Contra focului de armă

Capitolul XXII

12 Februarie 1941

Atât de mult egoism te-a împins atât de departe. Îmi pare rău pentru ceea ce ar fi putut să fie. Sau poate nu ar fi putut să existe nimic aici. Nu știu ce simt, dar cel mai bine e să te țin departe de mine pentru o perioadă. Nu te pot ierta, Jaan. Mi-ai distrus ultima bucată din viața lui pe pământ.

Era foarte devreme. Soarele nici nu apucase să încălzească bucata mare de câmpie pe care era așezată cabana. În zori, Viktor stătea de pază cu o pușcă la braț, trăgând fumul țigării în piept și scoțându-l cu dispreț.

În umbra câtorva raze care încercau să iasă de la orizont, un trup ieși din cabană și porni pe drumul ușor presărat cu petice de zăpadă murdară. Nu privi înapoi nici măcar o secundă. Brunetul îl observă și îl ținu în raza lui vizuală până nu se mai observă deloc.

~~~

-Cam două sute treizeci de kilometrii ar trebui să fie până în Moscova. Știu că acolo a avut loc schimbul de focuri, apoi noi am plecat spre Vest câteva mile, iar când am rămas singur, am venit spre Est, spre voi.

Se gândiseră cumva că poate războiul s-a încheiat, fiindcă nici un foc de armă sau vreun avion de armată nu se mai făcuse văzut. Nu puteau lua legătura nici cu media, fiindcă niciunul din ei nu deținea vreun radio. Așa că plecarea în Moscova, sau măcar în jurul ei, le-ar fi dat un răspuns. Se puteau gândi numai la ce minunat va fi când vor călca pe pământ rusesc, victorioși, și vor bea toți soldații și civilii în cinstea tuturor.

După calculul lui Vaslav, nu îi despărțeau decât două sute treizeci de kilometrii de Moscova.

Ușa de la intrare făcu un zgomot destul de deranjant, încât amândoi, Jasha și Vaslav întoarseră capul spre Viktor, care își terminase tura și se trânti pe scaun și bău cu poftă din sticla cu vodkă.

-A plecat, Jasha, rosti bărbatul, după ce luă trei înghițituri zdravene.

Îl privi insistent pe roșcat, dar nu găsi nimic în neregulă în expresia lui. Vestea nu îl surprinse în niciun fel, se aștepta ca Jaan să plece curând. Nu mai schimbaseră nicio vorba de la incidentul cu tabloul, și chiar îl surprinsese ieri seara cum, parcă, ar calcula încotro să plece.

Jaan nu se mai simțise dorit, știa că greșeala îl costase enorm și, cu un car de curaj și o durere intensă în inimă, plecase. Plecase în acea dimineașă de doisprezece februarie, fără să mai privească înapoi spre bărbatul care a însemnat totul pentru el.

Vaslav încercă să dispară din acea încăpere. Simți că cei doi trebuie să discute așa că, încet și sigur, se agăță de mobilă și își târî piciorul greoi, împreună cu tot corpul, în cealaltă cameră. Închise ușa după el și îi lăsă să vorbească ce aveau de vorbit. Se lipi de fereastră și încercă să recalculeze distanța până în Moscova, apelând la orientarea în spațiu și amintiri.

Viktor îi întinse sticla lui Jasha, care ezită la început, apoi luă câteva înghițituri mici.

-E mai bine că a plecat, nu mai avea cum să trăiască aici cu atâta mizerie în suflet, spuse roșcatul cu o expresie aspră pe buze.

-Nu ți-e teamă că va păți ceva?

-Nu, spuse promp, moment în care Viktor mări ochii fără a-i înțelege răspunsul.