Contra focului de armă

Capitolul XIV

1 August 1940

În acea noapte l-am văzut atât de aproape de mine încât am știut că un om nu poate sta în gândul meu atât de mult timp fără să însemne ceva. Știam ce înseamnă, nu puteam nega, iar ziua următoare avea să-mi confirme asta. Cel puțin așa îmi doream.

Se înșelase amarnic. Jaan nu venise nici ziua următoare, nici următoarea, nici urmatoarea... Se gândea că, în cel mai rău caz, l-ar fi părăsit precum Kirill, dar când aceste gânduri îi năvăleau mintea, nu le putea accepta.

Se înfuria foarte repede, impulsivismul îi crescuse de la o perioadă și se simțea strâns cu un lanț de piept, zdrobindu-i inima și lăsând-o fără vlagă. Orgoliul nu-și găsea liniștea în acțiunile la care avea nevoie să participe și totuși nu se petreceau nicicum. Parcă cineva îi sortise viitoarele clipe să fie pline cu ghinion și singurătate.

Amețise în acea lume care se hrănea cu trupuri moarte, Jasha fiind cel care visa doar la un suflet viu. Un singur suflet viu.

Urcă treptele cuprins de o atâta siguranță, încât nu-l interesa dacă avea să dea de el la etaj sau nu. În tot acest timp îl ținuse aproape, conturându-i chipul în minte, croindu-și cale spre buzele sale și sărutându-le cu pasiunea imaginației. Îl atinsese în acea noapte de nenumărate ori, privind spre cer până la răsărit. Nu fusese acolo să-l țină în brațe, să îi simtă carnea caldă sub apăsarea degetelor și nici să îl iubesca fizic, dar fusese în întreaga lui închipuire gol, fără prejudecăți, șoptindu-i vorbe poetice și pline de dragoste.

Deschise ușa.

Intră și îl văzu întins în pat, jumătate învelit de cearșaful alb. Dorea să îi sară în brațe și să se lase devorat de ale sale buze, dar se mulțumi să îl privească și să se apropie, înghițind în sec la vederea acelei imagini.

Îl simți cum încearcă să se trezească, soarele brăzdându-i chipul atât de masculin și falnic. Admisese de mult că e o operă de artă, una mult mai veritabilă decât putea fi pictat într-un tablou și expus la cele mai importate expoziții.

Trupul se foi de pe o parte pe alta în patul moale și ușor deranjat. Se opri deodată și parcă realizând cumva că nu e singur în cameră, își desprinse ochii rapid. Rămase fără suflare când privirile lor se întâlniră în acea fracțiune de secundă. Un văl de căldură le înconjură trupurile, iar timpul se oprise în loc pentru a le surprinde sclipirea din ochi.

Jaan sări peste el în pat, strângându-l într-o îmbrățișare pătimașă. Inimile lor se simțeau reciproc, chiar dacă materialul ce le acoperea pieptul era destul încât să nu se excite din cauza lipsei lui, rămaseră așa sărutându-se. Buzele li se despărțiră doritoare, limbile lor jucând un dans al pasiunii de mult râvnitoare. Brațele puternice ale lui Jasha îl traseră pe șaten peste el, lăsându-i pulpele să îi înconjoare talia. De acolo de sus, Jaan era ca o statuie vie, strălucind de dor și frumusețe, o frumusețe aparte după care Jasha devenise nebun.

-Dumnezeule, Jaan, unde ai fost... Unde ai umblat? Aici îți e locul.

În vocea soldatului rus se putea simți un tremur emoționant pe care Jaan îl găsea extrem de sexy. Sensibilitatea unui bărbat atât de masculin devenise drogul neamțului cu care se hrănea în acele momente.