Contra focului de armă

Capitolul V

14 Aprilie 1940

Am pierdut un înger în război; l-am pierdut pe Kirill... Ultima clipă petrecută de el îmi va rămâne pe veșnicie întipărită în minte.

Ceasuri întregi, chiar zile, Jasha se izolă complet de lumea războiului. Nu mai participă la atacurile surpriză între taberele adverse, nu își mai ajută colegii, ba chiar era absent și de la mese sau jocurile de cărți ce se organizau seara sau noaptea târziu. Prefera să facă de gardă noaptea, întreaga noapte, să stea în beznă fără să fie văzut cât de puternic plânge.

Nu se considera laș, ci simțea că iubise cu adevărat, chiar dacă făcea referire la o persoană aproape necunoscută din viață lui, îl iubise pe Kirill cu trup și suflet, cu inimă întreagă, cu atingeri, cu șoapte de "bună dimineața".

Acum, roșcatul devenise unul dintre cei mai tăcuți membri, iar prietenia să cu Viktor se răcise complet.

-Moi brat, hai la un joc de cărți, i se adresă brunetul cu zâmbetul perfect alb și imens pe buze. Trăsăturile feței îi erau reci, însă ochii blânzi diminuau forța negativă ce o inspira părul închis la culoare.

Jasha nici nu-l privi și nicidecum nu îi adresă vreo replică. Pumnii lui se strânseră automat, iar dinții i se încleștară, de parcă se abținea să nu îl înjure.

Viktor se apropie, punându-i o mână pe umăr. Cu toate că rusul, camaradul său, stătea cu spatele, el își începu discursul în forță:

-Știi că nu e nevoie să faci asta, nu, frate? Nu trebuie să fugi de adevăr, nu trebuie să ne întorci nouă spatele, ci trebuie să lupți pentru a te răzbună. Îți suntem alături, Jasha. Suntem aici să îți apărăm fundul de nemți și la fel, tu ești aici să ne aperi pe noi. Kirill nu a greșit cu nimic, dar te asigur că de acolo de sus va sta cu ochii pe tine și te va proteja. El te-a iubit și va continua să o facă și de acolo.

Vocea îi era blândă, cuvintele se scurgeau din gura sa ca din a unui poet. Când Jasha se întoarse spre el, schiță un zâmbet înfundat cu suspine. Privirea îi era umedă, plină cu lacrimi sparte, jumătatea lor găsindu-se acolo unde nimeni nu le putea vedea.

Viktor nu se așteptă la un asemenea răspuns și cu atât mai puțin se aștepta la îmbrățișarea frățească ce o primi din partea camaradului său. Își lăsă bărbia pe umărul puțin mai înalt decât al brunetului, continuând să plângă atât de tare, încât păsările de pe stâncă o luară în zbor.

-Nu, Jasha, nu mai plânge. Mă doare atât de tare când te văd așa, suspină și el la rândul său, însă roșcatul continuă câteva minute bune.

Viktor îl lăsă să își termine ritualul, apoi îl luă de mâini și îi sărută palmele ușor transpirate. La fel de sărate ca ele erau și obrajii umeziți, uscați acum de vântul ce începuse să devină puternic. Viktor se apropie nespus de mult de buzele lui Jasha, iar când un sărut era pe cale să se formeze, amândoi traseră capul, știind că nu era bine ceea ce făceau. Viktor plin de regret, iar Jasha ușor stânjenit.

Cam așa decurseră ultimele zile din săptămână. Ușor, ușor, Viktor își ajută prietenul să revină la normal, însă, cu toate că exteriorul nu mai plângea și nu mai afișa niciun fel de zâmbet trist sau lacrimă, interiorul ardea de durere și de dor.

-Ah, la dracu, cartofii ăștia sunt încă cruzi, mormăi un șaten din grupul de soldați din apropiere ce gustă din supă.

