Legământul: Promisiunea mea

Capitolul VIII

Meredith se trezi dimineață și pregăti micul-dejun pentru Josh și Mary, care încă nu ieșiseră din camera lor. În timp ce așeza farfuriile pe masă, cineva bătu la ușă. Meredith merse să deschidă, doar ca să îl găsească pe soțul lui Mary stând în fața ei.

— Pot să te ajut cu ceva? îl întrebă ea.

— Îi caut pe Mary și Josh, spuse el. I-ai văzut?

— Nu, minți Meredith.

Deși fata îi ascundea pe cei doi în casa ei, nu îi putea spune lui asta. Știa că i-ar fi luat acasă, iar Meredith nu s-ar fi putut ierta niciodată dacă cei doi ar fi pățit ceva din cauza ei.

— Dar de ce îi cauți? Nu ar trebui să fie acasă? întrebă Meredith.

— Nu e treaba ta, spuse bărbatul furios, apoi plecă din fața casei lui Meredith.

Meredith închise ușa în urma lui și se întoarse în bucătărie. A decis să nu le spună celor doi că el a trecut pe aici, pentru că aceștia s-ar fi speriat degeaba. S-a rezumat doar la a le pregăti micul-dejun și, când acesta era gata, Meredith plecă spre casa familiei Brown.

— Bună dimineața, Meredith, îi spuse Naty când o văzu.

— Bună dimineața, prințeso, îi spuse Meredith. Ai mâncat deja micul-dejun?

— Da, Caroline mi-a pregătit o omletă delicioasă, se lăudă ea.

— Mă bucur. Atunci, ce vrei să facem acum?

Cele două s-au jucat până a venit ora prânzului, apoi au coborât la parter.

— Unde este bunicul? întrebă Naty, văzând că doar ea și bunica ei erau prezente la masă.

— Bunicul tău nu se simte bine și a zis că nu are chef de mâncare, spuse Josephine.

Meredith auzi ce a spus femeia, și se scuză pentru a merge în bucătărie. De acolo, luă o porție de mâncare, și urcă la etaj. Când ajunse în fața dormitorului pe care îl împărțeau Josephine și Preston, aceasta bătu la ușă, și intră doar la invitația bărbatului.

— Meredith? Ce cauți aici? întrebă el.

— Am auzit-o pe doamna Josephine spunând că nu vă simțiți bine, și că nu vreți să mâncați. Dar m-am gândit să vă aduc, totuși, o porție de pui cu cartofi, explică Meredith.

Aceasta puse tava cu mâncare pe biroul la care stătea bătrânul, apoi îi zâmbi.

— Nu credeam vreodată că bona nepoatei mele va avea mai multă grijă de mine decât propria mea soție, se amuză el. Ce-ar fi să stai cu mine cât mănânc?

Meredith zâmbi și se așeză pe un scaun, aflat în fața biroului.

— Ai cearcăne, sau mi se pare doar? întrebă Preston.

— Probabil că am, spuse ea rușinată. Nu am reușit să dorm prea bine.

De la ultima întâlnire pe care a avut-o cu mama ei, Meredith simțea că nu îi mai păsa de nimic; de modul în care arată, dacă mănâncă, dacă se odihnește cum trebuie. Trăia doar pentru că a simțit că asta ar fi vrut tatăl ei, însă nu vedea scopul existenței sale.

— De ce? întrebă el curios, începând să mănânce.

— O vecină de-a mea stă la mine zilele acestea, până reușește să își găsească o nouă locuință. A venit și cu băiatul ei de opt ani, așa că încerc să le creez o atmosferă plăcută.