Legământul: Promisiunea mea

Capitolul XLIX

     Meredith, Dominic și Naty s-au trezit devreme pentru a pleca de acasă. Cei trei s-au urcat în mașină și porniră spre aeroport. Pe tot parcursul drumului, Naty a dormit pe bancheta din spate, iar Meredith a privit absentă pe geam.

     — Ești bine? o întrebă Dominic pe Meredith.

     — Sunt bine, doar că am emoții. Nu credeam că voi trăi vreodată această zi, iar acum sunt la câteva ore distanță de a o întâlni.

     — Nu îți face probleme, sunt sigur că totul va fi bine. Întrebarea este, cum îi vom spune lui Naty adevărul? zise Dominic.

     Meredith întoarse capul spre bancheta din spate, pe care Naty dormea liniștită, apoi oftă.

     — Chiar nu știu. Nu vreau să se simtă lăsată pe locul doi, îmi este frică.

     — Naty este o fată inteligentă și va înțelege, nu îți face griji, sunt sigur că va fi înțelegătoare.

     Ajunși la aeroport, cei trei s-au urcat în aeroport după aproximativ o jumătate de oră de așteptare. Fiecare se așeză pe scaunul său în avion, moment n care Dominic realiză cât de speriată era Meredith.

     — Ai emoții pentru că nu ai mai zburat cu avionul sau pentru că urmează să o întâlnești pe cea mică? o întrebă el.

     — Puțin din ambele, spuse Meredith crispată.

     Dominic își puse mâna peste a ei și începu șă i-o mângâie cu degetul mare.

     — Totul va fi bine. Îți promit, îi zise el.

     După drumul cu avionul, care a fost unul lung însă fără peripeții, aceștia au aterizat. După ce Dominic a închiriat o mașină pe care să o folosească cât timp vor sta acolo, au plecat spre adresa cu pricina.

     Cei trei stăteau în fața unei case sărăcăcioase, cu unul dintre geamuri sparte. Se aflau într-un cartier de la marginea orașului, asemănător cu cel în care obișnuia să locuiască Meredith înainte să se mute la Dominic.

     — Aici este trandafirul tău? spuse Naty sceptică.

     — Presupun că da, spuse Meredith.

     Aceasta era foarte emoționată. Deși afară era răcoare, era era transpirată și își rodea din când în când unghiile.

     Toți începură să înainte spre casă, iar Dominic ciocăni când ajunseră în fața ușii. Un bărbat chel, cu mustață, le deschise, privindu-i suspicios. Meredith privea înăuntru curioasă, iar Dominic a fost cel care s-a prezentat primul.

     — Bună ziua! Mă numesc Dominic Brown, iar acestea sunt fiica și viitoarea mea soție. Nu știu cum altfel să vă spun asta, decât direct. Iubita mea a născut o fată acum șapte ani, dar ele au fost despărțite la naștere. De asemenea, știm că și dumneavoastră ați adoptat o fată. Credem că aceasta ar putea fi fiica ei și ne întrebam dacă am putea să o întâlnim.

     — Stați puțin, cred că este o greșeală, noi..., încercă bărbatul să spună însă fuse întrerupt de soția lui, care apăru de nicăieri.

     — Intrați în casă, le spuse ea.

     În timp ce îi conduse în sufragerie și îi rugă să se așeze pe canapea, femeia le zâmbi.

     — Am căutat mult timp părinții ei dar nu i-am putut găsi niciodată. Mă bucur că ne-ați găsit voi. Mă duc la bucătărie să vă aduc ceva de băut, bine?

     Femeia plecă iar soțul ei o urmă.

     — Ce-i asta? De ce i-ai invitat pe oamenii ăia în casă? Noi deja cunoaștem părinții Alexei și nu sunt ei. Atunci, ce încerci să faci?