Capitolul XIX

2.4K 139 3
                                    

Dominic plecă de acasă, însă nu se duse la birou, ci la închisoarea unde era închis hoțul care a intrat în casa lor. După ce vorbiră cu gardienii, aceștia îl aduseră pe infivid într-o cameră mică, în care se aflau doar Dominic și cu el.

— Nu mă așteptam să am vizitatori, spuse bărbatul așezându-se pe scaunul din fața celui pe care stătea Dominic.

— Foarte amuzant, spuse Dominic ironic. Am venit să vorbim despre ce s-a întâmplat ieri.

— Ce mai este de spus? Am intrat in casa ta pentru că am vrut să fur câte ceva, dar tu m-ai prins și am ajuns aici. Am încheiat discuția.

— Nu, discuția asta se încheie când spun eu, zise Dominic. Vreau să știu cine te-a trimis la mine acasă.

— Nu m-a trimis nimeni. Pur și simplu am văzut o casă mare, luxoasă, și m-am gândit că aveți lucruri de valoare în ea, așa că am intrat.

— Asta am crezut și eu la început, dar știi ce m-a făcut să îmi dau seama că această teorie este greșită? Faptul că, atunci când te-am prins, erai deja la etaj, dar cu mâinile goale. La parter avem un dulap în care mama își ține cele mai scumpe bijuterii, tablouri pe fiecare perete și chiar o vază decorativă în care ascundem uneori bani. Dacă ai fi venit într-adevăr cu gândul de a fura, ai fi luat vreuna dintre acestea. Prin urmare, părerea mea este că ai intrat în casă cu alte scopuri.

Bărbatul din fața lui Dominic începu să transpire și se vedea pe fața lui că era neliniștit. Își mușcă nervos buza de jos în timp ce îl privea pe Dominic.

— Ce vrei să insinuezi? spuse el, cu vocea tremurândă.

— Eu nu insinuez nimic. Tu însuți îmi vei spune adevărul.

— Ce alt adevăr mai vrei? Ți-am spus deja cum s-au petrecut lucrurile. Lasă-mă să plec.

— Ascultă-mă bine. Dacă vei coopera cu mine, vom pleca împreună de aici. Dacă nu, voi avea grijă să putrezești în celula aia nenorocită. Ne-am înțeles? spuse Dominic. Tu alegi cum vrei să procedezi.

Dominic își privi ceasul de pe mână, așteptând un răspuns din partea bărbatului. Văzând că acesta întârzie să apară, Dominic vru să se ridice de pe scaun dar chiar atunci bărbatul începu să vorbească.

— Bine. Îți voi povesti totul.

— Ascult, spuse Dominic aranjându-și sacoul negru.

— Acum câțiva ani râmâsesem fără un loc de muncă și atunci l-am întâlnit pe acest bărbat. Nu știam prea multe despre el dar am realizat că el era șeful unei grupări mafiote. Nu aveam altă opțiune și am început să lucrez pentru el.

— Nu mă interesează absolut deloc viața ta personală, spuse Dominic aspru.

— Zilele trecute, șeful meu a primit un telefon de la o femeie care l-a rugat să trimită pe cineva în acea casă, iar el m-a ales pe mine.

— Cu ce scop ai fost trimis în casa mea? îl întrebă Dominic, punându-și coatele pe genunchi.

Bărbatul oftă înainte să răspundă, contemplând dacă este bine sau nu să îi spună adevărul.

— Mi s-a spus să răpesc o fată brunetă cu ochii albaștri.

Dominic înghiți în sec la auzul acestor cuvinte. Acum pusese totul cap la cap. Josephine nu a fost deloc mulțumită când a aflat că Dominic o plăcea pe Meredith, și nu pe Amanda, așa că a încercat să o scoată pe brunetă din viața lui.

Legământul: Promisiunea meaWhere stories live. Discover now