-Dacă nu îți plac, gătește tu, veni răspunsul la replica sa.

Cu toate astea, Jasha se ridică și își mai puse o porție. Era lihnit, căci în ultimele zile nu mâncase mai nimic, iar asta era vizibil și față de greutatea sa.

-Jasha, rămâi tot tu de gardă la noapte?

-Nu. Sunt foarte obosit, am stat opt zile la rând... Am nevoie de somn, căci dacă nu mă odihnesc, fără mine sunteți morți, urmă, la final, replica sa pe un ton hazliu.

După ce termină și cana de vodkă, se întoarse în fortăreață și se schimbă de uniforma rusească în niște haine mult mai comode, dar în același timp și călduroase, apoi se așeză în pat. Din momentul în care închise ochii și până la deschiderea acestora, nu își schimbase deloc poziția, ceea ce îl făcu ușor să amorțească.

Când își desprinse mult mai bine pleoapele, observă că era deja zi, iar lumina putea pătrunde cu ușurință prin ferestruica acoperită cu o bucată de pânză.

Când dori să se ridice,greutatea unei pulpe și unei mâini musculoase nu îl lasă. Coborându-și privirea, îl văzu pe Viktor odihnindu-se gol peste trupul lui, învelit pe jumătate cu un cearșaf alb curăț.

Pentru o secundă, această scenă se derula ca una dintr-un film romantic, tocmai trezindu-se după o partidă nebună de amor. Până la urmă își dădu seama că se înșeală iar noaptea trecută fusese una foarte liniștită.

Expresia lui Viktor era vrăjită, cu buzele ușor întredeschise pe unde ieșea aburul cald al respirației sale. Jasha rămase ușor blocat, apoi nervos că rămăsese cu gura căscată la această scenă, se dădu jos din pat.

Brusca sa mișcare îl făcu pe brunet să se trezească ușor speriat, însă se calmă imediat ce dădu de chipul partenerului său care se îmbrăcă în uniformă. Spatele, mai exact fesele, deveniră două obiecte prețioase pe care Viktor le privea cu admirație. I se părea că împrejurările îi cer întreaga atenție și că nu-i era îngăduit să treacă peste ele cu ușurință.

Până la urmă acest moment al îmbrăcării nu dură mult, iar cu mișcări lente, încercând să nu facă zgomot, roșcatul se întoarse.

-Ah, Viktor, erai treaz.

-Ahh, da, acum câteva secunde m-am trezit, se bâlbâi ușor, ieșind cu greu din transă.

Dacă nu era acoperit cu cearșaful pe sexul întărit, s-ar fi făcut de râs în fața prietenului său. Cu grijă, se ridică și el din pat și se îmbrăcă, iar Jasha era vizibil deranjat de prezența sa goală tocmai în așternuturile sale.

Camera se întunecă destul de repede, iar afară, deasupra muntelui, un nor uriaș, negru, acoperi în forță tot soarele.

Se anunța o furtună destul de mare, ceea ce și veni în următoarele treizeci de minute. Majoritatea soldaților se băgaseră deja în fortărețele lor la adăpost.

Era deja ora prânzului, toți erau la masă, în cerc, stând turcește, fiecare cu farfuria în brațe și cana de alcool. Era destulă liniște, având în vedere gălăgia de afară.

Într-un moment ciudat, când cerul se descărcă de o grămadă de tunete, intră într-o gălăgie infernală un soldat străin intră în camera în care se aflau ei. Purta uniforma nemților, iar primul instinct al multora fu să își pregătească armele să tragă, însă Viktor și încă câțiva săriră repede spre el în semn de apărare.

-Orlando, moi brat, ce vești ai?

Urmă cu adevărat o zi de furtună fioros de frumoasă, una unică și stranie în oroarea și farmecul său.

Părea o zi liniștită dar, odată cu apariția acestui necunoscut, am simțit cum totul va avea să devină altfel...