Capitolul XXXVI

2.1K 126 2
                                    

Dimineață, Meredith a fost prima care s-a trezit și a zâmbit de îndată ce a văzut că atât ea, cât și Dominic, erau în aceeași poziție în care adormiseră seara trecută. Nu se întâmplase nimic între ei iar Meredith aprecia respectul pe care i-l oferise el.

Fata se ridică de pe canapea cu grijă, pentru a nu-l trezi pe Dominic, apoi merse la bucătărie și începu să pregătească micul-dejun pentru el și Naty. O jumătate de oră mai târziu, mâncarea era gata iar Dominic veni în bucătărie.

— Bună dimineața, îi spuse el și se așeză pe unul dintre scaune.

— Bună dimineața, îi răspunse ea.

Meredith era încă rușinată de faptul că dormise cu el și nu știa cum să se comporte în preajma sa. Fata își dorea doar ca Naty să se trezească mai repede, ca ea să nu mai fie singură cu Dominic.

— Ești în regulă? o întrebă el. Pari agitată.

— Nu, nu sunt, răspunse ea.

Dominic zâmbi. Era de așteptat ca Meredith să fie timidă dar reacțiile ei îl amuzau.

— Legat de noaptea trecută..., începu el.

— Mă duc să văd dacă Naty s-a trezit, îl întrerupse Meredith.

Aceasta ieși din bucătărie și merse în camera fetiței. Nu era pregătită să vorbească cu Dominic despre sentimentele ei, așa că preferă să meargă la Naty.

Nu ar fi trebuit să spun acele cuvinte, își spuse ea în gând.

Meredith intră în camera lui Naty și o găsi pe aceasta stând pe marginea patului.

— Bună dimineața, Naty. Te-ai trezit de mult timp? o întrebă Meredith.

— Nu. Abia m-am trezit, spuse cea mică.

— Atunci, mergem să luăm micul-dejun? În câteva ore trebuie să plecăm spre casă.

Naty se dădu jos din pat și veni alături de Meredith în bucătărie.

La ora prânzului, își făcură bagajele și merseră la mașină. Dominic plănuia să le mai ducă pe cele două într-un loc, însă nu voia să le spună asta momentan. Avea de gând să păstreze totul o surpriză până în ultimul moment.

— Dominic, acesta nu este drumul spre casă, îi spuse Meredith în timp ce bărbatul conducea mașina pe sub un pod.

— Ei bine, vom face o oprire înainte de a ne întoarce acasă, spuse el.

— Serios? Unde mergem? spuse Naty entuziasmată.

— Am auzit că se află o rezervație de reni în apropiere și mă gândeam că ar fi frumos să îi vedem. Ce spuneți?

— Tati, este o idee genială.

Naty zâmbea cu gura până la urechi în timp ce Meredith își dorea să piardă cât mai mult timp pe drum. Nu voia să se fie singură cu Dominic și, cu atât mai mult, nu își dorea să ajungă acasă, unde acest lucru ar fi fost inevitabil.

Ajunși la destinație, Dominic parcă mașină apoi merseră împreună în interiorul rezervației. Renii erau ținuți în țarcuri special amenajate iar Naty îi privea atentă, fascinată de modul bizar în care i se părea că arată.

După ce s-au plimbat aproximativ o jumătate de oră printre țarcurile renilor, Meredith merse să cumpere ciocolată caldă pentru toți. Aceasta se așeză pe o bancă iar Dominic se puse aproape instant lângă ea, în timp ce Naty rămase în picioare.

Legământul: Promisiunea meaWhere stories live. Discover now