Legământul: Promisiunea mea

Capitolul II

—  Meredith, mă bucur că m-ai sunat. Se pare că te-ai hotărât să accepți jobul de bonă pentru fiica mea, spuse Dominic.

— Da, dar am o condiție. Mă aflu într-o situație mai dificilă și sunt nevoită să vă cer un salariu puțin mai mare, măcar în primele luni, spuse fata.

— Banii nu sunt o problemă, spuse Dominic. De câți bani ai nevoie?

— Șase mii cinci sute de dolari, spuse ea hotărâtă.

Tratamentele de dezalcoolizare pot ajunge chiar și la șase mii de dolari pe lună, iar Meredith mai avea nevoie de câțiva bani pentru a se întreține și pentru a plăti facturile, iar această sumă ar fi fost mai mult decât suficientă.

Dominic tăcu pentru o clipă. Nu putea să nu se întrebe de ce avea Meredith nevoie de atât de mulți bani.

— În regulă. Atunci, ne vom vedea luni dimineață, la mine acasă, la ora șapte.

— Desigur. Vă mulțumesc.

Apelul se încheiară. Meredith era mai mult decât recunoscătoare pentru că Dominic nu se răzgândise în legătură cu jobul oferit și că era dispus să îi ofere un salariu atât de mare. Să lucreze pentru el era singura modalitate prin care putea strânge toți banii necesari pentru mama ei, într-un timp atât de scurt.

Dominic, la rândul lui, era și el mai mult decât încântat de decizia luată pe Meredith. De-a lungul anilor, angajase zeci de guvernante pentru Naty, însă niciuna nu părea să fie pe gustul fetei. Spera doar ca același lucru sa nu se repete și cu Meredith.

— Cu cine vorbeai, tati? îl întrebă fiica lui, intrând în dormitorul acestuia.

— Cu domnișoara de ieri, Meredith. A spus că este de acord să fie bona ta.

— Ce bine, spuse Naty entuziasmată.

— Sper că te vei purta frumos cu ea, da? îi spuse tatăl ei.

— Desigur. Ea nu este ca celelalte femei care au avut grijă de mine. Ea este mult mai drăguță decât ele.

— Mă bucur să aud asta, scumpa mea. Acum, du-te în camera ta. Este târziu și trebuie să dormi.

— Dar nu îmi este somn, se plânse cea mică.

— Ei bine, dacă nu vei dormi, vei avea cearcăne și riduri ca bunica, o amenință el.

— Noapte bună, tati, spuse Naty, grăbindu-se să meargă în camera ei.

— Noapte bună, draga mea, se amuză Dominic.

Deși avea doar șapte ani, Naty era un copil extrem de inteligent. Știa tot ce mișca prin casă, și îi plăcea să dea ordine tuturor. Cunoștea faptul că cea mai mare slăbiciune a tatălui său era chiar ea și profita la maxim de acest lucru, cerându-i orice își dorea, știind că tatăl ei îi îndeplinea toate dorințele.

În casă era o liniște apăsătoare, iar Dominic crezu că toți au adormit deja. După ce mai petrecuse o jumătate de oră în fața laptop-ului, ocupându-se de treburi legate de firmă, merse în bucătărie pentru a-și lua un pahar de apă, dar rămase surprins să o găsească și pe mama lui acolo

— Credeam că dormi, spuse el.

— Nu pot să dorm, răspunse ea. Probabil din cauza stresului.

Josephine Brown era o femeie înaltă, slabă și cu o atitudine ce îi înspăimânta pe mulți. Nu zâmbea niciodată, nici măcar atunci când se afla în preajma nepoatei sale. Era serioasă în permanență și considera că cel mai important lucru pentru ea era reputația familiei sale.