Contra focului de armă

Capitolul XIX

30 Ianuarie 1941

Prevestesc binele. Știu că atunci când vom ajunge la el, nici mâncarea, nici apa nu vor fi atât de importante precum brațele noastre ce-i vor reda puterea. – Viktor

Jaan se opri brusc, uitând-se în jur. Imediat cunoscu locul, chiar dacă părea la fel ca celelalte mile parcurse. Făcu câșiva pași, apoi dădu de gaura acelui beci, în care reuși să coboare. El primul, apoi urmă Viktor.

-Ești chiar o minune, Jaan, rosti brunetul, apreciindu-i calitățile de orientare în spațiu. În război, acestea erau mai mult decât existențiale, iar Jaan, se pare, spărsese barierele lor și reuși să ajungă înapoi de unde plecase.

Se strecurară prin acea crăpătură, iar Jaan realiză cu precizie că de data asta era mai cald decât atunci când plecase.

Ochii îi fugiră în stânga și în dreapta în căutarea rusului, dar realiză cu stupoare că nu era nimeni acolo. Se uită spre Viktor cu o dezamăgire înfiorătoare, apoi gândi pentru o secundă că poate greșise locul, poate iubitul lui se afla undeva în apropiere. Spera doar că viu.

Viktor păși fără să scoată vreun sunet, chiar dacă în privirea lui Jaan observase o amărăciune aparte. Ajunse în spatele lui și îi puse mâinile pe umerii săi, întorcându-l. După ce rămaseră puțin în această formă, reuși să îl întrebe:

-Ești sigur?

Jaan începu să tremure, iar sub atingerea lui Viktor, aceste mișcări incontrolabile ale trupului semănau cu un cutremur interior, greu de oprit.

-Sunt sigur, Viktor, dar nu e aici. Nu știu unde e. Poate a plecat.

Sări atunci și începu să inspecteze zona. Nu era o încăpere mare, dar te puteai mișca destul de mult în ea. Se duse exact în locul în care știa că îl lăsase, realizând că zăpada intrase cumva acolo și astfel se mărise nivelul ei. Cu o urmă de speranță, se așeză în genunchi și începu să sape în zăpadă cu mișcări rapide și sigure.

Se opri un timp, dorind să se lase bătut, dar continuă fără să mai stea pe gânduri. Continuă, continuă, iar mâinile îi deveniră reci. Nimic.

Atunci atinse cu buricele degetelor o bucată de material. Trase de ea cu dorința de a o scoate afară, dar fără a reuși, înghiți în sec și realiză că se ține de ceva. Atunci începu să sape mai mult, cu mișcări și mai precise și dădu de el. Zăcea în zăpadă, cu trupul încă împânzit de căldură. Sufla greoi, dar totuși respira, iar zăpada reușise să îl țină cald, exact cum plantele se ascund în iarna grea înainte să iasă în fața soarelui. Pentru Jasha, Jaan era soarele lui acum. Din nefericire, nu realiza. Avea ochii închiși și părea cuprins de o transă care îl făcea să se mențină într-o comă de nedescris.

Tandru, îl apucă de guler și îl ridică până la nivelul buzelor sale, ascultându-i respirația. Încă se afla cu ei, iar asta îi umplu inima neamțului de speranță.

-E aici, strigă Jaan, întorcându-și capul spre a-l găsi pe Viktor cu privirea. Brunetul se afla de mult în spatele lui, privind cu inima înghețată toată scena.

Suflul ușurat al amândurora se auzi ca un ecou în acel beci.

Jaan se întinse spre rucsac și scoase ceaiul cald, care se menținuse în sticlă la aproape aceeași temperatură la care fusese încălzit inițial. Îi apropie marginea de sticlă spre buzele uscate ale soldatului căzut și, cu precizie, turnă lichidul printre acestea, ținându-i în același timp capul ridicat. Nici nu dură mult ca Jasha să își desprindă pleaopele și să-l vadă lângă el. Primul impuls îl sperie, nu știa exact ce face acolo, exact în fața lui, fiindcă îl știa plecat. Apoi creierul începu să îi funcționeze normal și să își amintească. Jasha își luă singur sticla cu ceai și o bău pe toată din trei înghițituri mari, apoi urmări cealaltă siluetă care era cu ei.

Cu o putere slabă, îi șopti numele lui Viktor cu încântare, iar acesta îi zâmbi cordial.

