură poză cu ambii părinți.

     — Dar, Meredith, te rog să nu fii tristă. Amândouă suntem în aceeași situație, fără mamă. Însă am o propunere.

     Meredith o privi curioasă pe cea mică.

     — Ce-ar fi ca, de acum înainte, să te strig mamă? Astfel, amândouă am putea auzi acest cuvânt mai des.

     Zâmbetul dulce al lui Naty și cuvintele pe care le spusese o făcură pe Meredith să izbucnească în lacrimi și să o îmbrățișeze pe cea mică.

     — Am spus ceva greșit? zise fata speriată de reacția lui Meredith.

     — Nu, spuse Meredith și se dezlipi de Naty. Sunt de acord. De acum încolo, tu ești fiica mea iar eu sunt mama ta.

     — Și mie îmi place ideea, se auzi vocea lui Dominic care intră în cameră fără să își anunțe prezența.

     — Deci, oficial, suntem o familie, spuse Naty.

     Dominic o privi pe Meredith, așteptând confirmarea ei.

     — Da, suntem o familie, spuse ea.