Legământul: Promisiunea mea

Capitolul VI

Era weekend, iar Meredith nu trebuia să meargă la Naty. Nu avea nimic de făcut și, în loc să stea acasă, a decis să meargă acasă la mătușa ei, pentru a vedea cum se simte Karen. Nici ea și nici sora ei nu îi răspunseră la apeluri, așa că avea toate motivele sa fie îngrijorată.

Meredith plecă de acasă, încercând să își amintească unde anume locuia mătușa ei. Nu mai fusese la aceasta de când avea zece ani, deci avea să fie o adevărată provocare. Meredith ajunse într-o stație de autobuz și se urcă în autobuzul pe care îl lua înainte, pentru a merge la mătușa sa.

Drumul cu autobuzul fusese unul lung, de aproape o oră, dar Meredith ajunsese în sfârșit la stația unde trebuia să coboare. De acolo merse jos încă cincisprezece minute, până când ajunsese în fața casei cu pricina. Arăta exact cum și-o amintea. Își adună tot curajul pe care îl avea și sună la ușă. Nu i-a răspuns nimeni, așa că Meredith încercă să deschidă singură ușa care, spre surprinderea ei, nu era încuiată.

Meredith înainta prin casa în care nu mai intrase de atâția ani, dar nu le găsea nicăieri pe Karen și sora ei. Din fericire, le auzise vocile venind din living, iar Meredith a mers direct acolo.

— Mamă? rosti Meredith încet, cu vocea tremurândă.

— Ce cauți aici? o întrebă Karen, distantă.

— Am venit să văd cum te simți, dacă ești bine, spuse ea.

— Oh, acum îți pasă de mine, spuse Karen ironică.

— Mamă, ce vrei să spui? Mereu mi-a păsat de tine, spuse Meredith. Tocmai de aceea am vrut să te fac să scapi de dependența de alcool, pentru că îmi pasă de sănătatea ta.

Karen se ridică de pe canapeaua pe care stătuse până atunci și se apropie de Meredith.

— Nu, Meredith. Nu îți pasă de mine. Dacă ți-ar fi păsat de mine, nu mi-ai fi aruncat toate sticlele de alcool, deși știai că ele mă făceau fericită.

— Mamă, fericirea ta nu trebuie să depindă de niște sticle de bere, spuse Meredith. Gândește-te cum ar arăta viața noastră dacă ai renunța la acest viciu. Am fi, din nou, fericite. Împreună.

— Nu pot fi fericită atâta timp cât te văd, îi spuse ea cu ură lui Meredith. Când te văd pe tine, văd doar motivul pentru care soțul meu a murit. Deci, cât timp voi trăi, nu voi putea fi fericită alături de tine.

Meredith se simțea slăbită. Picioarele îi tremurau și simțea că este pe cale să leșine în orice moment.

— Mamă..., spuse Meredith, în timp ce o lacrimă i se scurse pe obraz.

Indiferent de câte ori se certase cu ea în trecut, niciodată nu îi adresase asemenea vorbe.

— Nu îmi mai spune așa, o amenință Karen. Nu mai sunt mama ta.

— Meredith, cred că ar trebui să pleci, mătușa lui Meredith se ridică de pe canapeaua pe care stătu până atunci, și merse la ea.

Kim, căci așa o chema pe sora lui Karen, semăna izbitor de mult cu aceasta, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere moral. Deși erau două femei frumoase, ambele și-au ratat viața. Karen s-a pierdut după ce soțul ei a murit, iar Kim a fost dintotdeauna foarte „prietenoasă" cu bărbații din jur.

— Nu, nu plec de aici fără mama, încercă Meredith să rămână tare.

— Fetițo, înțelege odată. Mama ta nu mai există, strigă Karen. Mai bine mor decât să mă întorc în acea casă cu tine.