-Nu știu dacă să mă bucur că sunteți amândoi aici, sau să mă întristez că rahatul acesta încă nu s-a terminat.

Jaan nu înțelesese pe deplin vorbele sale, căci avea o voce slabă și un ton scăzut, dar îl îmbrățișă cald și îi șopti la ureche ceva ce Viktor nu avea să știe vreodată.

Brunetul se trase lângă el și scoase mâncarea din rucsac, întinzând-o spre Jasha. Rece, adăugă:

-Mănâncă, trebuie să te repui pe picioare.

Acel ton pe care tocmai îl folosise îl făcea să arate incredibil de sexi, dar nu acesta era motivul pentru care soldatul se întinse spre mâncare și savură fiecare bucată. În tot acest timp, Jaan îi explică drumul pe care îl avusese până să dea de Viktor și cabana în care se trezise în acea zi. Imediat după ce termină de mâncat, se simți mai impunător împotriva acestei vremi și se ridică în picioare, mulțumit.

~~~

-Nu cred că mi-aș fi putut dori ceva mai mult de atât în momentele acestea, rosti satisfăcut, stând cu palmele larg deschise spre șemineu. Să vă am pe amândoi, să știu că sunteți aproape și în siguranță, continuă, privindu-l mai întâi pe Jaan în ochi, apoi căutând în încăperea slab luminată și expresia lui Viktor.

-Iar începi cu frazele siropoase, rosti brunetul, privind doar spre scânteile ce trosneau din lemnul ars. Își întinse brațele spre foc, stând comod pe covorul din blana unui urs.

Atunci se lăsă o tăcere apăsătoare, iar într-un timp foarte scurt, Viktor se așeză în unul din paturi, în cel mic. În celelalte așternuturi, Jasha deja își ținea partenerul în brațe. Îi sărută fruntea și coborî lent spre pielea gâtului său.

Neamțul își desprinse picioarele și îl lăsă să îi atingă locul cald, aproape fierbinte și doritor. Roșcatul îi elimină rând pe rând hainele, făcând la fel și cu ale sale. În lumina slabă a focului ce continua să mocnească din șemineu, pielea le lucea cu ardoare și pasiune.

Jasha se așeză în spatele soldatului și îi prinse talia gentil, apoi îl pătrunse fără a mai sta pe gânduri. Era fermecător, tandru și foarte blând, iar penetrările erau din ce în ce mai adânci. Jaan își înghiți mai multe gemete, ca mai apoi să le transforme în sufluri de plăcere.

Intra și ieșea cu precizie, pătrundea în carnea moale și totuși înfometată, îi depunea săruturi blânde pe ceafă și îi devora la rândul său mișcările ritmice.

Până când... O dată cu suflurile neamțului, se împleticeau alte suspine ceva mai agitate. Jasha nu înțeleasă la început, apoi, dând o singură privire prin cameră, se opri în ochii lui Viktor, care stătea în celălalt pat. Luceau. Erau extrem de luminoși datorită focului tăcut ce rămăsese încă aprins. Se priviră lung, în timp ce Jaan își continua mișcările și se lăsa penetrat până la refuz.

Viktor nu schiță nimic. Nici Jasha, dar și-ar fi dorit să îi simtă măcar o expresie pe față. Era fad, iar asta îi transmitea câțiva fiori reci prin tot corpul.

Viktor continua să respire în același ritm, făcându-l pe Jasha să înțeleagă misterul suflurilor împleticite, unele de plăcere din partea celui care se mișca înainte și înapoi, altele stranii și de neînțeles ce veneau din gura celui care îl privea cu atâta atenție. Părea o fantomă în acea cameră. Era prezent și, totuși, total absent.

Nu reuși să îi descrifreze gesturile foarte slab conturate, aproape inexistente, dar continuă restul partidei să îl privească pe brunet nebunește în ochi.

La foarte puțin timp după ce Jaan primi sămânța fierbinte a soldatului, adormi în brațele sale cu gura proptită de umărul său. Satisfăcut, respira greoi și precoce.

Doar o secundă îl scăpă pe brunet din ochi și, când încercă să îi găsească iarăși privirea, acesta adormise.

Nu te-am înțeles pe deplin, Viktor, dar în privirea ta am găsit ceva mai mult decât reușeam să surprind în ea în unele momente când ne aflam goi la duș sau singuri în cameră. Aș vrea să te întreb, dar știu că nu voi scoate nimic de la tine.