Contra focului de armă

Capitolul I

2 Aprilie 1940

Nouă nopți de chin și situația era aceeași: focuri de armă, miros de gaz, sânge peste tot, țipete și urlete.

Armata rusă era pregătită pentru orice. Nu aveam de gând ca nemții să ne cucerească teritoriile pentru care am luptat atâta timp. Mai presus de asta, eram convinși că trebuie să ne apărăm copiii și nevestele.

Tancurile australiene, avioanele nemțesti ce lansau bombe, forțele navale americane, trupele sovietice, de toate acestea avea să se umple istoria mai tarziu.

Mâna lui erau mirifică. Modul în care reaușea să miște atât de încet și tandru pensula pe pânza gălbuie îl înnebunea pe Jasha. Pentru el, Kirill era un înger coborât pe pământ. Părul tuns scurt, șaten și lucios îl mângâia în fiecare seară. Buzele cărnoase și rozalii le săruta în fiecare noapte. Ochii căprui deschis îi privea în fiecare dimineață. Îl adora cu trup și suflet.

-Kirill, cât mai stau așa? Am amorțit.

După ce vocea aceea se făcu auzită, își ridică privirea spre Jasha și îi analiză pentru a nu știu câta oară trupul întins pe pat, aproape gol. Nu răspunse, ci își lăsă capul aplecat din nou și continuă să picteze.

Aceasta era prima seară mai calmă în care focurile de armă încetaseră puțin timp; nu pentru a-i lăsa să se odihnească, ci pentru a începe iarăși mult mai în forță.

-Kirill, moi brat*, ce faci aici? întrebă Viktor, unul din colegii de cameră. Era singurul dintre ei cu părul brunet ca tăciunele și ochii mari și albaștri, iar prima impresie pe care ți-o făcea acest om era una foarte bună. După ce Viktor duse mâna peste umărul pictorului, șatenul își înfipse privirea în a sa.

-Vik, pictez. Hai, lasă-mă doar puțin să termin și-ți arăt și ție.

Jasha era îndrăgostit de vocea lui, de gesturile sale; pentru el era perfect.

Kirill își ridică umerii înțepeniți după câteva minute de umblat cu pensula pe pânză. Suflă de câteva ori spre opera sa de artă și o întoarse spre model.

-Jasha, îți place?

-Mai întrebi?

Sări lângă Jasha și îl sărută apăsat, lăsând bucata de pânză lângă pat. Nu apucă să o studieze bine, iar, din păcate, în următoarea zi nimeni nu știa dacă mai avea ocazia să o facă sau nu. Oricând un prieten avea neplăcerea să își vadă un camarad împușcat pe front.

Kirill se băgă sub patură, lăsându-și trupul mai mic decât al celorlalți camarazi să se încălzească. Acest înger nu merita să fie în armată; era inocent, cu un zâmbet mirifc şi o privire ce te seducea pe loc.

După ce un coleg stinse mica lampa cu gaz şi se băgă şi el în patul lui, se făcu linişte.

Camera era destul de aglomerată. Trei paturi, fiecare dormind câte doi, o masă strâmbă din lemn pe care era aşezată o bucată de pâine şi o sticluţa cu vodkă. Pe lângă asta, într-un colţ erau aruncate câteva pături, sub care se aflau şase arme şi încărcătură, plus două grenade de fiecare. Erau pregătiţi pentru orice. De pază făceau cu rândul, doi într-o seară.

-Viktor, să mă trezeşti când te simţi obosit, îl anunţă Jasha.

-Da, moi brat.

Şi fugi afară, aşezându-şi arma pe picioare. Părea a fi o noapte calmă.