Legământul: Promisiunea mea

Capitolul XL

     Era deja seară iar toți membrii familiei Brown luau cina. Meredith puse farfuria cu mâncare în fața lui Nat, apoi îi spuse poftă bună și vru să meargă în camera ei.

     — Unde pleci? o întrebă Naty. Ar trebui să mănânci cu noi.

     Josephine își drese vocea, fapt ce a venit ca un avertisment pentru Meredith să nu accepte propunerea fetei.

     — Poate altă dată, Naty. Acum nu îmi este foame, se scuză Meredith.

     — Plus că avem reguli stricte în această casă, iar una dintre ele este aceea că angajații nu mănâncă la masa noastră, interveni Josephine.

     — Meredith nu este o angajată, este mama mea, spuse Naty.

     Toți cei de la masă își întoarseră capul spre ea, uimiți. Dominic știa deja că Naty hotărâse să îi spună mamă lui Meredith, dar Josephine și Preston auziseră pentru prima dată acest cuvânt venind de la ea.

     — Mamă? repetă Josephine, de parcă i-ar fi dat o șansă lui Naty să își retragă cuvintele.

     — Da. Meredith este mama mea și de acum înainte vreau să mănânce cu noi, altfel nu voi mai mânca nici eu la masa asta, spuse ea hotărâtă.

     — Naty are dreptate, interveni Dominic. Meredith ar trebui să mănânce cu noi.

     Meredith stătea pur și simplu împietrită, neștiind cum să reacționeze. Ar fi preferat să nu mănânce la aceeași masă cu Josephine, deoarece știa că acest lucru nu i-ar fi picat bine femeii. Pe de altă parte, nu voia nici să o supere pe Naty.

     Dominic se ridică și o conduse pe Meredith spre scaunul liber de lângă el. Nemaiavând ce să spună în această situație, Meredith se așeză lângă el. Fata se simțea încolțită de privirile tuturor și ar fi vrut să dea timpul înapoi și să nu se fi așezat pe acel scaun.

     Josephine își aruncă furculița în farfurie apoi se ridică de pe scaunul ei și vru să meargă în dormitor. Nu putea accepta ca cea mai bogată femeie din oraș să stea la aceeași masă cu o angajată oarecare, care mai era și iubita fiului ei.

     — Nu, spuse Meredith ridicându-se în picioare.

     Privirile tuturor erau, din nou, ațintite asupra lui Meredith.

     — Dacă trebuie să plece cineva, eu sunt aceea, zise fata.

     Meredith se îndepărtă de masă și urcă scările, apoi merse în camera ei. Aceasta merse direct la fereastră pentru a lua o gură de aer. Încă o dată i se demonstrase faptul că nu avea ce să caute în acea casă și că nu ar fi fost niciodată binevenită acolo.

     — Ești foarte rea bunico, spuse Naty. Mama nu ți-a greșit niciodată cu nimic, dar tu te porți mereu așa cu ea.

     — Fata aceea nu este mama ta, Naty. Încetează să mai spui asta, se răsti Josephine la cea mică.

     Ochii lui Naty se umplură de lacrimi iar Dominic se enervară când văzu acest lucru. Nu se pierdea prea ușor cu firea, dar când venea vorbea de fiica lui, nu mai ținea cont de persoana din fața sa.

     — Ai grijă cum îi vorbești fiicei mele. Nu ai niciun drept asupra ei și nu îi poți impune pe cine să numească mamă.

     — Haideți să nu ne certăm, vă rog, spuse Preston.

     — Tată, eu m-am săturat. Nu mai suport comportamentul acesta din partea soției tale. Dacă nu o temperezi, eu, Naty și Meredith vom pleca din această casă.