Contra focului de armă

Capitolul III

6 Aprilie 1940

Focurile au ajuns în Rusia, iar oamenii de acolo sunt în pericol. Trebuie să-i apărăm, dar misiunea noastră e să rămânem afară.

În urmă cu două nopți, nemții începuseră să arunce cu bombe incendiare și în oraș, auziseră ei. Au izbucnit focuri. Rusia era complet înconjurată, ruptă de restul lumii. Cu toții își puneau bazele în ei, în armată.

Singurul brunet de acolo, Viktor, plecase de câteva ore în marele oraș. Focuri de arme, flăcări, zgomote înfricoșătoare și bombele aruncate fără milă reușiră să îi transmită câțiva fiori, dar încă se ținea tare. Nu mai avea pe nimeni; rămăsese singur. Niciunul din frați nu supraviețuiseră bombardamentului surpriză al Germaniei. Părinții săi decedasera de mult, puțin după Primul Război Mondial. Totuși, caracterul său vesel reușea să îi surprindă pe toți, mai ales pe Jasha, care plecă în miez de noapte după el.

-Kirill, așteaptă-mă aici. O să vin repede.

-Nu... Nu poți să pleci, îl opri șatenul, atingându-i în detaliu chipul minunat. Ochii îi străluceau de teamă că nu se va mai întoarce. O singură privire primi înapoi, pe care băiatul de nouăsprezece ani o acceptă și îl lăsă să plece. Avea încredere în el și în puterile sale. Cu toate astea, nu și-ar fi iertat-o dacă Jasha pățea ceva din cauză că l-a lăsat să se ducă după Viktor.

-Vin cu tine, spuse clar, pronunțând fiecare silabă corect și tare.

-În niciun caz. Uite cum facem, Kirill... Se apropie de chipul său și îi ridică barba cu un singur deget. Îl privi misterios și protector în ochi, apoi îl sărută cu multă dragoste. Mă duc după Viktor, iar dacă nu apar în trei ore, anunță colegii să vină să ne caute.

Nu mai insistă. Știa că oricum cât de mult ar face-o, Jasha nu avea cum să-l ia cu el. Îl considera firav, iar când îl vedea cu una din arme în mână, nici nu-și putea imagina cum va fi când va încerca să apese pe trăgaci; simțea că și cum va urma să cadă la pământ înaintea inamicului. Și chiar avea dreptate. Kirill era scund și slab, nepregătit fizic pentru o nebunie ca asta.

Culcat pe burtă, cu pușca prinsă de gât, reuși să se târască ca un adevărat expert printre focurile și pieterele ce cădeau din cer, la propriu. Nu avea ochi în vârful capului, în niciun caz, dar se ghida după instinct și nu știu cum se făcea, dar tipul chiar reușea să se ferească de toate obstacolele ce zburau pe lângă el. Reușise chiar să găurească câteva capete, dar nu mai mult de patru. Era o satisfacție imensă când privea glonțul și încerca să oprească timpul pentru a-l vedea în reluare exact așa cum se duce el, în formă lui, spre inamic. Era născut pentru a se lupta în război. Avea forță și minte, idei de a evada și de a captura inamicul. Viktor era unul dintre cei mai buni oameni din armată. De aceea Jasha nu dorea să îl piardă. Pe lângă asta, reușise să se împrietenească destul de repede cu el. Având caractere total diferite, Viktor era nebun, mereu vesel și cu simțul umorului, pe când Jasha era serios, putând să poarte o discuție normală fără să devieze de la subiect.

Se așeză în fața unor pietre puse parcă intenționat acolo, trăgându-și sufletul. Nimeni nu spusese că e ușor ceea ce face el, dar când plecase de lângă colegi, fusese conștient că e o muncă grea, dar și distractivă, dacă vine în oraș. Se controlă în buzunar, de unde scoase o sticluța cu alcool. Bău puțin, îi puse dopul, apoi, înainte să o bage în buzunar simți cum inima îi stă în loc când foarte aproape de el se afla o persoană. Își pregăti arma și era gata să tragă, când...

-Fir-ar, Jasha, ce m-ai speriat! Era să-ți zbor capul.

-Bine-ar fi! glumi bărbatul, așezându-se în liniște lângă el. Deci... Te-am găsit până la urmă, începu pe un ton calm. Dar de ce dracu ai fugit? mârâi pe urmă la el.